Malleus Maleficarum

Malleus Maleficarum[1]

    Psihologia este o știință, o numesc așa pentru început, care și-a făcut intrarea în aproape orice domeniu de activitate. Cu toate că nu sunt interesat în mod deosebit de felul în care un reprezentat de vânzări încearcă să mă convingă să cumpăr produsul pe care îl promovează, nu pot să nu observ tehnica pe care o folosește de a deține controlul minții mele și a mă determina să cred ceea ce sugerează el. Și astfel să mă decid să cumpăr. Am participat la interviuri ca intervievat și am observat strădania celor care conduceau interviul de a pătrunde, prin întrebările adresate și răspunsurile primite, în mintea candidatului pentru a vedea dacă acesta corespunde profilului dorit de ei. De asemenea am văzut tineri care încercau să atragă o fată folosind tehnicile manipulative descrise în diferite cărți în domeniu. Am văzut și că foarte multă lume caută să vadă cum poate manipula pe cineva. Marile magazine folosesc diverse tehnici care să determine creșterea cumpărăturilor. Toate aceste, și multe altele sunt alimentate de psihologia care se ocupă cu studiul minții și sufletului omenesc.
Există însă un domeniu la care sunt sensibil, și care este și el vândut rob psihologiei. Astăzi predicarea se face după o omiletică clădită din elemente psihologice, consilierea pastorală are inclusă în ea descoperirile psihologiei, educația tineretului din biserici de asemenea, precum și multe cărți scrise în lumea creștină care pregătesc oamenii în diferite aspecte ale vieții. Biserica de astăzi a fost inundată de tehnici psihologice. Acestea înlocuiesc efectiv Cuvântul viu și lucrător al lui Dumnezeu cu descoperiri făcute de mintea umană, dar nu numai, după cum vom vedea.

    De ce am ales să scriu despre psihologie pe acest site? Pentru că psihologia este ca și filozofia sau patristica. Bună și dulce în timp ce mesteci  savurând deliciul, dar cu întârziere  constați în cel mai bun caz, sau nici nu mai apuci să constați de cele mai multe ori, că te-ai otrăvit.

     Ce este dar psihologia și de ce trebuie să fie de temut? Ea trebuie să fie de temut pentru că este alcătuită dintr-un amestec de bine și rău, iar acest amestec este împotriva Sfintelor Scripturi. Ea mai este de temut deoarece se ocupă cu studiul minții și sufletului omenesc, două elemente sensibile la care trebuie să aibă acces numai Dumnezeu și care trebuie ținute într-o stare care să permită accesul lui Dumnezeu. În alte studii  vom vorbi pe îndelete de fiecare lucru dulce, dar ucigător din psihologie. Acum  vom trasa doar istoria ei.

     Noi considerăm că psihologia a apărut recent, dar nu este așa. În vremuri recente ea s-a dezvoltat, dar originile ei se găsesc în antichitate, după cum o demonstrează cei ce au făcut o istorie a psihologiei.

     Originile cuvântului psihologie sunt într-adevăr noi. În limba engleză se pare că prima apariție a cuvântului psihologie a fost în anul 1694, cuvântul fiind folosit de doctorul Steven Blankaart în The Physical Dictionary. Cuvântul psihologie a fost legat și de umanistul croat Marco Marulik, despre care se spune că l-a folosit pentru prima dată în anul 1506, în 1524 publicând o carte intitulată Psihologia gândirii umane. Filozoful german Rudolf Goelenius folosește și el acest cuvânt într-o lucrare publicată în anul 1590, acesta fiind și creditat cu inventarea acestui termen. Johannes Thomas Freigius a utilizat termenul de psihologie în carta Catalogue of Common Places. Există și alte referințe dar nu mai sunt necesare. Psihologia este un cuvânt provenit din împreunarea a două cuvinte grecești: ”ψυχή” – psukhē (greaca clasică), psyke (koine, de obicei întâlnit în limbaj de specialitate Biblic), sau psyxi (Bizanț), cuvânt care înseamnă suflet, spirit, respirație, și ”λογία”  – logia, tradus studiu sau cercetare. Astfel cuvântul psihologie înseamnă ”studiul sufletului”.

     Acest domeniu de cercetare trebuie să aparțină obligatoriu numai lui Dumnezeu, pentru că numai El știe cum funcționează ceea ce a creat. Numai El poate da sugestii pentru recuperarea sufletului. Orice analiză în afara Dumnezeirii asupra sufletului și minții duce în mod sigur spre ceva greșit. În 1 Cronici 29: 17, se spune: ” Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima…”. Termenul tradus în românește inima este” לֵבָב” – lebab, care înseamnă omul interior, minte, voință, inimă, suflet, înțelegere.

     Ce este important de știut este că domeniul psihologiei este vechi. Trece dincolo de Aristotel, Pitagira sau alți filozofi greci, el merge până în preistorie. Acest lucru nu are nevoie de demonstrație. O carte bună de istorie a psihologiei va demonstra acest lucru. În general istoria psihologiei este legată de filozofia greacă și de preocuparea acesteia pentru suflet. Plecând de la Thales din Milet, ajungând pe la Pitagora, Socrate până la Platon și mai departe se poate observa că sufletul a ocupat un loc central în cercetarea lor. Știința care studia mintea și sufletul, indiferent ce nume purta, era prezentă în cultura religioasă și socială a popoarelor păgâne. Și nici un om cu minte la cap nu poate spune astăzi că Dumnezeu este fondatorul acestor religii.

     Desigur sufletul ocupa un loc important și în cercetarea poporului Israel, dar cercetarea acestora se concentra pe Sfintele Scripturi și nu pe invențiile omenești. După Hristos sufletul și mintea au devenit o preocupare și pentru creștinism. Unii, le-au studiat prin prisma înțelegerii filozofice, iar alții le-au lăsat în contextul lor Biblic. Niciodată biserica nu a fost lipsită de atracția de a studia sufletul și mintea în afara cadrului creat de Sfintele Scripturi. La început o astfel de atracție a fost tocmai filozofia greacă (despre care studiind istoria psihologiei se poate demonstra că face parte din lanțul genealogic al acesteia), care pe undeva s-a transformat în patristică și care a mers până în Evul Mediu. Filozofia, un element de natură păgână, a intrat în creștinism și a dezvoltat diverse înțelegeri ale minții și sufletului în interiorul acestuia. Imediat după sfârșitul Evului Mediu, odată cu rațiunea și iluminismul, o nouă ofertă provocatoare emerge: psihologia. Ca și filozofia ea se dezvoltă în afara corpului bisericii, pentru ca mai târziu să fie adoptată la fel cum a fost filozofia. Aceasta devine apoi curentul care definește aproape totul în creștinism așa cum a făcut și filozofia.

     Nu știu cât de des își mai aminteau creștinii secolelor II-XVI de vorba lui Pavel:

„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” Coloseni 2: 8

dar mie îmi stă permanent în minte adevăratele cuvinte apărute într-o revistă din secolul al XIX – lea, moment de timp care se pregătea să lanseze ”noua știință”[2], încă în afara bisericii:

„… Această intrare a Satanei prin știință este bine concepută. Prin canalele frenologiei, psihologiei și mesmerismului el vine mult mai direct la oamenii acestei generații… ” ST, 6 noiembrie 1884.

     Înainte ca psihologia să fie considerată științifică ea a fost neștiințifică. Ludy își începe cartea de istorie a psihologiei moderne cu istoria perioadei în care psihologia nu era încă o știință, și vorbește despre frenologie, mesmerism, spiritism, etc. Apoi psihologia a devenit științifică pentru că a încorporat elemente de analiză empirică care nu aveau legătură cu vechea istorie. Dar psihologia niciodată nu a renunțat la latura care o face să aibă o istorie scurtă, dar cu trecut îndepărtat[3].

     „Psihologia are un trecut lung, însă istoria ei este scurtă. Ea s-a format și a continuat să existe de-a lungul mileniilor, însă de un progres sigur și stăruitor nu s-a putut bucura decât în timpurile din urmă, când a ajuns la o dezvoltare matură și bogată.”2

      „Începând din epoca renașterii, cauza psihologiei s-a înscris pe o nouă orbită rațională. Ea este, cu adevărat, încă firavă, însă suficient de coerentă pentru ca din acel moment să poată avea un sens și o identitate proprie. Noul ei raționalism i-a permis să-și caute fundamentele științifice, deși până la găsirea lor ea n-a încetat să mai rătăcească liber printre etapele sale de dezvoltare anterioare, să se afunde în mentalitatea de gândire panteistă…”[4]

      Problema psihologiei este că unește în cadrul aceleiași științe cercetarea empirică cu lumea religioasă a păgânismului, deci a spiritelor. De aceea voi refuza să o numesc știință, ci ea va fi pentru totdeauna pe acest site o psedoștiință. Psihologia niciodată nu a renunțat la tot ceea ce este mistic, ocult, panteist, religios păgân. Prezența în psihologie a puterii gândului și cuvântului împrumutate din șamanism, mesmerismul care s-a transformat în hipnoză, tehnicile de vizualizare mistice ale părinților deșertului și ale unuia din fondatorii ordinului iezuit, Ignațiu de Loyola, găsite în ședințele de psihoterapie etc., ar trebui să ne trezească din somn. Toate acestea vor fi tratate detaliat în studii viitoare.

     De ce are nevoie această pseudoștiință veche de milenii de aprobarea comunității științifice? Spuneți-mi vă rog, în țările unde această știință s-a dezvoltat creștinismul are voie în școli – Germania, America, Elveția etc.? Psihologia trebuia să fie introdusă acolo. Copiii noștri trebuie obișnuiți cu tehnicile luciferiene de control al sufletului și a minții.

     „Deși viața socială a oamenilor a devenit tot mai tumultoasă, încărcată de tot mai numeroase frământări sociale, psihologia a fost ascunsă multă vreme în cabinetele de lucru ale filosofilor…printre reprezentanții științelor naturii se răspândise o reținere față de termenul de psihologie, ca fiind unul spiritualist, neavând ce căuta pe masa de lucru a naturaliștilor. Un interes crescând pentru psihologie s-a manifestat în rândurile dascălilor, ei fiind aceia care făceau instrucție elementară cu copiii sau cei din învățământul universitar, în cadrul edictelor papale etc.”[5]

     Ea a intrat în școli, a început să fie folosită de biserica Romano-Catolică, a început să aibă caracteristici empirice, iar astăzi naturaliști moderni merg să se trateze la psiholog. Una din cele mai mari erori umane.

     „În Elveţia legătura cu lumea spiritelor era ceva foarte obişnuit în rândurile celor de la ţară. Jung o socotea pe mama lui drept sumbră şi imprevizibilă, cu rădăcini adânc înfipte într-un tărâm misterios. Ea cunoştea un univers misterios şi putea deveni înspăimântătoare şi ciudată… Aceste duble influenţe religioase, protestant elveţiene şi păgâne, s-au reflectat în dualismul lui Jung. El era convins că are două personalităţi total diferite pe care le-a supranumit Numărul 1 şi Numărul 2… Jung asocia dimensiunea Numărului 2 lumii stranii a mamei sale.” [6]

     „Datorită vastei sale gândiri, influenţa lui Jung se extinde dincolo de teoria şi practica psihologiei analitice. El a construit un pod în lumea ştiinţelor (prin testarea teoriilor în mod empiric, prin observaţiile clinice), pentru a o lega cu clarviziunea (tărâmul spiritelor, al premoniţiilor, al imaginaţiei mitopoetice).”[7]

     „Curând după această fantasmă, un alt personaj a răsărit din inconştient… L-am numit Philemon. Philemon era un păgân şi a adus cu sine o atmosferă egipteano-elenistică de tonalitate gnostică. Figura lui mi-a apărut mai întâi în vis… Philemon şi alte plăsmuiri ale imaginaţiei mi-au deschis ochii asupra faptului, de o importanţă decisivă, că există lucruri în suflet pe care nu eu le fac, şi care au viaţa lor proprie… Din punct de vedere psihologic, Philemon reprezenta o înţelegere superioară. Era pentru mine o figură plină de mister. Uneori aproape că mi se părea că are realitate fizică. Mă plimbam cu el prin grădină încoace şi încolo şi el era pentru mine ceea ce indienii numesc guru… Mai târziu, Philemon a fost relativizat prin apariţia unui alt personaj, pe care l-am numit Ka… Philemon are un picior paralizat, este însă un spirit înaripat, în timp ce Ka reprezenta un fel de demon al pământului sau metalului.”[8]

     Filemon și Ka, două spirite!  Ca doi guru pentru unul dintre marii trei[9] ai psihologiei! Ești mirat(ă)? Probabil nu ai cunoscut ce spunea Ioan Petru Culianu:

     „Ideea pe care omul modern şi-o face despre magie e foarte stranie: el nu vede în magie decât o îngrămădire rizibilă de reţete şi de metode ce ţin de o concepţie primitivă, neştiinţifică, despre natură. Din nefericire, puţinii specialişti care îndrăznesc explorarea acestui domeniu transportă în el, ca singure instrumente ale voiajului lor, aceleaşi prejudecăţi. Operele care rup cu această tradiţie persistentă pot fi numărate pe degete. Fireşte, ar fi dificil de susţinut că metoda magiei are ceva de-a face cu metoda ştiinţelor naturii din zilele noastre. Structura materiei este complet ignorată, iar fenomenele fizico-chimice sunt atribuite unor forţe oculte activând în cosmos.  Şi totuşi, nu pe acest plan a continuat magia să existe, râzându-şi de toţi cei care o credeau dispărută de multă vreme. Ştiinţele psihologice şi sociale de astăzi sunt cele ce derivă direct din ea… Nu doar strămoşul îndepărtat al psihanalizei poate fi recunoscut în ea, ci şi, în primul rând, acela al psihologiei aplicate şi al psihologiei maselor.”[10]

     Scriptura este cartea care conține adevărata psihologie. Ea ne spune de ce omul se comportă într-un anumit fel și tot ea ne dă soluții. Psihologia s-a născut din dorința lui Lucifer de a neutraliza opinia Scripturii în ceea ce privește vindecarea sufletului. Propune în schimb, soluții care pot da rezultate fenomenale pe termen scurt, dar care afectează pentru totdeauna relația suflet-Dumnezeu. Din acest motiv un om nu poate să creadă în același timp și Biblia și psihologia.

     Dacă Pavel ar fi trăit în timpul în care psihologia se pregătea să inunde biserica, probabil, ar fi spus:

     „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu psihologia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.”

     Lucifer este și el pe deplin interesat de sufletul și mintea noastră. În comportamentul lui se poate vedea și studia cum acționează o persoană supărată pentru că a pierdut totul. Dorește să distrugă pe cel care nu e ca el și dorește ca și alții să piardă totul. Nu merge la el să te tratezi de această boală. Întoarce-te la Dumnezeu!



[1] Malleus Maleficarum – În anul 1486 s-a publicat în Germania o carte intitlată ”Malleus Maleficarum”, ”Ciocanul vrăjitoarelor”. Ea a fost scrisă pentru a fi o unealtă prin care să se argumenteze împotriva existenței vrăjitoarelor, să prezinte magistraților cum să identifice, interogheze și să condamne o vrăjitoare.

[2] Vezi A Brief History of Modern Psychology, de Ludy T. Benjamin, Jr., Blackwell Publishing, 2007, capitolele 3 și 4 care tratează nașterea psihologiei ca știință în Germania și America în aceea perioadă.

[3] Ebbinghaus H., Manual de psihologie, București 1920, pagina 4.

[4] Istoria psihologiei, Mihai-Iosif Mihai, Institutul Europen, Iași 2007, pagina 19.

[5] Idem, pagina 15 – 16.

[6] Maggie Hyde, Michael Mcguinness, Câte ceva despre Jung, Editura Curtea Veche, 1999, pagina 11-13.

[7] Maggie Hyde, Michael Mcguinness, Câte ceva despre Jung, Editura Curtea Veche, 1999, pagina 168.

[8] Carl Gustav Jung, Amintiri, vise, reflecţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, pagina 217-219.

[9] Așa sunt numiți Freud, Adler și Jung.

[10] Ioan Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere, Editura Nemira, Bucureşti, 1999, pagina 19-20.

Share this!
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.