Biblia şi cultura

În poporul Israel, pe vremea Domnului Hristos, standardele educaţionale, fie ele civile sau religioase, erau stabilite de Sanhedrin. Niciunul din aceia care nu recunoşteau autoritatea Sanhedrinului nu primea recunoaşterea oficială. Astfel, putem înţelege de ce atunci când un învăţător ca Domnul Isus a început să înveţe, nu a fost primit cu plăcere şi bucurie de cea mai mare parte a Israelului. Dacă Domnul Isus nu a primit recunoaştere pentru capacitatea lui de învăţător, din partea Sanhedrinului şi a poporului, este normal ţinând cont de criteriile stabilite, dar de ce totuşi, au rămas încapabili în a vedea în El împlinirea profeţiilor din Vechiul Testamnet şi omul spre care indica legea? Răspunsul cel mai simplu care se poate da este: ei s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Cuvânt. Corect, dar nu suficient.       Îndepărtarea de Cuvânt trebuie să fie înlocuită de altceva. Și întotdeauna Israel a înlocuit Cuvântul cu cultura popoarelor păgâne. În Palestina acelor vremuri, liderii religioşi, dar nu numai, au început să aprecieze cultura poporului grec şi să se supună caracteristicilor ei, în acest fel evreii primind recunoaştere, prestigiu şi influenţă. În fapt lucruri pe care Dumnezeu le promisese. Amestecînd filozofia umană cu Cuvântul lui Dumnzeu, puterea Scripturii a început să fie din ce în ce mai slabă în viaţa lor. Ei au crezut că adaptându-se culturii acelor timpuri şi asimilând standardele de atunci, ei vor putea progresa, mai repede şi mai bine decât dacă s-ar fi ţinut de standardele pe care Dumnezeu le poruncise. Astfel, ei au fost incapabili în a-L primi pe Mesia în persoana Domnului Hristos.
Biserica primară a păşi pe acelaşi teritoriu al culturii greceşti, iar sfârşitul ei a fost lamentabil. Ea a ajuns atât de apostaziată şi plină de elemente filozofice greceşti şi teorii păgâne, încât Dumnezeu o consideră o fiară. Din cele pe care istoria le consemnează, nu pare că vreunul din teologii care s-a apropiat de cultura grecească, să fi dorit distrugerea creştinismului. Iustin Martirul, Tertulian, Augustin şi alţii au folosit cultura grecească pentru îmingerea creştinismului pe culmi mai înalte – adică spre progres. Aşa au crezut ei că fac. Rezultatul acţiunilor lor este înspăimântător. În câteva zeci de ani au renunţat la Sabat, au început să venereze martirii, adoptaseră teoriile spiritiste, se formau teologic studiind filozofia grecească, căutau recunoaşterea grecilor şi romanilor, etc.Analizând istoria fiecărei biserici se poate observa o dorinţă a acestora de a se asemăna cu lumea, de a folosi cultura timpului pentru progres şi dezvoltare religioasă. Însă finalul unei astfel de atitudini este îndepărtarea de Cuvânt.Biserica a ajuns astăzi să renunţe la o parte din Cuvânt, pentru că a mai păzi ceea ce scrie acolo ar însemna să nu te potriveşti cu societatea în care-ţi duci viaţa, adică să nu fi bine văzut, acceptat şi apreciat, ca individ şi ca instituţie. Cultura dezvoltată de o naţiune, este punctul de reper pentru standardele creştine. Astfel, ceea ce dictează felului în care ne îmbrăcăm şi ne aranjăm părţile trupului este îmbrăcămintea şi moda culturală. Felul în care ne închinăm lui Dumnezeu prin muzică este de asemenea influenţat de cultura lumească. Felul în care ne pregătim hrana, deasemenea. Mulţi dintre creştini caută să placă lumii, să dovedească că pot şi ei să fie la fel.Aprecierea pentru cultura unui popor, nu trebuie să modeleze viaţa creştină. Indiferent în ce cultură ne aflăm, cultura lui Hristos trebuie să fie aceea care ne modelează gândirea şi practica, gândul şi fapta. Un creştin nu trebuie să caute să placă oamenilor, ci lui Dumnezeu. Evrei nu au ştiut că ei caută să placă oamenilor, nu lui Dumnezeu, biserica primară nu a ştiut că prin ceea ce face căuta să placă oamenilor nu lui Dumnezeu. Noi de ce credem că prin ceea ce facem căutăm să placem lui Dumnezeu, nu oamenilor? Pentru că la fel ca ei, am ajuns incapabili să vedem şi să discernem ce e bine de ce e rău.Pentru că ne place atât de mult de filisteni, madianiţi şi canaaniţi, pentru că filozofia lor de viaţă este atât de perfectă, pentru că ştiinţa lor e net superioară, am ajuns într-o stare în care cu diplomaţie şi tact respingem versete întregi din Biblie şi pagini complete din Spiritul Profetic. Scopul unei astfel de atitudini este progresul. Dar acest progres este de la zero spre stânga, adică regres.Niciodată, un om consacrat lui Dumnezeu, nu va învăţa cu ce să se îmbrace şi cum să se îmbrace din revistele de specialitate ale culturii, ci din Biblie şi Spiritul Profetic.
Nu contextul social determină ce trebuie să ascultăm din Cuvânt, ci însăşi Cuvântul, chiar dacă nouă ni se pare că acesta a rămas în spatele progresului omului. Omul lui Dumnezeu nu va învăţa ce înseamnă rugăciunea şi consacrarea de la alţi creştini sau din cultura din jur, ci din vorbele profeţilor lui Dumnezeu. Mintea lui se va scufunda în Cuvânt, nu în cultura în care trăieşte, pentru că pentru el, nu contează recunoaşterea lumii, ci recunoaşterea lui Dumnezeu.Omul lui Dumnezeu va găsi plăcere în a citi ceea ce Dumnezeu îi recomandă, se va îmbrăca aşa cum Dumnezeu i-a arătat, va privi ceea ce Dumnezeu îi recomandă şi nu-l va interesa dacă făcând astfel este în dizgraţia necredincioşilor.Cultura izvorâtă din mintea omenească poate fi bună, dar atunci când este bună ea este doar reflectarea a ceea ce este bun din Dumnezeu. De cele mai multe ori cultura, aduce creştinului o stare în afara recunoaşterii lui Dumnezeu.

Share this!
This entry was posted in Sfânta Scriptură. Bookmark the permalink.