M.L. Andreasen despre Ellen White

Mesajul de mai jos a fost adresat de fratele M.L. Andreasen la o întâlnire de tabără în Ohio în anul 1955. Percepute corect, informațiile de mai jos sunt pentru adventiști o moștenire crucială pentru înțelegerea lucrării lui Ellen White și a rolului ei ca profet.

***

Serviciul din  această dimineaţă va fi puțin diferit față de cel obişnuit de la  ora unsprezece. Am fost rugat să vorbesc pe tema Spiritului Profetic; mai mult, in special despre experienţele mele personale cu sora White. Nu au rămas mulţi care au cunoscut-o şi care au fost în prezența  doamnei  White, şi cel mai bine este  ca această oră să fie utilizată în acest scop.

Când am devenit adventist [în 1894], am  auzit despre sora White, dar nu mi s-a dat nicio îndrumare specială, am acceptat pur şi simplu credinţa în scrierie  Spiritului Profetic, aşa cum am făcut cu multe alte lucruri, fără a pătrunde  adânc în subiect. Am renunțat la a mânca  lucruri necurate şi la a bea ceea ce nu este bun; pur si simplu am renunțat la asta.

Apoi a venit timpul [1898] când m-am pregătit sa predau. M-am trezit  față în față cu o întrebare pe care am ştiut că  trebuie să o limpezesc, pentru că dacă urma să predau copiilor şi tinerilor, trebuia să o cunosc pe mine însumi mai întâi. Nu doar din zvonuri, nu doar din lectură, ci prin experienţa personală, în cazul în care era  posibil.  La acea dată, frecventam  Universitatea din Chicago, pe care nu am  remarcat-o pentru ortodoxia sau religia sa, ci am urmat  acolo un curs despre  viaţa lui Hristos.

Viața lui Isus tocmai fusese tipărită [1898] şi am folosit această carte ca  o lectură complementară şi am avut ocazia să pătrund adânc  în lectură, în  învăţătura pe care o oferea cartea.

Deci, zi de zi,  citeam Viața lui Isus, ca o  lectură suplimentară, şi comparam cu ceea ce învăţam în clasă. Astfel, am găsit spre uimirea mea, că multe dintre întrebările uimitoare cu care au avut de-a face si marii critici  erau rezolvate în Viața lui Isus.

Am devenit din ce în ce mai  interesat de aceasta şi la sfârșit am  ajuns la un fel de punct culminant.  Ce să fac? Care este poziţia mea?  Care ar trebui sa fie?

Şi astfel, câţiva ani mai târziu, crezând în acţiuni directe, am stabilit să o găsesc pe sora White şi să am o discuţie cu ea.  Așa  am și  făcut.  [n. tr. Andreasen a vizitat-o pe Ellen White la Elmshaven în 1909].

Am fost foarte tânăr [aproximativ 33 de ani  la momentul respectiv] şi când am bătut la uşă nici nu am știut ce sa spun. Am făcut ceea ce un student a făcut mult mai târziu  la Union  College, atunci când a venit în biroul meu şi a spus: „Iată-mă”.

Sora White m-a primit foarte amabil.   Cred că m-a măsurat cu privirea  și s-a  întrebat pentru ce am venit. I-am spus ca  aş dori să am  privilegiul să am acces la dulap, acolo unde se aflau  toate scrierile.  I-am spus că  am citit toate cărţile ei şi vreau să văd cum le-a scris, înainte ca cineva să dea de ele  şi să facă  corecţii, omisiuni şi parafrazări [să modifice fraze]. Ea s-a uitat la mine şi mi-a spus ca  pot  avea acest privilegiu.

Şi aşa, am început treaba. Am stat acolo trei luni şi am lucrat aproape zi şi noapte. Am citit ceea ce se afla în dulap, o muncă imensă. Am fost uimit când am văzut volumul de munca. Dacă nu aș fi  văzut personal,  as fi  spus că nimeni, indiferent cât de mult ar trăi, nu ar putea scrie vreodată atât de mult. Dar acolo era dovada.

Deci am citit Tragedia Veacurilor, scrisă de însăși mâna ei. M-am gândit că a dictat scrierile ei altcuiva. Dar aceasta se întâmpla rareori. Cea mai mare parte a fost scrisa de ea însăşi, de mâna ei. Apoi a fost dată stenografilor. După aceea,  ei au copiat-o pe hârtie  de 8*11, spaţiate dublu, uneori triplu. Apoi cartea a fost adusă înapoi la ea pentru corectură.

Uneori, ajutoarele ei făceau mici corecturi, de ortografie, punctuaţie sau de gramatică, dar apoi  semnau numele lor lângă aceea modificare şi o aduceau la ea pentru aprobare sau respingere.

Am adus cu mine o mulţime de citate pe care le-am găsit când  am citit foarte critic Viața lui Isus. Am vrut să văd modul în care aceste declaraţii sunt  făcute iniţial, înainte ca acestea sa fie  tipărite şi înainte ca cineva să dea de ele.

Deci, repet, eu știa că nu sora White a scris Viața lui Isus.  Nu se poate să fi fost ea. De aceasta eram sigur.

Anterior, în universitate, m-am confruntat cu Browning şi mi-am spus că dacă l-aș avea pe Browning în clasă,  l-aș trimite acasă sa înveţe cum să scrie. Acum, mi s-a dat lucrarea de a găsi linii nemuritoare în Viața lui Isus, aşa cum am făcut în Shakespeare. Nu cred că am spus-o bine pentru că nu a fost opera care mi s-a încredințat, este munca pe care am luat-o eu, așa cum am găsit linii nemuritoare în Shakespeare. Dar am găsit mai multe linii nemuritoare în Viața lui Isus decât în Shakespeare!

Şi am fost uimit;  am crezut ca nu sora White le-a scris şi, cu aceasta în minte, am venit pentru a o vedea. Ce a scris? Ce a scris ea înainte de a fi corectată munca ei de cei care fac corecturi?

Am adus cu mine toate declaraţiile sale cu privire la teologie pentru ca am știut că sora White nu ar fi scris Viața lui Isus, cu această exprimare frumoasă, pentru că nu are educaţie. Nu se poate să fi fost ea! De asemenea știam că ea nu ar fi putut scrie această carte, cu excepţia cazului în care ar fi avut o educaţie superioară, teologică. Dar ea nu a avut.  Așa că știam.  Am adus cu mine declaraţiile și le-am  comparat, citind în original,  propriul ei manuscris; fiecare dintre acele declaraţii le-am găsit scrise de mâna ei, la fel cum au fost tipărite în carte! Aceasta a fost uimitor pentru mine.

Îmi amintesc foarte bine când am descoperit pentru prima data în Viața lui Isus declaraţia extraordinară că în Hristos este viaţa, neîmprumutată, originală şi nederivată. Aceasta a schimbat teologia mea și teologia  denominațiunii. Am citit cartea din nou şi din nou, am găsit mai multe declaraţii pe care ştiam că nu ea le-a scris, dar se regăseau acolo, în  manuscrisul ei.

Când am terminat cu munca mea, după trei luni, şi am avut  încredere într-o muncă bine făcută, am fost convins că acele scrieri nu ar putea fi explicate în niciun alt fel decât  ca urmare Îndrumării Divine. Aceste scrieri au fost scrise sub conducerea lui Dumnezeu.

Sora White însăşi a fost o personalitate foarte plăcută. Obișnuiam să stau cu ea dimineaţa devreme, la şase, cinci şi o dată la patru; iar ea scria. Stătea în balansoarul ei, cu braţele sprijinite pe o placă ce stătea pe brațele acestuia; şi acolo  scria. Nu ştiu de ce m-a acceptat, dar m-am simțit binevenit.

M-am aşezat acolo în încercarea de a afla totul despre ea şi, presupun, că ea m-a citit în timp ce eu  încercam să o citesc pe ea. Am petrecut un timp de calitate împreună.

Ea mi-a spus că scrierile ei au fost concepute sub îndrumarea Duhului Sfânt, dar că, mai târziu, în vreme ce recitea un pasaj, ar fi aflat mai multe despre sensul său mai profund. A spus că și ea  le-a studiat, la fel ca mine.

Mai târziu, am citit ce spune Biblia despre ceea ce afirma profetul Petru, că ei înşişi (profeții) trebuie să studieze scrierile lor, pentru a vedea ce „împrejurări avea în vedere” Duhul lui Dumnezeu care s-a manifestat în ei.

Astfel a scris ea;  repet:  toate declaraţiile neobişnuite pe care le-am adus cu mine la Elmshaven  le-am văzut ca fiind autentice în manuscrisul ei.

Am discutat despre multe lucruri. Îmi amintesc prima data când am venit şi i-am văzut biroul, mi s-a părut  că este învechit. Nu avea mobila nouă de birou. Şi mi-am spus că dacă voi avea vreodată destul curaj, îi voi spune ceea ce cred eu despre  mobilierul ei.

Ei bine, s-a făcut că într-o dimineaţă ea să mă întrebe:  „Crezi ca sunt extravaganta?”

I-am spus ca nu .

„Ei bine, ieri a fost aici o soră şi, atunci când m-a văzut stând în acest balansoar, m-a acuzat de extravaganţă. Scaunul l-am cumpărat la mâna a doua.  Am dat opt dolari pe el.

Sora White a fost foarte sociabilă, o mama în Israel, am învăţat multe, multe lucruri.  Mi-a dat o claritate completă.

A fost un loc unde Willie [William C. White], fiul ei, nu m-ar fi lăsat sa intru.  Şi, ca de obicei, atunci când ți se interzice un anumit lucru, exact acel  lucru  dorești să-l faci. Aşa ca m-am dus la sora White. Știam ce se afla înăuntru; erau  documente, documentele de familie pe care nimeni nu ar trebui să le citească în afară de cei din familie. Dacă aș fi avut mai multă judecată, nu le-aş fi cerut să le citesc.  Am intrat acolo.  Sora White a spus ca le pot citi.

Aşa că m-am dus la Willie, care mi-a dat un răspuns celebru: „nu mă îndoiesc de  cuvântul tău, dar  nu te cred.”

Așa că  ne-am dus amândoi la sora White. I-am spus că  Willie nu mă lasă să intru. Am discutat şi ne-a dat permisiunea sa intrăm.  Așa că m-am dus;  poate că nu ar fi trebuit să merg, dar mă bucur că am făcut-o. Acolo am văzut scris de mâna ei, scrisorile sale din vremea când avea  paisprezece ani, scrisori către rudele si  prietenii ei.  Scrisorile erau lungi  pe vremea aceea, erau de  zece, douăsprezece, cincisprezece, optsprezece pagini. Presupun că nu  scriau în fiecare zi.

Şi ea scria  doar câteva cuvinte de natura personala, ca de exemplu: „ieri  am fost la dentist”.  Nu  ştiam  că erau stomatologi în acele zile. Sau spunea: „m-am dus să cumpăr  opt metri de stambă ca să  fac o rochie”.   Restul, ce scria în aceste scrisori, l-ai putea pune astăzi  pe prima pagina a Review. Nu ar fi nevoie  să adaugi nici un nume şi fiecare adventist mai în vârstă ar putea spune: „aceasta este sora White”. Restul  a fost ca o predică. Astfel de scrisori erau acolo.  Multe lucruri scrise erau  lucruri care nu ar fi trebuit sa fie  descoperite, dar toate erau de aceeaşi natură şi am fost din nou profund impresionat: o fată tânără, care nu a scris cu scopul de a publica, nu a scris pentru ca cineva după cincizeci de ani sau mai târziu să citească acele scrisori, scria doar scrisori obişnuite, dar se regăsea acelaşi spirit în toate scrierile ei.

Discursul meu de astăzi este cu adevărat o mărturie. Nu este o predică. Sunt doar martor și vă fac cunoscută mărturia mea.

Am plecat fascinat şi mulţumit  pentru că am văzut ceea ce „nu”  putea fi scris de ea, dar totuși a fost. Nu am găsit niciun sfârșit al declaraţiilor cu privire la teologie, care sunt atât de profunde, scrise de o femeie cu o educaţie limitată; am fost convins, aşa cum am spus, că, deşi nu am înţeles tot,  mâna lui Dumnezeu a fost la lucru.

Mulţi ani mai târziu, mi s-a cerut să predau la Seminarul Teologic [1938].  Le-am spus că aș  fi bucuros, dar cu condiția să mai am o dată privilegiul de a vedea dulapul (la acel moment se afla la subsolul  de la Conferinţa Generala, lângă uşa de la Seminar]. Am avut  acel privilegiu. Trei veri am lucrat, având  ajutor competent. Am citit din nou totul, şi mai degrabă critic. Am putut citi destul de rapid, ceea ce, de altfel,  voi toți şi toți pastorii puteți face – să citiți repede fără a pierde contextul şi să fiți capabili să rețineți.

Așa că am citit, și am gândit critic, în măsura în care am putut, iar când am terminat, am fost din nou profund impresionat şi în cele din urmă am ajuns la concluzia că aici nu omul a fost cel ce  a scris; aici au fost scrierile lui Dumnezeu.

Am ajuns sa mă închin apoi surorii White? O, nu.

Am pus-o pe un piedestal? Nu.

Dar numai cu pierderea sufletului meu, aș putea respinge aceste scrieri sau să neglijez cărţile pe care Dumnezeu le-a dat ca să ne conducă.

Am în posesia mea mai mult de douăzeci de mii de declaraţii în domeniul teologiei, nu în cărţile noastre, ci în articolele Spiritului Profetic şi nu aș renunța la ele.

Am găsit în studiul meu propriu asupra sănătății, din nou şi din nou, că deseori mă luptam cu o problema. Și luam uneori unele pagini scrise de sora White ca să le citesc. Și iată. Acolo se găsea ceea ce eu mă luptam să obțin cu săptămânile și lunile.

Mărturiile au o influenţă ciudată asupra  mea  şi a ta.  Le citești si te duci deoparte zicând: „Doamne, eu trebuie să fiu un om mai bun sau nu voi vedea Împărăția, cu excepţia cazului în care mă pocăiesc de aceste lucruri”. Aceasta este ținta, acesta este scopul,  acestea sunt rezultatele citirii Mărturiilor. Ele te atrag spre Biblie, ele îl  măresc  pe Dumnezeu, amplifică importanța  Bibliei.

Nu există în Mărturii multe lucruri care sunt greu de înţeles? Eu aș răspunde că „da”.  Atunci  când am venit la Seminar, am spus că nu voi fi înşelat şi nu voi înşela. Voi merge atât de departe cât mintea mea poate să meargă  şi voi cunoaște adevărul.

Da, sunt lucruri greu de înţeles. Există unele lucruri în Biblie cu care m-am luptat timp de câţiva ani buni. Mi-aş fi dorit  să nu fi fost.  Dar sunt. Să le arunc? Nu, nu. Așteptați, așteptați. Veţi găsi declaraţii pe care nu le veți înţelege decât mai târziu.

La şcoală, un student a venit la mine şi mi-a spus că a găsit o contradicţie. „Sora White spune că Dumnezeu este  judecător, dar și că Dumnezeu nu este judecător. Dumnezeu nu este judecător, Hristos este judecător, şi aici scrie ca  Dumnezeu este judecător”.

Veţi găsi o parte legat de acest subiect într-un capitol din  Tragedia veacurilor, unde scrie că Tatăl stă la judecată şi prezidează judecata. El este judecător şi Hristos este avocatul. Veţi găsi mai târziu în aceeaşi carte scris că Dumnezeu nu este Judecătorul.  Ce vei face in privința asta? Așteaptă până vei primi lumina.

Ce lumina ai putea primi?  Poți găsi sau vei găsi, în general, că poți crede și una, și alta, chiar dacă pare să fie în contradicţie. Dar lumina va veni.

Acum Tatăl este Judecător la  judecata de cercetare [în timp ce Isus este încă preot]. Hristos este Judecător în Ziua Judecăţii, o mie de ani [judecata executiva]; după mileniu, El nu mai este preot. Ambele declaraţii  sunt adevărate.

Avem nevoie să citim ceea ce a fost scris despre a mânca sănătos, despre cum se trăieşte bine şi să trăim in conformitate cu ceea ce scrie!

Ceea ce a fost scris, si ar fi bine  sa citești cu atenţie,  fiecare declaraţie este valabila şi astăzi.  Poate fi o declaraţie de echilibrare.  Nu neglijați  și nu respingeți  ceea ce a fost scris pentru învăţătura noastră.

Apropiindu-ne de  port,  avem nevoie de un pilot – aceasta ne vorbește despre munca ei.  Simt că dau un avertisment solemn poporului nostru cu privire la neglijarea acestor scrieri pe care ni le-a dat Dumnezeu. Cum vom scăpa noi – vorbesc din  Biblie acum – cum vom scăpa noi dacă neglijam, nu dacă respingem, nu dacă respingem, ci dacă neglijăm.  Cum vom scăpa? Aș vrea să  aplic asta și la  aceste scrieri.  Cum vom scăpa?  Ei bine, trebuie să dam socoteala cu toții.

Eu vă sfătuiesc să faceți un compartiment în creierul dumneavoastră, unde să puneți întrebările pe care nu le puteți înţelege pe deplin. Nu neapărat să nu le credeți.  Dar aşteptaţi un pic si poate, după un an sau doi, această soluţie va veni şi Ii veți mulţumi lui Dumnezeu pentru asta.

Cum vom scăpa noi dacă neglijăm? Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru privilegiul de a fi Adventist de Ziua a Șaptea.  Este un lucru minunat. Dar, prieteni, dacă neglijăm ceea ce ne-a dat  Dumnezeu, cum vom scăpa?

Așadar, astăzi, nu vom reînnoi credinţa noastră şi loialitatea faţă de acel steag, poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus?

Şi aceasta însumează totul.  Aceasta se referă la  scrierile care ne-au fost date pentru acest timp. Deci, din nou măresc Numele lui Dumnezeu.  Minunat, minunat!  Dumnezeu scoate la iveala un popor, un popor care cunoaște viitorul, așa cum niciun popor nu a cunoscut vreodată. Știm ceea ce urmează să vină.  Ştim persecuţiile care urmează să vina. Pentru că, în ultimele zile, vor fi vremuri grele.  Să ne temem, atunci?

Încinge-ti  armura, stai ca o stâncă şi fii sigur că Dumnezeu Își va salva poporul!”

Share this!
This entry was posted in Spiritul Profetic. Bookmark the permalink.