Exercițiile spirituale și Ignațiu de Loyola

Ignatius de Loyola – a fost un cavaler spaniol, care apoi devine preot. Este fondatorul „Societăţii Lui Isus” şi devine primul ei General Superior. Ignatius şi iezuiţii devin principala armă a bisericii catolice în Contra-Reformă. Numele lui este cel mai bine cunoscut prin inchiziţie.

Această asociaţie serveşte biserica pe două fronturi, unul intern – lucrări interne prin care să se poată ţină piept reformei protestante, şi unul extern – prin influenţarea protestantismului astfel încât acesta să semene din ce în ce mai mult cu doctrina catolică. Iezuiţii nu şi-au propus doar influenţarea bisericilor protestante, ci şi a conducerii naţiunilor. Ignatius îşi trimite colegii în Europa ca misionari, pentru a înfiinţa şcolii, colegii şi seminarii. La acestea urmau să înveţe nu numai catolicii, ci şi protestanţii. Moştenirea pe care Loyola a lăsat-o este impresionantă: nu e vorba de bani sau orice altceva, ci de sistemul de distrugere a protestantismului.

Generalul a scris o lucrare intitulată: Exerciţiile spirituale ale sfântului Ignatius de Loyola (Spiritual Exercises of St. Ignatius of Loyola). Lucrarea a fost scrisă între anii 1522 şi 1524. Aceasta conţine un set de meditaţii, rugăciuni, şi exerciţii mintale care trebuiesc făcute într-o perioadă de 28-30 de zile. Scopul lor este de a-l ajuta pe om să discearnă voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa şi de a fi format spiritual pentru viaţa de credinţă. Exerciţiile spirituale au fost aprobate în 1548 de papa Paul al III- lea. Exerciţiile conţin instrucţiuni zilnice ca: meditaţii şi contemplări ale naturii lumii, psihologiei umane, relaţia omului cu Dumnezeu prin Isus Hristos. Aceste exerciţii sunt utilizate[1] până astăzi în pregătirea iezuiţilor[2], dar şi a credincioşilor care doresc să facă din credinţa catolică o credinţă vie în viaţa de zi cu zi. Aceste practici sunt identice uneori, alteori asemănătoare, cu practicile budiste, hinduse, orientale le-am spune noi, păgâne în general.

Ceea ce este surprinzător pentru unii, însă de aşteptat pentru alţii este că începând cu anii 1980 (atunci a fost explozia, terenul a fost aşezat cu mult înainte), protestanţii au început să manifeste un interes deosebit pentru exerciţiile spirituale. Există adaptări ale exerciţiilor care sunt specific protestante şi care scot în evidenţă exerciţiile ca o şcoală a rugăciunii contemplative.

Ceea ce Ignatius de Loyola şi-a propus atunci când a înfiinţat ordinul iezuit a fost realizat aproape în întregime. S-a ajuns până acolo încât şi unii din „cei aleşi” au fost înşelaţi, iar ei la rândul lor încearcă să influenţeze şi pe alţii. Învăţăturile au intrat în universităţile de formare teologică din aproape toate bisericile protestante renumite.

Pe 22 aprilie 2006 papa Benedict XVI adresează ordinului iezuit următoarele cuvinte:

„… Sfântul Ignatius de Loyola a fost un om al lui Dumnezeu care l-a pus pe Dumnezeu primul, ceea mai mare glorie şi cel mai mare serviciu. A fost un profund om al rugăciunii, de la care sărbătorirea zilnică a împărtăşaniei a fost inima şi punctul de încoronare a zilei lui. De aceea, el a lăsat urmaşilor săi o moştenire spirituală preţioasă, care nu trebuie pierdută sau uitată. În mod precis, deoarece a fost un slujitor al lui Dumnezeu, sfântul Ignatius a fost un servitor credincios al bisericii, în care a văzut şi venerat, mireasa Domnului şi mama creştinilor. Jurământul special de supunere faţă de papă, pe care el însuşi l-a descris ca „”prima şi principala fundaţie” „ (MI, Seria III, I., p. 162) a fost născut din dorinţa sa de a servi biserica în cel mai benefic mod posibil. Această caracteristică eclezială, atât de specifică societăţii lui Isus, trăieşte în voi şi în activităţile voastre apostolice, dragi iezuiţi, astfel încât cu credincioşie să întâmpinaţi nevoile urgente de astăzi ale bisericii…. În mod natural, efortul de a promova o cultură inspirată de valorile Evangheliei într-o colaborare cordială cu alte realităţi ecleziale, cer un intens antrenament spiritual şi cultural. Datorită acestui motiv, sfântul Ignatius a dorit ca tinerii iezuiţi să fie formaţi pentru mulţi ani în viaţa spirituală şi în studiu. Este bine ca acest obicei să fie menţinut şi consolidat, dândui-se complexitatea şi vastitatea culturii moderne. O altă mare preocupare a sa a fost educaţia creştină şi formarea culturală a tinerilor: de aici importanţa pe care a dat-o fondării colegiilor, care după moartea sa s-au răspândit în Europa şi în toată lumea. Continuaţi, dragi iezuiţi, acest important apostolat, păstrând neatins spiritul fondatorului vostru…”.[3]

Iar pe 21 februarie 2008 la GC35[4] Benedict spune despre exerciţii următoarele:

„Exerciţiile sunt fântâna spiritualităţii voastre şi matricea constituţiei voastre, dar sunt, de asemenea un dar pe care Duhul Domnului l-a făcut întregii biserici: trebuie să continuaţi să faceţi din el un instrument precis şi eficace pentru creşterea spirituală a sufletelor…”

 Scopul lor a fost clar identificat şi definit de Spiritul Profetic:

„Evanghelia lui Hristos i-a facut în stare pe aderenţii ei să facă faţă primejdiei şi să suporte suferinţele, fără să se descurajeze din cauza frigului, a foamei, a trudei si a sărăciei, ca să înalţe steagul adevarului, făcând faţă scaunului de tortură, temniţei şi rugului. Pentru a lupta împotriva acestor forte, iezuismul îi inspira pe urmaşii lui cu un fanatism care-i făcea în stare să îndure şi ei primejdii asemănătoare ca să opună puterii adevărului toate mijloacele de amăgire. N-a existat o crimă mai oribila pe care sa n-o săvârşească, nicio amăgire josnică pentru a o practica, nicio prefacătorie prea perfidă la care să nu recurgă. Legaţi prin jurământ pentru o sărăcie şi umilinţă continuă, ei aveau scopul de a câştiga bogaţie şi putere, ca să fie devotaţi înăbuşirii protestantismului şi restabilirii supremaţiei papale…

Sub diverse deghizări, iezuiţii îşi croiau drum în funcţii de stat, devenind chiar consilieri ai regelui şi conducând astfel politica naţiunilor. Deveneau servitori pentru a-i spiona pe stăpânii lor. Înfiinţau şcoli pentru copiii prinţilor şi ai nobililor şi şcoli pentru poporul de rând, în care copiii protestanţilor erau atraşi şi educaţi în păzirea ritualurilor catolice. Toată pompa şi manifestarea exterioară de atunci a cultului romano-catolic avea drept scop să producă confuzie, să uimească şi să cucerească imaginaţia şi în felul acesta libertatea, pentru care părinţii luptaseră şi muriseră, să fie trădată de copii. Iezuiţii s-au răspândit cu repeziciune în Europa şi oriunde ajungeau se producea o reînviorare a papalităţii.” – Great Controversy, page 235


[1] http://www.nwjesuits.org/JesuitSpirituality/IgnatianSpirituality.html

[2] http://www.nwjesuits.org/JesuitSpirituality/SpiritualExercises.html

[3] – ADDRESS OF HIS HOLINESS BENEDICT XVI TO THE FATHERS AND BROTHERS OF THE SOCIETY OF JESUS, Vatican Basilica, april 22, 2006. Sursa: http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/speeches/2006/april/documents/hf_ben-xvi_spe_20060422_gesuiti_en.html

[4] Address of His Holiness Benedict the Sixteenth to the 35th General Congregation of the Society of Jesus, Rome. Sursa: S.J. Press Office, Rome, Italy.

Share this!
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.