Isprăvnicia financiară

Cel ales la suflet face planuri alese şi stăruie în planurile lui alese” – Isaia 32: 8

Privim spre Ziua Domnului, poate, cu speranţa că va veni odată şi se vor sfârşi grijile noastre şi suferinţele pe care le îndurăm. Dar oare ce aşteptăm noi de la ziua Domnului? Răsplătire? Cuvântul Domnului ne provoacă la o cercetare a dorinţei noastre: „Vai de cei ce doresc Ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la Ziua Domnului? Ea va fi întuneric şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care când ajunge acasă, îşi reazămă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe!” – Amos 5: 18-19. Ziua Domnului va avea relevanţă numai pentru aceia au ales să cumpere cerul cu tot ceea ce au. Noi suntem învăţaţi că Domnul Isus a plătit totul şi noi nu mai datorăm nimic, ceea ce e corect. Doar că Mântuitorul, prin actul jertfei Sale, a plătit ceea ce noi nu puteam plăti, şi ne-a oferit astfel şansa să dăm lui Dumnezeu ceea ce este posibil să plătim. Totul. Profetul lui Dumnezeu a spus: „Viaţa veşnică are o valoare deodebită şi ne va costa tot ce avem.” –  Ellen White 3T, 256. Şi dacă ne vine greu să credem aceste cuvinte, Domnul Isus le-a spus pe vremea când trăia printre oameni şi pe care sub inspiraţie divină, Matei le-a notat în evanghelia sa: 13: 44-46.

Timpurile pe care le trăim produc din ce în ce mai mulţi oameni, din cei care odată îşi consacraseră viaţa lui Dumnezeu şi tot ceea ce ei au, care consideră că Domnul nu ne mai cere să plătim zecimea. Doar că argumentele biblice pe care le au pentru această idee, sunt exact ca ale celor care păzesc duminica. Adică, neexistente. Aceste argumente există doar dacă ne stabilim nişte principii de interpretarea ale textului Sfânt. Dacă însă folosim bunul simţ, vedem că această poruncă existentă înainte de Sinai îşi păstrează valabilitatea şi în creştinism. Idee susţinută şi de Spiritul Profetic. Desigur, cei care au probleme cu zecimea, au probleme şi cu Spiritul Profetic, şi cu altele. Acum, dacă eşti de acord cu cele spuse până acum este foarte posibil să te loveşti de nişte probleme mai jos, pentru că materialul acesta nu este pentru cei cu probleme legate de zecime, ci pentru cei care plătesc cu bucurie şi seriozitate zecimea.

Plecarea evreilor din robia egipteană, însemna intrarea într-un proces de educaţie care-i să-i facă demni de locuirea ţării Canaanului şi pregătiţi pentru aşteptarea Zilei Domnului. În întreg sistemul de educaţie se găseau chestiuni de renunţare la sine, dar cea mai mare şi parcă greu de acceptat pare a fi fost chestiunea legată de zecime. La fel ca astăzi. Dumnezeu a ales ca zece la sută din toate veniturile evreilor să fie date pentru a folosi ca hrană casei lui Levi.

Numeri18:21  „Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întîlnirii.

Leviticul 27:30  “Orice zeciuială din pămînt, fie din roadele pămîntului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.

Maleahi 3:10  “Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea...”

Roadele pământului, recoltele îmbelşugate, comorile de aur şi argint sunt darurile Lui. El a dat oamenilor case şi terenuri, mâncare şi îmbrăcăminte. El ne cere să Îl recunoaştem ca Dătător al tuturor lucrurilor şi pentru acest motiv El spune: din toate averile voastre Eu îmi opresc o zecime pentru Mine, în afară de darurule şi jertfele care trebuie aduse în visteria Mea. Aceasta este provozia pe care a făcut-o Dumnezeu pentru continuarea lucrării Evangheliei. Acest plan al dărniciei sistematice a fost creat de Însuşi Domnul Isus Hristos, care şi-a dat viaţa pentru viaţa lumii. Acela care a părăsit curţile regale… a vorbit oamenilor, şi în înţelepciunea Lui le-a spus planul Său pentru întreţinerea acelora care poartă această solie în lume.” – RH, 4 februarie 1902

Astfel, zecimea era în perioada vechi testamentală folosită pentru hrana leviţilor, tot astfel în epoca creştină ea trebuie să slujească nevoilor slujitorilor Evangheliei. Ea nu trebuia retrasă, fiind considerată de Dumnezeu un lucru sfânt şi oferit Lui. Dacă cineva dorea să răscumpere un lucru din zecime, el trebuia să adauge la zecimea calculată încă o cincime din preţul lucrului. Vezi Leviticul 27: 31. S-a pus întrebarea dacă este legal a reţine zecimea, dacă mai târziu se adăuga la ea o cincime. Întrebarea aceasta dă pe faţă o înţelegere greşită a cuvântului Scripturii. Nu era problema reţinerii zecimii, adăugând o cincime, ci a plătirii zecimii în natură, în grâu, orz sau orice alt produs zeciuit. Puteau să existe cazuri când un om avea nevoie de grâu pentru însămânţare şi era dispus să plătească mai degrabă în bani decât în grâu. În condiţiile acestea, el putea răscumpăra o zecime preţuind grâul şi mai trebuia să adauge la aceşti bani încă o cincime. Reţinerea zecimii nu s-a avut niciodatã în vedere. Aşa cum s-a văzut mai sus, în felul acesta puteau fi răscumpãrate doar cerealele şi produsele grădinii. Vitele nu puteau fi răscumpãrate sau schimbate. Neplata acestei zecime era considerată de Dumnezeu jefuire a Lui şi niciun om nu avea voie să folosească zecimea pentru hrana lui sau a casei sau pentru văduve, străini şi orfano. Problema despre care vorbeam mai sus apare la citirea unui pasaj din Deuteronom. Se pare că acesta ar permite folosirea zecimii în scopuri caritabile pentru săraci, orfani, văduve, leviţi şi chiar pentru consum personal. Iată ce spune Cuvântul Domnului:

Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămînţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an. Şi să mănînci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întîii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău. Poate când te va binecuvînta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi pună acolo Numele Lui. Atunci, să-ţi prefaci zeciuala în argint, să strîngi argintul acela în mînă, şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănînci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te bucuri tu şi familia ta. Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci nu are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine. După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s-o pui în cetăţile.Atunci să vină Levitul, care nu are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănînce şi să se sature, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în toate lucrările pe cari le vei face cu mînile tale.” – Deuteronom 14: 22-29.

La prima vedere e foarte posibil să ţi se creeze impresia că ai de-a face cu o îngăduinţă de a folosi zecimea în scopurile enumerate, însă cercetând mai atent procedura cu cei doi ani şi al treilea, precum şi folosirea acestei zecimi, constaţi cu oarecare surprinderă că nu este vorba despre zeciuiala datorată preoţiei, ci despre o a doua zeciuială, adică despre o a doua zecime. Această a doua zecime care sub incidenţa aceleiaşi atitudini a lui Dumnezeu faţă de lucrurile sfinte, de vreme ce ea este chiar sfântă, conform Cuvântului lui Dumnezeu din Deuteronom 26: 12-14:

După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din rodurile tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai Levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănînce şi să se sature, în cetăţile tale.”  Este deci vorba despre ce-a de-a doua zecime, de vreme ce ea trebuia oferită şi orfanului, străinului şi văduvei. “Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ,,Am scos din casa mea ce este sfinţit, şi l-am dat Levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe cari mi le-ai dat Tu; nu am călcat, nici nu am uitat niciuna din poruncile Tale.

Conform acestui pasaj cea de-a doua zecime este sfinţită şi porunca privitoare la oferirea ei trebuia împlinită. Dacă principiul primei zecimi este valabil pentru Biserica Adventistă, atunci şi principiul celei de a doua zecimi este valabil. Pe nicio pagină a Scripturii şi niciun pasaj din Spiritul Profetic nu ne dău de înţeles altceva. Din contra Biblia ne solicită minim 25% din toate veniturile noastre. Iată care este mărturia Spiritului Profetic în acest subiect:

Pentru a încuraja adunarea poporului în vederea serviciului divin şi, de asemenea, pentru a se purta de grijă de cei sărmani, se cerea o a doua zecime din toate veniturile. Cu privire la zecimea dintâi, Domnul spusese: “Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel” (Numeri 18,21). Cu privire la a doua, El poruncise aşa: “Să mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul, Dumnezeul tău” (Deut. 14,23.29; 16, 11-14). Zecimea aceasta, sau echivalentul ei în bani, trebuia să fie adusă timp de doi ani la locul unde se afla sanctuarul. După ce Îi aduceau lui Dumnezeu un dar de mulţumire şi o anumită parte o dădeau preotului, închinătorii trebuiau să folosească restul pentru o sărbătoare sfântă la care trebuia să ia parte leviţii, străinii, orfanii şi văduvele. În felul acesta erau luate măsuri pentru jertfa de mulţumire şi mesele de sărbătoare anuale, iar poporul era adus în societatea preoţilor şi leviţilor, pentru ca să fie învăţat de aceştia cele cu privire la serviciul divin şi încurajat să ia parte la el. Totuşi, la fiecare al treilea an, această a doua zecime trebuia să fie folosită acasă, pentru întreţinerea leviţilor şi a săracilor, aşa cum a spus Moise: “Ei să mănânce şi să se sature în cetăţile tale” (Deut. 26, 12). Această zecime forma un fond cu scopuri de binefacere şi ospitalitate.” – Patriarhi şi Profeţi, pagina 530

Contribuţia cerută de la evrei pentru scopuri caritabile şi religioase însuma o pătrime întreagă din toate veniturile. O aşa taxă grea asupra veniturilor oamenilor era de aşteptat să-i aducă la sărăcie, dar din contră, păzirea cu credincioşie a acestor reguli era condiţia prosperităţii lor (Maleahi 3: 11). Noi care ne bucurăm de lumina plină şi de privilegiile Evangheliei, să dăm mai puţin lui Dumnezeu decât cei care au trăit în trecut, într-un timp mai puţin favorabil? Nu, cu cât binecuvântările noastre sunt mai mari, nu cresc oare corespunzător şi obligaţiile?” – PH 148 7.2

În ceea ce priveşte lucrarea şcolii am fost instruită că planul de a nu cere elevilor taxă de şcolarizare, depinzându-se pe a doua zecime pentru sprijinirea şcolii, va lăsa întotdeauna şcoală în stare de jenă financiară.Când am auzit prima dată de această mişcare m-am gândit că aş lăsa să fie pusă în practică, dar eu vă spun acum că lumina dată mie este faptul că alte planuri vor trebui să se facă din a doua zecime, mai degrabă decât planul de sprijinit şcoli. Elevilor ar trebui să li se perceapă un preţ rezonabil pentru pregătirea lor şcolară. Va fi o mare varietate de locuri unde să se utilizare a doua zecime, făcând muncă misionară în locuri noi.” – Scrisoarea 103, 1905, p. 5. (către E. S. Ballenger, 7 aprilie 1905.) citată în 7MR 139.

Dragii noştrii munictori din Australia au răspuns cu bucurie şi căldură. A doua zecime a fost pusă deoparte pentru ca să mărească fondul de construcţie. Multe daruri în bani, în muncă, şi materiale, reprezentând nespusă auto-negare, au fost făcute.” – Needs, July 4, 1903 par. 21.

Vedem astfel, că Ellen White nu numai că a observat existenţa celei de a doua zecimi în sistemul de dăruire evreiesc, ci a primit viziuni speciale despre cum ar trebui folosită. Astfel, pe lângă scopurile caritabile din Sfânta Scriptură, ea adaugă lucrarea misionară şi construcţii.

Istoricul evreu Josephus Flavius, scrie în opera sa, Antichități iudaice următoarea idee:

”În afară de zeciuiala pe care trebuie s-o dați preoților și leviților, păstrați încă a zecea parte a roadelor pământului, pe care o vindeți în ținutul vostru de baștină și beneficiul îl folosiți în ospețele și jertfele din Orașul Sfânt. Căci drept este ca venitul țării, pe care l-ați dobândit prin bunătatea lui Dumnezeu, să fie cheltuit pentru cinstirea Lui.” - Antichități iudaice, vol. I, Editura Hasefer, București 2000, pagina 213

Cel ales la suflet face planuri alese şi stăruie în planurile lui alese” – Isaia 32: 8

Share this!
This entry was posted in Crucial. Bookmark the permalink.