Misiune “Adventistă”

Istoria consemnează faptul că legiunile romane au cucerit Grecia în anul 146 î. Hr.. Și tot în istorie ni se spune că filozofia grecească i-a cucerit pe romani. Astfel Grecia era cucerită fizic, iar Roma era cucerită intelectual de către greci.

Câteva secole mai târziu creștinismul pornea cu avânt în dorința de a cucerii inimile păgânilor. Imperiul Roman păgân a devenit sfântul Imperiu Roman Creștin. Însă lucrul acesta a fost plătit cu prețul renunțării la Cuvânt în folosul filozofiei păgâne.

Istoria s-a repetat apoi cu reformațiunea.

Apoi am apărut noi, Adventiștii de Ziua a Șaptea. Am plecat în misiunea globală având un mandat clar, o veste de dus lumii: Domnul Isus se întoarce curând, iar lumea trebuie să se întoarcă la El și la poruncile Lui.

Cum arată astazi misiunea adventistă? Nu mă refer la partea bună, pentru că aici meritele sunt ale lui Dumnezeu, ci mă refer la ce e greșit, pentru că aici e vina omului.

Și nu vreau să vorbesc despre vreun misionar uitat într-un colț de Conferință, ci despre celebrul Institute of Word Mission (IWM), care declară că din 1966 a ajutat mii de misionari să se adapteze lucrării pe care o aveau de făcut în culturi diferite. Am ținut în mână pentru o vreme o carte care este primită de către cei care fac cursurile predate de IWM în toată  lumea, sau pe care trebuie să și-o cumpere, după caz. Cartea de numește Passport to mission – adică dacă o ai și o practici ai primit pașaportul să pleci în misiune. Se spune despre ea că este plină de lucruri de bază pe care fiecare misionar care pleacă în misiune în diferite țări, trebuie să se gândească la ele. Dar oare ce înseamnă să te gândești la acele lucruri? Este scrisă de câțiva autori. Amintesc 2 dintre ei, pentru că au nume mai sonore. Jon Dybdhal și Bruce Moyer.

Ce am cu cartea? Nimic!

Cartea are ceva împotriva adevărului și a adevăratei misiuni. Te învață cum să fi cucerit de filozofia celor pe care te duci să-i convertești. Iată cum:

La pagina 52 a cărții stă scris așa:

”Mulți dintre noi au o religie care accentuează fapte, doctrine, și adevăruri filozofice abstracte, mai degrabă decât practicarea prezenței lui Dumnezeu și chestiuni practice de relaționare”

Adică las-o mai moale cu doctrina adventistule, și concentrează-te asupra practicării prezenței lui Dumnezeu. Pentru necunoscători, practicarea prezenței lui Dumnezeu este, pe scurt, trăirea unei vieți spirituale mistice.

La pagina 54 suntem sfătuiți să ținem momente de liniște, tăcere și meditație

”Mulți dintre noi sunt atât de obișnuiți să vorbească cu Dumnezeu, că nu mai reușim să ascultăm mica voce liniștită. Încearcă să fi tăcut înaintea Lui sau meditează în tăcere asupra unui verset din Scriptură. O ascultare reverentă a lui Dumnezeu și a sufletului nostru este cu adevărat o formă de rugăciune.”

s Dacă citești doar pasajul asta ar părea că nu e nimic dubios, dar sfaturile acestea amintesc de învățăturile lui Loyola, Foster, Willard și ceilalți – din nou misticism

Și acum bombă. La pagina 55 este scris:

”Muzica care vorbește despre relația noastră cu Dumnezeu este o formă de rugăciune. Utilizeaz-o ca parte a devoțiunii tale. Dacă o anume pictură sau poster îți vorbesc puternic despre Dumnezeu ia-le cu tine de asemenea.”

Poftim? Ce să caute o imagine în devoțiunea mea, sau la mine în geantă? Mesajul este din nou parte a misticismului.

La pagina 133 ni se spune să punem în scenă jocuri și drame și în felul acesta să facem misiune. Ce contrast față de sfaturile lui Dumnezeu date prin Ellen White.

La pagina 92 ni se spune:

”… psalmodierea (chanting în lb. engleză) poate fi cu mai multă însemnătate decât cântatul…”

Ce este psalmodierea? Chanting în limba engleză, reprezintă o serie de silabe sau cuvinte simple și scurte care sunt cântate sau intonate pe aceeași notă sau pe puține note. Ca practică spirituală psalmodierea poate cuprinde intonații ale unor mantre, texte sacre, nume sfinte, etc. Iarăși misticism.

Toate acestea într-o carte care se vinde cu 12 dolari și care se dorește a fi un pașaport pentru misiune. Curios din fire, m-am uitat să văd de unde atâta pricepere în ale misiunii, adică m-am uitat de la cine s-au inspirat autorii când au scris aberațiile amintite.

Lista arată printre altele, așa:

©  3 cărți scrise de Richard Foster – mistic

©  1 de Bill Hybels – seminariile lui au distrus multe biserici adventiste

©  1 de Henri Nouwen – un teolog catolic

Adică, noi ca adventiști, trimiși să predicăm celor rămași în Babilon mesajul celor trei îngeri, Sabatul, Sanctuarul, starea omului în moarte, etc. învățăm de la un protestant mistic, de la un catolic și de la un alt protestant îndoielnic, cum să facem misiune.

Share this!
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.