Textus Receptus

Cea dea doua parte a primului secol creştin a fost martora scrierii celor 27 de cărţi ale Noului Testament. Din păcate nicio scriere originală a apostolilor nu a fost găsită până acum. Ceea ce ştim din istoria transmiterii textului biblic putem spune că cei care copiau manuscrisele Noului Testament aveau o mare grijă ca nicio greşeală de copiere să nu se strecoare în noile manuscrise pe care le pregăteau. S-au înfinţat centre de copiere ale cărţilor sfinte, un astfel de centru fiind Siria. Cu toate buna cuvinţă a copiştilor serioşi au început să apară şi manuscrise alterate în mod intenţionat. Aceste alteraţii au fost produse de copiştii din Alexandria. Alexandria a fost un oraş care a ajutat foarte mult la introducerea în creştinism a filozofiei greceşti şi a ideilor păgâne. Școala catehetică din Alexandria a fost un element prin care creştinismul a fost contaminat, iar de aici doi reprezentanţi de marcă ai şcolii au ajutat la această infiltrare: Clement din Alexandria şi Origen. Copişti din Alexandria au fost împinşi la modificarea textului sacru de dorinţa lor de sprijini prin Biblie concepţiile filozofice greceşti, mistice sau gnostice pe care le susţineau. Printre ele putem aminti: originea divină a oamenilor, mântuirea tuturor, hadesul ca loc al pedepsei după moarte, nemurirea sufletului, Isus nu a fost Dumnezeu, etc. Pe de o parte putem vedea intenţia de a altera textul, iar pe dea ltă parte lipsa de grijă manifestată în copiere. În ceea ce îi priveşte pe scribii din Siria se pare că aceştia nu au dorit să altereze textul.

În consecinţă avem două mari categorii de manuscrise:

  • Manuscrisele estice – care erau concentrate în Siria şi Constantinopol – manuscrise care nu au fost alterate
  • Manuscrisele vestice – concentrate în Alexandria şi Roma – marcate de dezinteres în transcriere şi modificare intenţionată a textului

Textus receptus (TR) reprezintă o serie de manuscrise de origine bizantină, după unii specialişti nu chiar identice cu textul bizantin.

Erasmus

Fiu nelegitim al unui preot catolic, este şi el hirotonit ca preot. Între 1510 şi 1514, învaţă greaca la Universitatea Camdridge. Textul grecesc pe care el l-a produs a fost realizat pe baza manuscriselor greceşti păstrate în uz de către biserica ortodoxă greacă, adică în realizarea lucrării care va purta mai târziu numele de Textus Receptus el a folosit manuascrise estice. Erasmus ştia că Vulgata este coruptă şi de aceea a folosit manuscrise estice, chiar dacă era catolic.

Dr. Frederick Nolan (1784 – 1864), un istoric de cultură greacă şi latină a lucrat 28 de ani încercând să arate care este originea TR, spune despre Erasmus următoarele:

”Cu respect pentru manuscrise, este indiscutabil faptul că el era obişnuit cu orice varietate care ne este cunoscută şi nouă.” – Nolan, An Inquiry into the Integrity of the Greek Vulgate, op. cit., pp. 413-415.

Lucrarea în care a pus la un loc manuscrise bizantine a fost numită Textus Receptus, cu toate că nu este el autorul, originea lor mergând până în Siria.

La un an după publicarea lucrării lui Erasmus, Luther a folosit TR pentru a traduce Noul Testament în limba germană. Luther porneşte reformaţiunea, Erasmus continuă să creadă ci biserica catolică poate fi schimbată din interior.

Sub îndrumarea lui Erasmus, William Tyndale învaţă greacă şi în 1526 publică în limba engleză textul biblic tradus de pe cea de-a treia ediţie a textului grecesc a lui Erasmus. Ca urmare a traducerii acestei lucrări în limba engleză, el a început să fie persecutat de biserica catolică.Mai târziu Stephanus a actualizat lucrarea lui Erasmus  cu alte câteva ediţii. Diferenţa dintre ultima ediţie a lui Erasmus şi lucrarea lui Stephanus este imperceptibilă. În 1598, Beza, publică o a cincea ediţie ce are la bază din nou lucrarea lui Erasmus. În 1624 fraţii Elzevir produc o ediţie şi cam în aceea perioadă lucrării lui Erasmus i se atribuie numele de Textus Receptus, sau Textul Primit. Aceste manuscrise au stat la baza traducerilor protestante. Biserica catolică folosea împotriva acestor Bibli ale protestanţilor, traducerea Vulgata şi mai apoi traducerea iezuită realizată în 1582 numită Douay-Reims, care este asemănătoare cu traducerile moderne NIV sau RVS – comparaţi spre exemplificare 1 Timotei 3: 16 şi Apocalipsa 22: 14.

Dr. Nolan spune că Erasmus a fost conştient că Vulgata era influenţată de concepţii greşite provenite de la Origen şi arieni. Probabil că acesta a fost motivul pentru care, chiar dacă era catolic, a preferat ca munca lui să conţină texte bizantine.

În ciuda influenţei pe care biserica apostaziată o avea în lume, adevăraţii creştini au refuzat să folosească manuscrisele vestice şi le-au preferat pe cele estice. Amintim pe valdenzi, biserica galică a Franţei, biserica celtică a Britaniei, precum şi credincioşi din Etiopia, Persia, India şi China. TR este compus dintr-un numpr important de manuscrise, numite majoritare.

În 1453 turci cuceresc Constantinopolul şi distrug Imperiul Bizantin. Oamenii fug din este spre vest purtând cu ei manuscrisele estice ale Bibliei. Acestea aduse în partea de vest a Imperiului Roman vor susţine focul reformaţiunii aducând lumină în întunericul religios creat de Roma.

Share this!
This entry was posted in Sfânta Scriptură. Bookmark the permalink.