50 de „contradicţii” biblice din scrierile lui Ellen White

O privire aruncată asupra celor peste 50 de „contradicţii” biblice din scrierile lui Ellen White

1. A fost făcut planul de salvare al omului după căderea în păcat?

E.W. DA Un pasaj din cartea Tragedia Veacurilor, pag. 347 spune: „Împăraţia harului a fost instituită după căderea omului, când un plan a fost inventat pentru salvarea neamului vinovat.”.

S.S. NU 1Petru 1:20 spune că planul de salvare a fost conceput înainte de crearea omului. De asemenea şi Efeseni 1:4 spune acelaşi lucru.

R: Criticii afirmă că Ellen White a spus că „Împăraţia harului” şi planul de salvare al omului au fost concepute după căderea omului în păcat. Ceea ce criticii ei nu au observat este că la pagina 22, paragraful trei al cărţii Hristos lumina lumii ea declară exact acelaşi lucru pe care îl declară şi Biblia şi anume că planul de salvare a fost conceput înainte de crearea lumii: „Planul pentru rãscumpãrarea noastrã n-a fost un gând venit ulterior, un plan formulat dupã cãderea lui Adam. A fost o descoperire a “tainei care a fost ţinutã ascunsã timp de veacuri” (Rom. 16,25). A fost o dezvãluire a principiilor care, din veacuri veşnice, sunt temelia tronului lui Dumnezeu.”. La pagina 147 a aceleiaşi cărţii Ellen White afirmă: „…fiecare faptã din viaţa de pe pãmânt a lui Hristos era o împlinire a planului care exista din zilele veşniciei.”. Aceste declaraţii nu sunt singurele din scrierile ei, ci există o mulţime de astfel de declaraţii. Pentru o privire mai clară asupra a ceea ce spune Ellen White în această privinţă se poate studia capitolul intitulat Planul de mântuire din cartea Patriarhi şi Profeţi. Luând în considerare şi celelalte scrieri ale lui Ellen White putem vedea că acest text intenţionează să afirme faptul că la căderea în păcat planul, care exista din veşnicie, a intrat în acţiune. Criticii sunt de acord cu faptul că Ellen White are multe pasaje în care vorbeşte despre existenţa planului înainte de crearea omului, dar, spun că nu este important dacă altundeva a avut dreptate, aici a greşit. Ellen White avea cunoştinţe bogate din Scriptură şi era imposibil să greşească într-o idee foarte clar exprimată în Cartea Sfântă, pe care de altfel o împărtăşa aşa cum am văzut.
Biblia conţine numeroase texte ca acelea numite mai sus care spun că planul de salvare a fost făcut în veşnicii, înainte de crearea lumii. Apocalipsa 13:8 este însă puţin ambiguă (traducerea D. Cornilescu nu este fidelă textului grecesc probabil tocmai pentru că nu putea explica discrepanţa apărută). Traducerile KJV, NKJV, NIV, AMP, Weymouth, Young’s, LTV spun următoarele: “Mielul care a fost ucis de la (sau la) crearea lumii.”. Tehnic vorbind, Isus a fost ucis încă din veşnicie, dar la căderea omului, planul de salvare a intrat în funcţie, iar Isus a fost ucis în timpul Imperiului Roman. A greşit Ioan afirmând astfel? NU.
Ellen White nu contrazice afirmaţia Bibliei, ci chiar o susţine, aşa cum am văzut în scrierile ei.
Sunt multe exemple în Biblie care arată că Dumnezeu face ceva şi nu acesta a fost planul Lui iniţial. Ca exemple:
• Izgonirea lui Satan din ceruri (Apoc 12:7-9) – când a fost planul conceput?
• Dumnezeu îl respinge pe Saul ( 1Sam 16:1)
• Dumnezeu decide să distrugă pământul prin potop (Gen 6:6)
• Domnul îi permite lui Ezechia să mai trăiască 15 ani spunându-i că trebuia să moară (2 Împ. 20:1-6)
• Etc.
Când au fost aceste planuri „concepute”, ştiute? Dumnezeu e atotştiutor, ştie totul din veşnicie. E greu pentru mintea limitată a omului să înţeleagă cum face Dumnezeu planuri, când El deja ştie totul.
Înainte de a încheia să privim câteva texte Biblice:

Matei 25:34 „ … veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care va fost pregătită de la întemeierea lumii.” împreună cu Apocalipsa 17:8 „ … ale căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii… ” Vs. Efeseni 1:4 „ În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii” – cine are dreptate Isus şi Ioan sau Pavel?

2. Era Adam împreună cu Eva atunci când ea a fost ispitită?

E.W. NU Ellen White spune că Adam nu era împreună cu Eva atunci când ea a fost ispitită. În cartea Patriarhi şi Profeţi, pagina 53-54 ea afirmă: „Îngerii o avertizaserã pe Eva sã aibã grijã sã nu se despartã de soţul ei în timp ce erau ocupaţi cu lucrul lor de fiecare zi din grãdinã; lângã el, ea avea sã fie mai puţin în primejdia de a fi ispititã decât dacã ar fi fost singurã. Dar, absorbitã de îndeletnicirea ei plãcutã, fãrã sã-şi dea seama, s-a îndepãrtat de lângã el. Când şi-a dat seama cã era singurã, a avut simţãmântul primejdiei, dar a dat la o parte teama, considerând cã are suficientã înţelepciune şi putere ca sã discernã rãul şi sã i se opunã. Nesocotind avertizarea îngerilor, ea s-a trezit deodatã privind cu admiraţie şi curiozitate la pomul oprit.”.

S.S. DA Biblia afirmă, spun criticii, că Adam era împreună cu Eva atunci când ea a fost ispitită.Geneza 3:6

R: Acesta este un argument semantic care spune că prin cuvintele „cu ea” (rom. „lângă ea”) sugerează ideea că Adam a fost cu Eva în momentul ispitirii. Unele traduceri mai conţin şi cuvintele „care a fost” cu Eva, referindu-se la Adam (ex. traducerea D. Cornilescu, NIV, etc.).
Biblia interliniară King James, redă textul original din limba ebraică în felul următor:

[ishshah] [ra'ah] (]ets] [towb] [ma'akal] [huw'] [ta'avah] [`ayin] [`ets] [chamad] [sakal] [laqach] [periy] ['akal] [Nathan] [gam] ['iysh] ['akal]

Tradus literar textul se prezintă în felul următor:

[femeie] [a văzut] [copac] [bun] [mâncat] [că] [plăcut] [ochi] [copac] [dorit] [înţelepciune] [luat] [fruct] [mâncat] [dat] [de asemenea] [sot] [mâncat].

Ellen White nu a fost inventatoarea ideii că Eva nu a fost împreună cu Adam în momentul ispitirii. Chiar dacă lăsăm la o parte traducerea de mai sus a textului original putem scoate următoarele observaţii:
• În conversaţia pe care a purtat-o cu Eva, şarpele nu cunoaşte, nu vede presupusa prezenţă a lui Adam (Gen 3:1-5). Opinia lui Adam, legată de decizia Evei nu este menţionată decât după ce Eva a mâncat (v.6). Şarpele nu poartă nici o conversaţie cu Adam. De altfel, chiar dacă s-ar argumenta că nu era nevoie ca şarpele să vorbească cu Adam de vreme ce el dorea să vorbească cu Eva, nu se va putea demonstra că Adam a fost împreună cu Eva. Adam nu spune nimic, nu-i dă nici un sfat Evei. Cap slab pentru un cap de familie. Şi oare de ce şarpele intenţiona să vorbească numai cu Eva, lăsându-l pe Adam la o parte? Şarpele nu a purtat o discuţie cu Adam pentru cîă acesta nu a fost acolo.
• Când a fost întrebat de Dumnezeu, el spune că Eva a fost ceea care l-a făcut să greşească, nu şarpele. Dacă ar fi fost la pom, atât Eva cât şi el ar fi trebuit să arunce vina pe şarpe.
• Întrebată de Dumnezeu Eva spune că şarpele a ispitit-o pe ea şi nu pe noi, cum ar fi trebuit să fie în mod normal dacă Adam ar fi fost de faţă. De altfel în încercarea lor de a da vina pe celălalt, în mod special Eva a fi trebuit să spună: “Adam nu m-a ocrotit, nu a luat nici o atitudine, nu a zis nimic!” Sau poate că Eva a vrut să poarte ea toată responsabilitatea fără să-şi acuze soţul care a fost atât de protector. Mintea ei pervertită după mâncarea din pomul oprit nu ar fi fost în stare să poarte toată responsabilitatea, de altfel, aceasta se vede prin faptul că ea dă vina pe şarpe. Şarpele este vinovat, nu eu. De ce ai creat Doamne, şarpele?

Mulţi comentatori ai Bibliei au luat această poziţie cu mult înainte de Ellen White.

3. A fost Adam ispitit de Satana?

E.W. DA În cartea Evanghelism la pagina 598 Ellen White spune: „Satana, cel care este tatăl minciunilor, l-a ispitit pe Adam într-un mod similar, spunându-i că nu trebuie să-L asculte pe Dumnezeu şi că nu va muri dacă va încălca porunca.”

S.S. NU 1 Timotei 2:14 afirmă că nu Adam a fost ispitit ci femeia.

R: Textul din 1 Timotei, aduce în primul rând o contrazicere a acuzaţiei numărul 2. Dacă Adam era împreună cu Eva în mod clar amândoi au fost ispitiţi la fel. Acuzaţia numărul 3 „stă în picioare” numai dacă admitem că Adam nu era împreună cu Eva, aşa cum a şi fost. Când citim în context şi tot ceea ce Ellen White a spus despre acest subiect observăm aici că declaraţia ei se referă la Satana, care încerca să producă ispitirea cuplului.(ex. spun că am fost ispitit de Satana să fac un anumit lucru, în acelaşi timp alţi oameni spun că au fost ispitiţi de Satana. Cine are dreptate? Satana nu este omniprezent. El lucrează prin acoliţii săi.).
Păcătuind, Eva a devenit un instrument al Satanei, un agent prin care Satana l-a făcut pe Adam să cadă. Cine a lucrat? Satana prin Eva.
În cartea Patriarhi şi Profeţi, paginile 55-56, Ellen White descrie cum au fost ispitiţi cei doi. Nu identic, ci după acelaşi tipar şi diavolul nu şi-a schimbat tiparul nici astăzi: ”Şarpele a rupt fructul din pomul oprit şi l-a aşezat în mâinile pe jumãtate împotrivitoare ale Evei. Apoi el i-a amintit propriile cuvinte, cã Dumnezeu le interzisese sã se atingã de pom ca sã nu moarã. Dar şarpele, a spus cã ea nu avea sã sufere mai mult mâncând fructul oprit decât dacã l-ar atinge. Vãzând cã nimic rãu nu se întâmplã ca o consecinţã a ceea ce a fãcut, Eva a devenit mai îndrãzneaţã. Când a vãzut cã “pomul era bun de mâncat şi plãcut de privit, şi cã pomul era de dorit ca sã deschidã cuiva mintea”, a “luat deci din rodul lui şi a mâncat” (Gen.3,6). Fructul era delicios la gust şi, pe când mânca din el, a avut senzaţia cã simte o putere reînviorãtoare şi s-a vãzut pãşind într-o poziţie mai înaltã a existenţei sale. Fãrã teamã, a luat şi a mâncat. Acum, pãcãtuind ea însãşi, Eva a devenit un agent al lui Satana în lucrarea de ruinare a soţului ei. Într-o stare de stranie şi nenaturalã excitare, cu mâinile pline de fructele oprite, ea l-a cãutat şi i-a povestit toate cele ce au avut loc.
O expresie de întristare s-a întipãrit pe faţa lui Adam. El era uimit şi alarmat. La cuvintele Evei, el a rãspuns cã acesta trebuie sã fie vrãjmaşul împotriva cãruia fuseserã avertizaţi; şi, prin hotãrârea divinã, ea trebuia sã moarã. Ca rãspuns, ea l-a îmbiat sã mãnânce, repetând cuvintele şarpelui, cã nu vor muri, cu siguranţã. Ea a considerat cã lucrul acesta trebuie sã fie adevãrat, pentru cã nu simţea nici o dovadã a dizgraţiei lui Dumnezeu, ci din contrã, trãia experienţa unei plãcute şi înãlţãtoare influenţe, care umplea fiecare facultate cu un nou suflu de viaţã şi care – gândea ea – era inspirat de soli cereşti.”
Nici unul din noi nu cred că a auzit cuvintele Satanei ispitindu-l şi cu toate acestea spunem că Satana ne ispiteşte. Cum ne poate ispiti dacă nu ne vorbeşte? Aşa cum l-a ispitit pe Adam, în acelaşi tipar.

4. Cine i-a vorbit lui Cain?

E.W. UN ÎNGER Ellen White, spun criticii, afirmă că un înger a stat de vorbă cu Cain şi pentru argumentare folosesc textul din Patriarhi şi Profeţi pagina 74, care spune: „Printr-un sol îngeresc, i-a fost transmisã avertizarea divinã: “Dacã faci bine, vei fi bine primit; dar dacã faci rãu, pãcatul pândeşte la uşã” (Gen.4,7).”.Pe când Biblia zic ei spune:
S.S. DUMNEZEU că Domnul a fost cel care a vorbit cu Cain. (Genesis 4:6, 7, 10, 13, 15, 16).

R: Criticii omit, nu ştim motivul, cele câteva cuvinte dinaintea ideii pe care o citează şi care spun aşa: “Şi Domnul i-a zis lui Cain: “Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?” (Gen.4,6.7). Printr-un sol îngeresc, i-a fost transmisã avertizarea divinã: “Dacã faci bine, vei fi bine primit; dar dacã faci rãu, pãcatul pândeşte la uşã”. Sau poate că ea era aşa de confuză că nu putea ţine şirul unei fraze? Este greu de crezut acest lucru, uitându-ne la ce înseamnă astăzi Biserica Adventistă, biserică a cărei existenţa şi creştere se fundamentează, pe lângă mulţi pionieri şi pe scrierile ei.
Cuvântul “înger” înseamnă “mesager” şi Biblia este plină de exemple în care “Îngerul Domnului” se referă la Dumnezeu însuşi (Gen. 16:7,13; 22:11-18; 31:11-13; 48:15,16; Ex. 3:2-6, Fapte 3:25; 7:30-32; Num. 22:21 prin 23:5; Jud. 6:11-40; 13:3-22; vezi de asemenea Exod 23:20,21).
Criticii resping explicaţia spunând că de vreme ce Moise spune “Domnul”, cuvântul “înger” nu este corect. Concluzia finală este că deoarece Isus zice “Cuvântul Tău este adevărul”, referindu-se la Scriptură şi Moise nu foloseşte cuvântul “înger” (în vreme ce Ellen White îl foloseşte), atunci oricine acceptă acest răspuns numeşte Biblia, pe Moise şi pe Isus greşiţi.
Textele de mai sus dovedesc contrariul.
Ceea ce este demn de remarcat, este faptul, că oameni, care resping inspiraţia Ellenei White îi împlinesc profeţia. Ellen White declara cu toată seriozitatea că cei care pierd încrederea în Mărturii, vor devia de la adevărul Bibliei. Ea prezintă chiar şi treptele care duc la pierzare:
• Spirit de critică faţă de conducerea bisericii la toate nivelele, “gelozie şi insatisfacţie faţă de cei ce conduc lucrarea”.
• Chestionarea darurilor spirituale( în special cel al profeţiei, aş cum s-a manifestat prin Ellen White), nesocotind în final învăţătura dată prin vedenii.
• Scepticism cu privire la doctrinele fundamentale ale bisericii.
• Îndoială cu privire la Sfintele Scripturi, apoi, coborârea spre pieire.
“Când Mărturiile, cândva crezute, sunt tratate cu îndoială şi părăsite Satana ştie că cei înşelaţi nu se vor oprii aici; el îşi dublează eforturile până când îi lansează în răzvrătire făţişă, care devine incurabilă şi sfârşeşte în distrugere”. ”Lăsând loc îndoielilor faţă de lucrarea lui Dumnezeu,…ei se pregătesc pentru înşelarea deplină.” . Cei mai “tari “ critici ai Spiritului Profetic sunt în principal cei care au fost Adventişti de Ziua a Şaptea, dar care apoi au părăsit biserica, fie nemulţumiţi de conducere, excluşi pe motive morale, neacceptarea anumitor puncte de doctrină, etc. Urmărind ceea ce afirmă E.W. mai sus în viaţa acestora îţi dai seama că ea a fost inspirată. Mi-a căzut în mână o carte de propagandă antireligioasă scrisă de un “maestru” al ateismului, Em. Iaroslavski, intitulată sugestiv Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi. Redau în cele ce urmează un pasaj din această carte apărută la Editura Politică în 1963, pagina 163, rămânând ca asemănarea dintre criticul Bibliei Em. Iaroslavski şi ideile sale şi criticii lui Ellen White să fie făcută de d-voastră: “Pe când trăia la socrul său, Moise se ocupa cu păstoritul. Biblia povesteşte cum odată ‘a mânat turma în fundul pustiei şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, adică la Horeb’. Ce era acest ‘munte al lui Dumnezeu’? şi ai cui erau ceilalţi munţi? Nu erau tot ai lui Dumnezeu, erau ai diavolului?…Dar ce s-a întâmplat cu Moise? ‘Atunci îngerul Domnului i s-a arătat lui în flacăra de foc, în mijlocul unui desiş de mărăcini; şi s-a uitat Moise şi iată că mărăcinii ardeau cu flacără, dar nu se mistuiau. (Ex. 3:2)’. Moise a vrut, fireşte, să afle ce se întâmplă cu aceşti mărăcini, care ardeau şi nu se mistuiau. ‘Şi Moise şi-a zis: să trec în partea aceea şi să privesc la această arătare năzdrăvană: de ce nu se mistuieşte măracinele? Şi văzând Domnul că el a pornit într-acolo ca să se uite, a strigat către el Dumnezeu din mijlocul desişiului şi i-a zis: Moise! Moise! Iar el a răspuns: iată-mă! Şi a zis Domnul: nu te apropia până aici! Descalţă-te de sandalele tale, fiindcă locul pe care stai tu în faţa Mea este pământ sfânt!(Ex. 3:3-5)’. În versetul a doilea se spune că în faţa lui Moise a apărut Îngerul Domnului, iar peste două versete că a fost nu îngerul, ci însuşi Domnul. ..Şi iacă aşa, stând în faţa desişiului care ardea” (şi în care era îngerul Domnului), „ni se spune că Moise a vorbit cu Dumnezeu.”

5. S-au împreunat oamenii dinainte de potop cu animalele şi au dat naştere unor noi specii subumane şi rase?

E.W. DA Criticii afirmă că Ellen White a declarat acest lucru în scrierile ei, sugerând şi câteva exemple:
Daruri Spirituale, vol. 3, pag. 64 – “ Dar dacă a fost un păcat mai mare decât altul care cerea distrugerea oamenilor prin potop, acesta a fost crima amalgamării oamenilor şi animalelor, care a denaturant imaginea lui Dumnezeu şi a cauzat confuzie peste tot.”

E.W. DA Spiritual Gifts ,vol.3,p. 75 – “Fiecare specie de animale pa care Dumnezeu le-a creat se găseau în arcă. Speciile încurcate pe care nu le-a creat Dumnezeu şi care au fost rezultatul amalgamării, au fost distruse de potop. Înainte de potop se produse-se amalgamarea oamenilor şi animalelor, aşa cum se poate vedea în varietatea de specii de animale şi oarece rase de oameni.”

S.S. NU Geneza 1:24-25

R: S-a speculat mult în Biserica Adventistă care să fie adevărul cu privire la aceste fraze care sunt singurele în toate scrierile lui Ellen White. S-a concluzionat că „amalgamarea oamenilor şi animalelor” nu trebuie confundată cu „amalgamarea oamenilor cu animalele”.
În Christ’s Object Lessons, pagina 386 se află o frază prin care se poate vedea părerea lui Ellen White cu privire la rase: “Dumnezeu nu recunoaşte nici o distincţie în contul naţionalităţii, rasei, sau castei. El este creatorul omenirii. Toţi oamenii, prin creaţie, aparţin unei familii şi toţi sunt una prin mântuire.”
Prin „amalgamarea oamenilor şi animalelor” se înţelege existenţa relaţiilor sexuale între descendenţii lui Set şi descendenţii lui Cain (descendenţii lui Cain pierzând calitatea de a fi fost creaţi după chipul lui Dumnezeu) şi între diferitele specii de animale şi nicidecum între oameni şi animale din care să fi rezultat fiinţe de basm.
Pentru un eseu aprofundat se poate studia pe pagina de web de mai jos. Criticii declară, în concluzia studiului lor că Ellen White Estate admite că Ellen White a greşit. Afirmaţia criticilor nu este adevărată, după cum se va vedea din link-ul de mai jos care duce direct la White Estate.

http://www.egwestate.andrews.edu/issues/amalg.html

6. Dumnezeu, sau un înger a închis uşa corabiei lui Noe?

E.W. UN ÎNGER În cartea Daruri Spirituale, volumul 3, pagina 68, scrisă în 1864 Ellen White afirmă că un înger a închis uşa corabiei: „ Un înger este văzut de mulţimea batjocoritoare coborând din cer îmbrăcat cu strălucire, ca lumina. El a închis uşa masivă exterioară şi a zburat din nou spre ceruri.”

E.W. DUMNEZEU În carte Patriarhi şi Profeţi la pagina 98 scrisă în 1890 Ellen White spune: „… Dumnezeu a închis-o şi doar Dumnezeu o putea deschide”

S.S. DUMNEZEU Geneza 7:16

R: Din comparaţia pe care o fac critici putem trage două concluzii
1. Ellen White se contrazice reciproc şi contrazice şi Scriptura prin una din afirmaţii.
2. Ellen White, neinspirată de Dumnezeu face o greşeală în cartea din 1864 şi o corectează apoi în 1890.
Să presupunem că prima afirmaţie este adevărată. Un profet inspirat de Dumnezeu nu are dreptul să se contrazică în scrierile sale făcând afirmaţii diferite. Scriptura însăşi ne oferă răspunsul la această problemă. 2 Samuel 24:1 spune: „Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: ,,Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda“, iar 1 Cronici 21:1 spune: “Satana s-a sculat împotriva lui Israel, şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.”. Întrebarea pe care în mod normal o pui este : Cine l-a stârnit pe David să facă numărătoarea poporului, Dumnezeu, aşa cum spune Samuel sau Satana, aşa cum spune autorul cronicilor? E o contradicţie majoră şi o greşeală de neiertat, să-I atribui Lui Dumnezeu o ispită a Satanei, şi invers, să-I atribui Satanei un plan al lui Dumnezeu. Oare cei doi oameni inspiraţi nu au avut aceeaşi sursă comună – Dumnezeu? Ba da! Atunci se contrazice Dumnezeu singur? Nu!… Atunci? Răspunsul la această contrazicere aparentă este simplu: Dumnezeu i-a permis Satanei să îl ispitească pe David.
Să presupunem că ceea de-a doua afirmaţie este adevărată. Atunci de ce nu s-a încercat muşamalizarea şi ascunderea greşelii? Pentru că nu a fost nici o greşeală.
Dacă spunem că este o contrazicere ca un profet să folosească cuvântul “înger” pentru a vorbii despre Dumnezeu, atunci întreaga Biblie ar fi în contradicţie în ea însăşi. Vezi şi răspunsul la acuzaţia numărul 4.
Ellen White nu intenţionează să asemene pe Dumnezeu cu un înger. Nici Biblia nu o face, atunci când vorbeşte despre un înger, care pare a fi Dumnezeu.

7. A fost Turnul Babel construit înainte de potop?

E.W. DA Ellen White spun criticii a afirmat că Turnul Babel a fost construit înainte de potop. În cartea Daruri Spirituale, volumul 3, pagina 301 stau scrise următoarele: ” Sistemul a fost corupt înainte de potop de către cei care s-au separat de urmaşii credincioşi lui Dumnezeu şi s-au angajat în construirea Turnului Babel.”

S.S. NU Geneza 9:28 şi 11:4).

R: O privire aruncată asupra cuprinsului cărţii citate, va arăta că Ellen White a ştiut când a avut loc construirea Turnului Babel; după potop.
VI. Crime înainte de potop
VII. Potopul
VIII. După potop
IX. Ascunderea infidelităţii
X. Turnul Babel
XI. Avraam
În capitolul Turnul Babel, Ellen White scrie: “ Unii din descendenţii lui Noe au început curând să apostazieze…Ei au construit un oraş, apoi au conceput ideea de a construi un turn larg care să ajungă la nori.”.
Această propoziţie este clară şi arată că Ellen White a ştiut când a fost construit turnul. Dacă ea a ştiut când a avut loc construire turnului de ce este această propoziţie din cartea Daruri Spirituale aşa? Ea ar trebui citită astfel: “Sistemul a fost corupt înainte de potop şi de către cei care s-au separat de urmaşii credincioşi lui Dumnezeu şi s-au angajat în construirea Turnului Babel.”. La republicarea cărţii s-a făcut corectarea, deoarece editorii, cu mult înainte ca un critic să spună ceva în această privinţă, au observat situaţia. Dar, oare poate schimba cineva, ceva din scrierea unui profet? Are dreptul un om sau un comitete să efectueze modificări în scrierile inspirate? Dacă răspunsul e DA, vom răsufla uşuraţi, dacă e NU, atunci vom avea mari probleme cu Biblia. Biblia pe care o folosim astăzi are multe cuvinte în plus şi în minus faţă de original. De asemenea multitudinea de traduceri te face să-ţi pui mari semne de întrebare. Este totuşi Biblia o carte inspirată? DA. Chiar dacă oamenii au schimbat ceva în ea şi uneori se schimbă chiar şi sensul ideii? DA. Profeţii Bibliei nu au primit toate cuvintele pe care le-au scris din gura lui Dumnezeu şi nici Ellen White. Inspiraţia nu este verbală.
În lumina a ceea ce a scris Ellen White despre potop şi turn, nu poţi să tragi o concluzie ca cea criticilor.

8. A fost Turnul Babel constuit ca un loc de salvare dintr-un alt potop?

E.W. DA „Locuitorii din câmpia Şinear nu credeau în legãmântul lui Dumnezeu, cã El nu va mai aduce alt potop pe pãmânt. Mulţi dintre ei tãgãduiau existenţa lui Dumnezeu şi puneau potopul pe seama unor cauze naturale. Alţii credeau într-o Fiinţã supremã şi credeau, de asemenea, cã ea a fost aceea care a nimicit lumea dinainte de potop; şi inima lor, ca şi aceea a lui Cain, s-a rãsculat împotriva Lui. Unul dintre scopurile pe care le urmãreau prin construirea turnului era şi acela de a avea un loc de scãpare în eventualitatea unui alt potop. Construcţia urma sã aibã o înãlţime mult mai mare decât s-au ridicat apele potopului, iar ei credeau cã, în felul acesta, vor fi în afara oricãrui pericol. Iar prin faptul cã aveau sã fie în stare sã se înalţe pânã la nori, ei sperau cã vor putea descoperi cauzele potopului. ”Citatul este luat din cartea Patriarhi şi Profeţi, pagina 119.

S.S. NU „Si au mai zis: ,,Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.” Geneza 11:4

R: Dacă criticii vor să aducă această critică lui Ellen White atunci vor trebui să renunţe la acuzaţia numărul 7, pentru că în aceasta admit că Ellen White a ştiut că Turnul Babel a fost construit după potop, ia în acuzaţia 7 nu admiteau acest lucru.
Ellen White nu contrazice Scriptura. Ea spune ceea ce i-a descoperit Dumnezeu în plus faţă de raportul Bibliei. Lucrul acesta l-au făcut şi autorii Noului Testament.
• Contrazice Pavel Vechiul Testament atunci când afirmă că Enoh a fost luat de pe pământ să nu vadă moartea? Nu avem nici un raport ca acesta în relata rea lui Moise? Ne trebuie? Nu, pentru că Pavel a fost şi el inspirat şi a scris bine, chiar dacă în plus faţă de ceea ce a scris Moise.
• “Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte.” spune Luca în Fapte 7:22 – de unde ştie pentru că al 2-lea capitol al Exodului nu spune nimic de felul acesta. Contrazice Scriptura? Nu cred!
• “El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.” Spune Luca în Fapte 7:23. Exodul 2 nu menţionează. Contrazice Luca Scriptura?
Aşa cum am văzut Ellen White nu contrazice nici de această dată Scriptura, dar oare are ea dreptul să „completeze” Scriptura în timp ce Catolicii, Mormonii şi Martorii lui Iehova nu, întreabă criticii? Ellen White nu completează Scriptura, ci aduce noi informaţii. Dacă aceste noi informaţii vin de la Dumnezeu nu este nici o problemă.

9. A fost nevasta lui Moise Sefora o „cuşită” ?

E.W. DA „(Maria) s-a plâns de Moise din cauză că s-a căsătorit cu o femeie etiopiană (cuşită).” Spiritual Gifts, vol. 4, pag. 19. Termenul cuşită din paranteze aparţine criticilor nu lui Ellen White. Aici spun criticii E.W. spune că nevasta lui Moise a fost etiopiană.

E.W. NU „Cu toate cã era numitã “femeia etiopianã” (Num.12,1), soţia lui Moise era madianitã şi deci descendentã a lui Avraam.” – aici contrazice Biblia şi ce a spus

S.S. DA Numeri 12:1 spune: „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.”

R: Ellen White citează Biblia când afirmă că Maria l-a acuzat pe Moise din cauza soţiei etiopiene (cuşite), deci e evident că nu încearcă să-şi ascundă “contradicţia”. Ea spune că Sefora, numită femeie etiopiană era din Madian. Biblia spune acelaşi lucru în Exod 2:15-16, 3:1, 18:1. Sefora a fost crescută în Madian, după cum spune Biblia.
Ellen White este fidelă Bibliei şi nu prezintă nici o contradicţie nici în această situaţia.
Se pare că s-a renunţat la această acuzaţie. În acest moment pe site-urile ridicate împotriva lui Ellen White această acuzaţie nu mai există. În locul ei a apărut o alta. Oare ai voie să te răzgândeşti odată ce ai spus adevărul?
Această contradicţie o aduce în discuţie pe Eva. Folosind două citate din cartea Patriarhi şi Profeţi şi un verset din Biblie criticii încearcă să demonstreze o nouă contradicţie.

9. Cine a cules fructul?

E.W. Şarpele „ Şarpele a cules fructul din pomul oprit şi la aşezat în mâinile pe jumătate împotrivitoare ale Evei.” – Patriarhi şi Profeţi, pag. 55

E.W. Eva „ Fără teamă ea a cules şi a mâncat” – Patriarhi şi Profeţi, pag. 56

S.S. Eva „ Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat.” – Geneza 3:6

R: Este greu de crezut că Ellen White se contrazice după doar câteva rânduri. Dacă ea nu ar fi observat eroarea, cu siguranţă că cei care o ajutau la redactarea materialului şi apoi tipografia ar fi sesizat greşeala. Dar nu este nici o greşeală. Şarpele a cules fructul din pomul oprit şi i l-a dat Evei, aceasta a luat deci din rodul lui şi a mâncat. Oare neapărat a mâncat fructul din mâna şarpelui? Aceste cuvinte ale lui Ellen White au logică luând în considerare faptul că porunca lui Dumnezeu prevedea nu numai interdicţia de a mânca din pom ci şi atingerea lui (vezi Gen 3:3). Pentru ai demonstra că Dumnezeu nu a spus adevărul Satana culege fructul şi îl aşează în mâna Evei. Minune – nu i se întâmplă nimic. Nu spune nicăieri Biblia că Eva a mâncat numai un singur fruct, sau că a luat doar o mostră din fruct. Aceasta ne arată că este posibil ca după ce a luat fructul de la şarpe şi văzând că nu i se întâmplă nimic, ea a cules de asemenea şi a mâncat atât ea cât şi soţul ei.

10. Au fost evreii distruşi de lăcomie?

E.W. DA „Dumnezeu le-a satisfãcut dorinţa, dându-le carne şi lãsându-i sã mãnânce pânã când lãcomia lor a provocat o urgie din cauza cãreia mulţi au murit.” – citat din cartea Dietă şi Hrană, pagina 184

S.S. NU iar Biblia spune cu totul altceva spun criticii: ”Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.” – Numeri 11:33

R: Se contrazic aceste afirmaţii? Criticii afirmă că nici unul dintre cei aflaţi în pustie nu a mâncat, nici nu a apucat să înghită mâncare, când Domnul i-a distrus, aşa că lăcomia lor nu a putut să-L supere pe Dumnezeu. Carnea “era încă între dinţi” pentru unii din ei.
Urmărind critica şi logica ei te loveşti de o nelămurire. Cei aflaţi în pustie şi care erau peste 1 milion, mâncau oare simultan. Oare carnea de prepeliţă a căzut din cer deja prăjită? Cu siguranţă nu. Ei au trebuit să adune carnea, iar adunatul ei a luat poporului mai mult de 24 de ore (unul a adunat mai multă, altul mai puţină, vezi Numeri 11:31-32), au trebuit să o prăjească pentru că sigur nu o mâncau neprăjită. Probabil că unii au şi mâncat în prima zi din carnea adunată, alţii au aşteptat până a doua zi. Acesta e raportul Bibliei şi se vede foarte clar. Dacă raportul acesta nu este destul de clar Psalmul 78 ne lămureşte cu siguranţă.
• Ps. 78:29 – “Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. “. Se înţelege foarte clar că evreii au mâncat şi s-au săturat – poate chiar prea mult şi a rezultat lăcomia, dar
• Ps. 78:30 – “Dar n-apucaseră să-şi stâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor,”, când unii erau sătui, alţii mâncau.
Versetul 34 al capitolului 11 spune: „ Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.” Criticii susţin ideea că nu din cauza lăcomiei Dumnezeu i-a pedepsit ci din cauza faptului că pofteau carne, peşte, castraveţi, pepeni, ceapă şi usturoi. Este adevărat că şi acesta este motivul, dar dacă numai acesta ar fi motivul principal de ce le-a mai adus prepeliţe? Ca să-şi bată joc de ei? Nu e în caracterul lui Dumnezeu să facă acest lucru. El le-a satisfăcut cerinţa. Au dorit carne şi El le-a dat, dar lăcomia lor a făcut ca mânia lui să aducă pedeapsa. Dacă nu se lăcomeau nu ar fi murit.

11. A trimis Dumnezeu corbi să-l hrănească pe Ilie?

E.W. NU În cartea Mărturii, volumul 3, pagina 288, editată în 1873 Ellen White spune: „Acolo, El l-a onorat pe Ilie, trimiţându-i hranã dimineaţa şi seara printr-un înger din cer.”

E.W. DA În Mărturii, volumul 4, pagina 253, editată în anul 1876 Ellen White spune: „El, care l-a hrãnit pe Ilie la râu, fãcând ca un corb sã fie mesagerul Lui, nu va îngãdui ca servii Lui sã ducã lipsã de hranã.”

S.S. DA „Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo. “El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa, şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.” – 1 Împăraţi 17:4-6.

Criticii concluzionează cercetarea lor astfel: “În 1873 E.G.W. a contrazis Biblia zicând că Ilie a fost hrănit de un înger. Apoi, trei ani mai târziu, în 1876 s-a răzgândit şi a fost de acord cu Biblia, că Ilie a fost hrănit de un corb. Apoi, la un an după moartea sa, editorii săi au încercat să omită orice referinţă la înger sau corbi – au schimbat cuvintele lui Ellen White spunând că Ilie a fost doar “ hrănit miraculos cu mâncare” ( Profeţi şi regi, pagina 129, scrisă în 1916).

R: Afirmaţia că Ellen White s-a răzgândit în 1876 este incorectă. În 1851, cu 22 de ani înainte de afirmaţia din Mărturii, volumul 3, ea declara în cartea A Sketch of the Christian Experience and Views of Ellen G. White (pagina. 45) că Ilie a fost hrănit de corbi, carte republicată în volumul Experienţe şi Viziuni, pagina 56: ”dacã va fi nevoie, va trimite corbi sã ne hrãneascã, aşa cum a fãcut-o pentru a-l hrãni pe Ilie”. Deci, ea ştia că Ilie a fost hrănit de corbi atunci când a făcut afirmaţia din Mărturi , volumul 3. Şi este numai normal să ştie ţinând seama de faptul că evenimentul acesta nu este decât o descriere a unui miracol divin şi nicidecum vre-un mare rafinament teologic. Afirmaţia făcută de critici, că editorii au încercat să “netezească” problema, schimbând unele cuvinte după moartea ei, este de asemenea nefondată din următoarele motive:
• Ellen White a supravegheat şi aprobat toate schimbările care au fost făcute în scrierile sale,
• Nimic nu ar fi putut fi netezit sau câştigat prin folosirea cuvintelor “hrănit miraculos cu mâncare”, odată ce o ediţie văzuse deja tiparul. Oricum editorii nu au încercat lucrul acesta,
• Chiar dacă editorii ar fi alterat declaraţia în mod intenţionat ca să acopere o greşeală, ei nu au încercat să repare această greşeală care se găseşte şi la pagina 123 a aceleiaşi cărţii Profeţi şi regi, în care Ellen White citează Scriptura. De asemenea, nu s-a încercat nici o corectare în cele două volume din Mărturii citate mai sus, pentru că nu s-a dorit nici modificarea în Profeţi şi regi aşa cum susţin criticii.
Întrebare care totuşi este fondată este de ce Ellen White menţionează îngerul apoi corbul? Corbii în mod natural nu hrănesc oamenii, este nevoie de o minune ca să se întâmple acest lucru, iar în spatele unei minuni stă Dumnezeu prin îngerii Săi.

12. A fost nesupus Samson Domnului atunci când s-a căsătorit cu o femeie filisteancă?

E.W. DA „Lui Samson i-a plăcut o tânără care locuia în orăşelul filistean Timna şi s-a hotărât să o ia de soţie… În cele din urmă, părinţii au cedat dorinţelor lui şi nunta a avut loc… timpul când trebuia să-I rămână credincios lui Dumnezeu – Samson a intrat în legături cu vrăjmaşii lui Israel… Femeia, de dragul căreia Samson călcase porunca lui Dumnezeu, pentru ca să o aibă, s-a dovedit necredincioasă faţă de soţul ei”– Patriarhi şi profeţi, pagina 562,563

S.S. NU „Tatăl său şi mama sa i-au zis: ,,Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, cari sunt netăiaţi împrejur?“ Şi Samson a zis tatălui său: ,,Ia-mi-o, căci îmi place. “Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea Filistenii stăpâneau peste Israel. “ – Jud. 14:3-4

R: Nici un cercetător serios al Bibliei nu poate să spună că Samson nu a păcătuit împotriva Domnului atunci când s-a căsătorit cu o femeie filisteancă. Dumnezeu este destul de clar în această privinţa, după cum se poate vedea în: Ex. 34:11-16; Deut. 7:1,4; Jud. 3: 5-6. Domnul a vrut să protejeze poporul Israel de orice lucru murdar, motiv pentru care a şi interzis căsătoria între evrei şi alte popoare. Dumnezeu ştia că prietenia cu filistenii şi în mod special căsătoria cu o filisteancă îl va afecta spiritual pe Samson. Dumnezeu întâmpină omul exact acolo unde este el. Dacă ne gândim la faraon şi la atitudinea lui vis a vis de ieşirea poporului evreu, putem spune că faraon a împlinit voia lui Dumnezeu atunci când a refuzat plecarea evreilor? Da şi nu! Dumnezeu a poruncit cu claritate faraonului să lase pe evrei să plece, deci putem spune că împotrivirea era contrară cerinţei lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte întârzierea era voia lui Dumnezeu, după cum reiese din Ex. 4:21. Dumnezeu ştia că faraon nu va lăsa poporul să plece, iar prin aceasta ieşirea din Egipt a fost mult mai glorioasă. Dumnezeu nu vrea răul omului sub nici o formă. Spre exemplu El nu a fost de acord cu faptul că fraţii lui Iosif l-au vândut, dar Dumnezeu a folosit aceasta pentru a-şi îndeplini planul Său. Un lucru este cert: nu poţi să spui că Dumnezeu îngăduie o nelegiuire spre a-şi atinge planurile, dar dacă omul face ceva greşit El întoarce greşeala spre folos. La fel se întâmplă cu Samson. E absurd să crezi că Dumnezeu îşi încalcă propria lege (căsătoria cu alte popoare), făcând un om să păcătuiască, numai pentru a-şi atinge planurile. Domnul are la dispoziţie resurse nesfârşite şi căi nesfârşite. Dacă Samson ar fi rămas credincios lui Dumnezeu el nu ar fi fost luat prizonier, dar Dumnezeu foloseşte şi această situaţie, Samson se întoarce la Dumnezeu şi victoria e foarte mare.
Problema criticilor e contextul unui pasaj. Nu reuşesc să-l înţeleagă. Ellen White spune foarte clar, dacă criticii nu ar fi făcut unele omisiuni: „El n-a întrebat dacã Îl poate proslãvi mai bine pe Dumnezeu dacã se uneşte cu persoana pe care şi-a ales-o singur sau dacã nu cumva se situeazã într-o poziţie din care nu poate îndeplini scopul ce trebuia sã fie realizat prin viaţa lui. Dumnezeu le-a fãgãduit înţelepciune tuturor celor care cautã sã-L proslãveascã, dar aceia care sunt nesãţioşi în a-şi împlini poftele nu au nici o fãgãduinţã.” Patriarhi şi profeţi, 563.
Se poate observa foarte clar că Ellen White nu contrazice cuvintele Scripturii nici de această dată, ci din contră că ea a văzut uneori mult mai bine anumite pasaje.

13. Ducea Marele Preot în fiecare zi sângele animalelor de jertfă în Sanctuar?

E.W. DA „Cea mai importantã parte a slujbei zilnice era serviciul adus la îndeplinire pentru diferite persoane, în mod individual. Pãcãtosul ce se pocãia îşi aducea darul la uşa tabernacolului şi, aşezându-şi mâna asupra victimei, îşi mãrturisea pãcatele, transferând astfel în mod figurat pãcatele sale asupra victimei nevinovate. Animalul avea sã fie junghiat chiar de mâna pãcãtosului, iar sângele era dus de preot în locul sfânt şi stropit înaintea perdelei în spatele cãreia se afla chivotul, conţinând Legea pe care pãcãtosul o cãlcase. Prin aceastã ceremonie pãcatul era, prin sânge, transferat în mod figurat asupra sanctuarului.” Patriarhi şi profeţi, pagina 354.

S.S. NU Criticii spun că Ellen White a greşit şi că Biblia spune altceva. Iată concluzia lor: În afară de ziua ispăşirii preotul doar stropea cu sânge perdeaua din Locul Sfânt în două ocazii:
• Când un preot păcătuia (Leviticul 4:3-12)*
• Când toată comunitatea lui Israel păcătuia (Leviticus 4:13-21).*
Sângele nu era dus în Locul Sfânt în timpul zilei atunci când un conducător (Leviticul 4:22-26), sau un om de rând (Leviticul 4:27-35) păcătuia.

R: În ceea ce priveşte sângele animalelor jertfite existau patru situaţii diferite.
• Când păcătuia un preot
• Când păcătuia un conducător
• Când păcătuia un om de rând
• Când păcătuia tot poporul.
Două din aceste patru situaţii cereau ca sângele să fie stropit pe perdea şi două cereau ca, carnea să fie mâncată astfel ca prin corpul preotului păcatele să fie trecute în Sanctuar. Confuzia din cartea citată mai sus apare atunci când Ellen White spune: “Cea mai importantã parte a slujbei zilnice era serviciul adus la îndeplinire pentru diferite persoane, în mod individual”. Criticii subliniază aceasta şi spun că lucrul acesta (jertfa individuală ) este în contradicţie cu situaţia în care se aducea sânge în sanctuar (ideile marcate cu „*” ). Problema se rezolvă dacă citim tot capitolul sau cel puţin ultimele două pagini de dinaintea citatului invocat de critici. Citind pasajul se poate vedea foarte clar că ea se referea la jertfa pentru „diferite persoane” (chiar dacă erau conducători, preoţi sau oameni de rând) ca fiind opusă jertfelor de dimineaţa şi seara, arderea tămâiei şi ceea ce se făcea pentru pâinile care erau puse înaintea Domnului. Ellen White nu a fost confuză în acest subiect şi dacă citim în continuare pasajul pe care criticii l-au întrerupt la un moment dat se poate observa faptul că ea cunoştea problema. În continuarea citatului scos de critici din context stă scris: „În unele cazuri, sângele nu era dus în locul sfânt; dar carnea trebuia sã fie atunci mâncatã de cãtre preoţi, aşa cum îi învãţase Moise pe fiii lui Aaron, spunând: “Domnul v-a dat-o, ca sã purtaţi nelegiuirea adunãrii (Leviticul 10,17). Ambele ceremonii simbolizau transferarea pãcatului de la cel ce se pocãia, asupra sanctuarului. “. Ellen White descrie metoda care era utilizată în două din cele patru situaţii, dar nu lasă la o parte faptul că acest lucru nu era făcut în toate: „În unele cazuri, sângele nu era dus în locul sfânt”. Această declaraţie legată cu tot capitolul ne arată că Ellen White nu a contrazis Scriptura. Este de notat că dacă a ştiut că în unele cazuri sângele nu era stropit pe perdea, atunci a ştiut şi când nu era stropit pe perdea.

14. A semănat Isus cu alţi copii?

E.W. DA „El trebuia să se asemene cu cei care aparţineau familiei umane şi poporului iudeu. Trăsăturile sale trebuiau să fie ca ale celorlalte fiinţe umane şi nu trebuia să aibă o aşa frumuseţe personală încât oamenii să privească la El diferit faţă de alţi oameni.” – Christ, our Savior, pagina 9, 1896

E.W. NU 1898 „ Nimeni, uitându-se asupra înfăţişării Sale de copil strălucind cu animaţie, n-ar putea să spună că Isus a fost ca alţi copii” – Questions on Doctrine, pagina 694,1957.

S.S. DA „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” – Isaia 53:2

R: În primul citat Ellen White vorbeşte despre trăsăturile faciale ale lui Isus la fel ca şi Isaia. În cel de-al doilea pasaj ea remarcă următoarele: faţa Sa obişnuită, “strălucind cu animaţie” de la dragostea care ploua zilnic în jurul lui, nu era ca a altor copii. În timp ce copiii erau asemenea copiilor de astăzi cu tot ceea ce ştim despre ei, Isus era chiar şi atunci în mod constant imaginea dragostei cereşti. În timp ce fizic nu era un extraterestru, inima lui era plin de bunătate, iar trăsăturile feţei sunt un indicator a ceea ce e în inimă.

15. A fost omul Isus Hristos Dumnezeu adevărat?

E.W. NU „ Omul Isus Hristos nu a fost Domnul Dumnezeu Atotputernic” – Scrisoarea 32, 1899 citată în SDA Bible Commentary

S.S. DA „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.” – Isaia 9:6

S.S. DA „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.,,Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul“, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” – Apocalipsa 1:7-8

S.S. DA „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume” – Filipeni 2:9

R: Atât Biserica Adventistă cât şi Ellen White au învăţat, învaţă şi vor învăţa că omul Isus Hristos a fost Dumnezeu adevărat în toată plinătatea. Cei care cunosc Biserica Adventistă şi scrierile Spiritului Profetic ştiu lucrul acesta. Atunci de unde au scos criticii această contradicţie, pentru că Ellen White întotdeauna a susţinut faptul că Isus a fost egal cu Tatăl? Greu de spus.
Să vedem în continuare ce spune Ellen White: “ Hristos şi-a părăsit poziţia din curţile cereşti şi a venit pe acest pământ pentru a trăi o viaţă ca fiinţă umană. Sacrificiul l-a făcut pentru a arăta că acuzaţiile Satanei împotriva lui Dumnezeu sunt false-şi că este posibil pentru om să se supună legilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Egal cu tatăl, adorat şi onorat de îngeri, în locul nostru Isus s-a umilit El însuşi, şi a venit pe acest pământ pentru a trăi o viaţă de umilinţă şi sărăcie-pentru a fi un om al necazului şi plin de supărare. Încă, amprenta Divinităţii era peste El. El a venit ca un învăţător Divin, pentru a ridica omul, pentru a creşte eficienţa mintală, fizică şi spirituală. Nu este nimeni care să poată explica misterul încarnării lui Hristos. Ceea ce ştim este că El a venit pe acest pământ ca să trăiască o viaţă între oameni. Omul Isus Hristos nu a fost Domnul Dumnezeu Atotputernic, însă Isus şi Tatăl sunt una. Dumnezeirea nu s-a îngropat sub tortura agonizantă a calvarului, cu toate acestea: „… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”.
După cum se observă Ellen White vorbeşte foarte clar despre egalitatea lui Isus cu Tatăl atunci când era pe pământ. Ce vrea ea să spună prin: “Omul Isus Hristos nu a fost Domnul Dumnezeu Atotputernic”. Ea foloseşte cuvântul Atotputernic (en. Almighty) Înainte ca Isus să vină pe acest pământ El era:
• Omnipotent
• Omniprezent
• Atotştiutor
Când a venit pe pământ El a lăsat deoparte:
• Omnipotenţa – Ioan 5:30
• Omniprezenţa
• Atotcunoaşterea – Marcu 13:32
“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Filipeni 2: 6-7.
Cu toate că pe pământ era Dumnezeu adevărat, El nu a avut caracteristicile atotputerniciei divine aşa cum le-a avut în ceruri, ci depindea de Tatăl pentru ele.

16. În timp ce îl ispitea pe Isus, s-a pretins Satana că este îngerul care l-a salvat pe Isac de la moarte?

E.W. DA „Imediat ce postul lung a lui Isus a început în sălbăticie, Satana era acolo cu ispitele sale. El… a încercat să-L facă pe Isus să creadă că Tatăl nu doreşte ca El să treacă prin renunţarea de sine şi suferinţele pe care El le-a anticipat… El (Satana), de asemenea a declarat că este îngerul care a stat lângă mâna lui Avraam când cuţitul a fost ridicat pentru a-l jertfi pe Isac” – Selected Messages, volumul I, pagina 273.

S.S. NU Puteţi citi Biblia din scoarţă în scoarţă şi nu veţi găsi nici o dovadă care să valideze această presupusă conversaţie între Hristos şi Satana.

R: Criticii nu dau nici un citat, pentru că aici nu este nici o contradicţie. Pentru a exista o contradicţie între scrierile lui Ellen White şi Biblie ar trebui ca în Biblie să fie un pasaj care să spună contrariul a ceea ce a afirmat Ellen White, dar nu există un astfel de pasaj. Înseamnă că dacă un astfel de text nu există, ea contrazice Scriptura? În nici un caz. Ellen White nu face altceva decât să dea mai multe informaţii despre conversaţie aşa cum le-a primit de la Dumnezeu. Ce ar fi spus criticii dacă în scrierile ei ea nu ar fi făcut altceva decât să descrie ceea ce e deja trecut în Biblie? Poate că ar fi zis că ea nu e un profet pentru că un profet ar fi trebuit să ştie mai mult. Dar, atunci când ştie mai mult, un profet contrazice Scriptura. Să luam pentru clarificare un exemplu Biblic. În cartea lui Iuda la versetul 9 scrie: “Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ,,Domnul să te mustre!“”. Acum să punem în dreptul acestui verset argumentul: << Puteţi citi Vechiul Testament din scoarţă în scoarţă şi nu veţi găsi nici o dovadă care să valideze această presupusă conversaţie între Arhanghelul Mihail şi diavol>>. Este aceasta o teză corectă? Foarte corectă, dar nu reală. Iuda a descris ceea ce nu era descris în VT şi nu a contrazis VT. Să urmărim un alt pasaj şi să răspundem unde scrie în VT ceea ce scrie Iuda în versetele 14-16? „Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: ,,Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe cari le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe cari le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”. Cu siguranţă Iuda nu îl contrazice pe Moise, nici Ellen White Scriptura.

17. Cine l-a ales pe Iuda să fie unul din cei 12 apostoli?

E.W. Isus l-a ales pe Iuda. „Când Iuda a fost ales de Domnul nostru, cazul lui nu era fãrã nãdejde.” – Mărturi, volumul 4, pagina 41

E.W. Ucenicii l-au ales pe Iuda. „Ucenicii ţineau mult ca Iuda sã facã parte din numãrul lor….. ei l-au recomandat lui Isus.” – Hristos lumina lumii, pagina 294.

E.W. Iuda s-a ales singur. „În timp ce Isus îi împuternicea pe ucenici, unul care nu fusese chemat în mod deosebit a stãruit sã fie acceptat între ei. Acesta era Iuda Iscarioteanul, un om care pretindea cã este urmaş al lui Hristos. El s-a prezentat şi a cerut cu stãruinţã un loc în acest cerc intim al ucenicilor… nãdãjduind sã experimenteze acest lucru prin legãtura sa cu Domnul Hristos” – Hristos lumina lumii, paginile 293, 717.

S.S. Isus l-a ales pe Iuda. Luca 6:13-16; Ioan 6:70; 15:16

R: Ellen White spune în mod simplu următoarele: Iuda l-a căutat pe Isus în speranţa că va putea deveni ucenicul Lui. Ceilalţi ucenici când au auzit pledoaria lui l-au recomandat pe Iuda, nu l-au ales. Isus l-a ales chiar dacă ştia ce urma să se întâmple prin alegerea lui în numărul celor 12.

18. Au mâncat câinii rămăşiţele lui Iuda?

E.W. DA „Greutatea corpului sãu rupsese frânghia cu care se spânzurase de copac. În cãdere, trupul sãu fusese mutilat în mod oribil, iar câinii mâncau acum din el. Resturile lui au fost repede îngropate, ca sã nu se mai vadã” – Hristos lumina lumii, pagina 722.

S.S. NU „Iuda a aruncat arginţii în Templu, şi s-a dus de s-a spânzurat.” – Matei 27:5

S.S. NU „Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.” – Fapte 1:18

R: Ne întâlnim din nou cu aceea “contradicţie” pe care Biblia nu o contrazice. Ceea ce este foarte interesant este că o critică asemănătoare celei împotriva lui Ellen White o aduc unii împotriva Bibliei. Ei spun că versetele citate mai sus se contrazic: într-un text se vorbeşte despre spânzurătoare, în celălalt nu, unde nu se vorbeşte despre spânzurătoare se spune despre desfigurarea trupului lui Iuda, iar în celălalt text nu. Aceste două texte nu se contrazic aşa cum spun cei ce caută contradicţii în Biblie, şi nici scrierile lui Ellen White nu contrazic Scriptura.

19. A pus Irod pe Isus o robă zdrenţuită?

E.W. DA „La sugestia lui Irod o coroană a fost împletită din vie purtând spini ascuţiţi şi a fost aşezată pe sprânceana sacră a lui Isus şi o veche şi zdrenţuroasă robă, odată îmbrăcămintea unui rege a fost aşezată pe nobila Lui înfăţişare” – Spiritul Profeţiei, volumul 3, pagina 138, 1887. şi „Priviţi-L când este îmbrãcat cu haina aceea veche, regeascã, de purpurã.” – Mărturii, volumul 1, pagina 241

S.S. NU „Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El, şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimes înapoi la Pilat.” – Luca 23:11.

R: Ellen White spune că roba zdrenţuită a fost odată îmbrăcămintea unui rege (probabil a lui Irod) care a fost cu siguranţă elegantă. Aparţinând unui rege roba a fost făcută din cel mai bun material, o robă elegantă care a devenit zdrenţuită cu timpul. Şi după cum îl cunoaştem pe Irod sunt puţine şanse să fi pus pe umerii lui Isus o haină bună, doar dacă nu cumva îl iubea pe Isus aşa cum iubea Ionatan pe David (vezi 1 Samuel 18:1-3).

20. A leşinat Isus de trei ori sub cruce?

E.W. DA „El a fost slab şi plăpând din cauza durerii şi suferinţei cauzate de biciuire şi loviturile pe care le-a primit, încă au pus pe El şi o cruce grea pe care urma apoi să fie răstignit. Dar Isus a leşinat sub povară. De trei ori ei au aşezat pe El crucea grea şi de trei ori a leşinat.” – Daruri Spirituale, volumul 1, pagina 57

S.S. NU Matei 27:32, Marcu 15:21, Luca 23:26

R: Din nou se vede că orice detaliu pe care îl dă Ellen White este numit de critici contradicţie, cu toate că în Scriptură nu există nici un text, care prin ceea ce spune Ellen White să fie contrazis. Criticile aduse de către ateişti Bibliei conţin şi remarci de genul neconcordanţelor între evanghelii. Un astfel de exemplu ar fi numărul de îngeri de la mormânt atunci când Isus a înviat, cine a pus cununa pe capul lui Isus şi roba pe umerii Săi, Irod sau soldaţii lui Pilat, etc. Aceste pasaje Biblice nu sunt contradicţii ci mai curând se completează reciproc. Revenind la alegaţia noastră, există un motiv evident pentru care Simon din Cirene a purtat crucea lui Isus. Ne putem aştepta la un leşin în urma a tot ceea ce a indurate Domnul Isus.

21. L-a ispitit Satana pe Isus după ce El a postit 40 de zile?

E.W. NU „Imediat ce postul cel lung al lui Isus a început Satana a şi venit cu ispitele lui…Satana i-a zis lui Isus…că nu este necesar pentru El să îndure această foame dureroasă şi moarte din cauza inaniţiei.” – Redemption of the Temptation of Christ, pagina 37-1874

E.W. NU „Imediat ce Isus a început postul, Satana a apărut ca un înger de lumină şi a pretins că este un mesager din ceruri. El i-a spus că nu este voia lui Dumnezeu ca El să sufere această durere şi renunţare la sine.” – Christ Our Saviour pagina 45. 1 Selected Messages pagina 273

E.W. NU ”Patruzeci de zile a fost ispitit de Satana.” – Scrieri timpurii, pagina 155.

E.W. DA ”Când Isus a intrat în sălbăticie El a fost înconjurat de gloria Tatălui…Dar gloria Tatălui s-a depărtat şi a fost lăsat să lupte cu tentaţia. 40 de zile El a posti şi s-a rugat…Acum era ocazia Satanei. Acum credea el, îl va putea învinge pe Hristos” – Hristos lumina lumii, pagina 118.

S.S. DA „Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” – Matei 4:2-3
R: Vom vedea în cele ce urmează de ce alegaţiile acestea nu contrazic Biblia.
Luca 4:2-3 spune: „Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămâzit. Diavolul I-a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine.“. Ţi-e teamă să merg mai departe în explicarea acestei alegaţii din cauza consecinţelor care rezultă în urma citirii acestui text, dar pentru că lucrurile trebuie să fie duse până la capăt vom merge până acolo. Luca, te uimeşte şi te face să tragi câteva concluzii nu prea plăcute pentru un creştin. Acestea sunt:
• Fie Matei a fost inspirat şi Luca (şi Ellen White) nu,…………………..exclus
• Fie Luca (şi Ellen White) au fost inspiraţi şi Matei nu, ………………..exclus
• Fie Biblia nu este demnă de crezare deoarece prezintă contradicţii……exclus
aceasta deoarece Luca şi Matei spun lucruri diferite la prima vedere, dar în fond ei se completează reciproc. Isus a fost ispitit atât pe durata celor 40 de zile cât şi după, dar pentru că ultimele tentaţii au fost mai puternice ele au fost amintite în mod special în Biblie.
Criticii concluzionează: “ Alt exemplu cum Ellen White contrazice Biblia şi aduce confuzie minţii. Biblia nu spune nimic despre venirea Satanei ca să-L ispitească pe Isus înainte de postul Său, sau să-L ispitească pentru 40 de zile, ci după ce a postit 40 de zile ispititorul a venit la Isus.” – OARE? Mă întreb ce-ar spune Luca dacă ar afla asta?

21. A fost înfăţişarea lui Isus desfigurată?

E.W. NU „ Acolo se găsea Fiul lui Dumnezeu, purtând roba batjocorii şi coroana de spini. Dezgolit până la brâu, pe spatele Său se vedeau dungile lungi şi nemiloase ale loviturilor de bici, din care sângele curgea liber. Faţa Sa era pătată de sânge şi purta urmele istovirii şi durerii; dar niciodată ea nu a fost mai frumoasă ca acum. Faţa Mântuitorului nu a fost desfigurată în faţa vrăjmaşilor Săi. Fiecare trăsătură a feţei exprima bunătate, şi resemnare, precum şi mila cea mai gingaşă pentru cruzii lui vrăjmaşi.” – Hristos, lumina lumii, pag. 735

S.S. DA Isaia 52:14 NIV „ După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază – faţa Sa a fost mai schimonosită şi înfăţişarea Lui mai desfigurată decât a oricărui om.”

Matei 27:29 NIV „… apoi au împletit o cunună de spini pe care I-au pus-o pe cap. I-au pus în mâna dreaptă o trestie, au îngenunchiat înaintea Lui şi-L batjocoreau. „Plecăciune, Împărat al iudeilor!” au spus. Au scuipat asupra Lui, au luat trestia şi-l loveau în cap necontenit. După ce L-au batjocorit, I-au dat jos roba şi L-au îmbrăcat cu hainele Sale. Apoi L-au dus să-L răstignască.”

R: Criticii spun: „ EGW nu contrazice Biblia atunci când spune că Faţa Sa era pătată de sânge şi purta urmele istovirii şi durerii, dar contrazice textul când spune „Faţa mântuitorului nu a fost desfigurată în faţa vrăjmaşilor Săi.”, când de fapt a fost. Isus a avut compasiune pentru duşmanii Săi, dar aceasta nu completează durerea care a fost reflectată pe faţa Sa în urma bătăii.”
Este îmbucurător faptul că de data aceasta criticii observă că Ellen White nu contrazice Scriptura în prima parte a citatului pe care îl oferă. Aceasta se datorează faptului că de data aceasta au citit contextul. Ellen White cunoştea felul în care era faţa lui Isus. Ea vrea să spună că loviturile îndurate, batjocorile soldaţilor romani, coroana de spini şi celelalte elemente se vedeau pe faţa lui Isus, dar în ciuda suferinţelor fizice, dragostea care Il caracteriza se manifesta încă pe faţa Lui. Satana nu-i desfigurase faţa. Niciodată faţa Lui nu fost mai frumoasă ca acum, spune Ellen White. Plină de sânge, brazdată de suferinţă ea purta pe chipul ei dragostea totală a Mântuitorului.
„ Acolo se găsea Fiul lui Dumnezeu, purtând roba batjocorii şi coroana de spini. Dezgolit până la brâu, pe spatele Său se vedeau dungile lungi şi nemiloase ale loviturilor de bici, din care sângele curgea liber. Faţa Sa era pătată de sânge şi purta urmele istovirii şi durerii; dar niciodată ea nu a fost mai frumoasă ca acum. Faţa Mântuitorului nu a fost desfigurată în faţa vrăjmaşilor Săi. Fiecare trăsătură a feţei exprima bunătate, şi resemnare, precum şi mila cea mai gingaşă pentru cruzii lui vrăjmaşi.”
Dacă în partea cu caractere îngroşate Ellen White vorbeşte strict despre înfăţişarea fizică a lui Isus, în următoarele cuvinte ea descrie înfăţişarea lui sufletească manifestată în înfăţişarea fizică.

22. A fost Maria depărtată de la scenă şi au fost sparte oasele lui Isus în timpul crucificării?

E.W. DA ”Mama lui Isus era în agonie, aproape la limita îndurării, dar când l-au întins pe Isus pe cruce şi erau pe cale să-i fixeze mâinile cu piroanele crude pe braţele de lemn, ucenicii au luat-o pe mama lui Isus de la scenă, astfel ca să nu audă pocnitura piroanelor în timp ce erau trecute prin oasele şi muşchi mâinii celei tandre şi prin picioare.” – Daruri Spirituale, volumul 1, pagina 58, 1858

E.W. NU “… mâinile Sale se întind pe cruce; ciocanul şi cuiele fuseserã aduse, erau acolo, şi în timp ce piroanele erau bãtute în carnea moale…” – Hristos lumina lumii, pagina 744, 1898

S.S. NU “În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, cari se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tânguiau după El… Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile, care IL însoţiseră din Galilea, stăteau departe, şi se uitau la cele ce se petreceau…Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el.” – Luca 23: 27, 49, 55

S.S. NU „Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina.” – Ioan 19:25

S.S. NU „Aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească Scriptura: ,,Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat.” – Ioan 19:36

R: Sunt două idei la care criticii fac apel aici:
1. Maria a fost dusă de la cruce
Este adevărat că Biblia nu spune nimic despre faptul că Maria a fost îndepărtată de la cruce, dar nici nu spune că Maria a stat acolo tot timpul, astfel încât să existe o contradicţie între Ellen White şi Biblie. Criticii folosesc textul din Ioan 19:25 pentru a arăta că Maria a stat tot timpul lângă cruce, şi nu a fost luată niciodată de acolo, dar Ellen White nu spune că Maria nu a fost deloc acolo, ci că ea a fost luată pentru un timp. Dacă se citeşte în continuare pasajul din Daruri Spirituale se poate vedea că Ellen White spune că Ioan a adus-o înapoi la cruce (pagina 59 şi de asemenea Hristos lumina lumii, pagina 752).
2. Oasele lui Isus rupte
Ellen White spune că piroanele au fost “trecute prin oasele şi muşchi mâinii celei tandre şi prin picioare”. Chiar a fost aşa? Aşa se făcea crucificarea. Dar oare oasele au fost strivite? Ellen White nu face nici unde o asemenea declaraţie. Ea este în armonie cu Biblia. Argumentul criticilor că şi-a schimbat declaraţia cu privire la trecerea piroanelor atunci când a scris Hristos lumina lumii, nu stă în picioare, deoarece, ea nu şi-a schimbat declaraţia ci repetă din nou episodul într-o altă carte. Nu cred că trebuia schimbat ceva ce era în armonie cu Scriptura încă de la început. Este greu de crezut că nu ar fi cunoscut profeţia Scripturii, care spune că nici unul din oasele Lui nu va fi distrus ( Psalmii 34:20), sau măcar pasajul din Evanghelii, care remarcă acest lucru ( Ioan 19:36). Pe de altă parte cuvântul folosit în engleză este „through” care înseamnă prin, printre, peste. Piroanele nu au trecut prin oasele Sale, ci printre oasele Sale.

23. A murit divinitatea şi umanitatea lui Isus la cruce?

E.W. DA ”Oamenii trebuie să înţeleagă că Dumnezeirea a suferit şi s-a prăbuşit sub agonia de la calvar.” – Manuscrisul 44, din 1898, şi SDA Bible Commentary, volumul 7, pagina 907.

E.W. NU”Dumnezeirea nu s-a prăbuşit sub tortura agonizantă a calvarului” – Scrisoare din 1899 citată în SDA Bible Commentary, volumul 5, pagina 1129.

S.S. DA „Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat…” – 1 Tesaloniceni 4:14

R: Haideţi să aruncăm o privire la ceea ce spune Ellen White în context.
1. “<<În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii>>. Oamenii trebuie să înţeleagă că Dumnezeirea a suferit şi s-a prăbuşit sub agonia de la calvar. Şi totuşi, Isus Hristos pe care Dumnezeu L-a dat pentru răscumpărarea lumii, a cumpărat biserica cu sângele Său. Majestatea cerului a trebuit să sufere sub mâinile zeloţilor religioşi, cei care se considerau cei mai luminaţi oameni de pe faţa pământului.”
În acest pasaj Ellen White se referă la Dumnezeirea lui Isus. Deşi „plinătatea Dumnezeirii” locuia în El „trupeşte” , doar Fiul trebuia să se prăbuşească în moarte în urma agoniei de pe calvar; toată lumea ştie acest lucru. Isus a cumpărat biserica cu propriul Său sânge. El a suferit „sub mâinile zeloţilor religioşi”. Tatăl a suferit într-un mod diferit: privind cum Fiul Său moare pe cruce.
2. „Nu este nimeni care să poată explica misterul încarnării lui Hristos. Ceea ce ştim este că El a venit pe acest pământ pentru a trăi ca om între oameni. Omul Isus Hristos nu a fost Dumnezeul cel Atotputernic, totuşi, Tatăl şi Fiul sunt una. Dumnezeirea nu s-a prăbuşit sub tortura agonizantă a calvarului, totuşi este adevărat că, „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.”
Aici ea foloseşte cuvântul „Dumnezeirea” pentru a face referire la Persoana Dumnezeirii (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). Tatăl şi Duhul Sfânt nu s-au prăbuşit în moarte aşa cum a făcut Isus (Fiul). Nu întreaga Dumnezeire a murit. Ellen White spune foarte clar că Tatăl şi Fiul sunt una, dar cu toate acestea doar Fiul s-a prăbuşit sub pedeapsă. Creştinii ştiu că atunci când a murit Isus, Tatăl nu a murit.

24. A murit Isus pentru a ne da o a două verificare (probă)?

E.W. DA ”Moartea a intrat în lume din cauza călcării legii. Dar Hristos şi-a dat viaţa pentru ca omul să aibă o a doua şansă. El n-a murit pe cruce pentru a desfiinţa legea lui Dumnezeu, ci pentru a asigura pentru om o a doua verificare.” – Testimonies to Ministers, pagina 134.

S.S. NU „Căci El zice: ,,La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” – 2 Corinteni 6:2

S.S. NU „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o” – Evrei 2:3

S.S. NU „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” – Evrei 9:27-28.
R: Aceste trei texte nu au nici o legătură (nici nu contrazic ceea ce a spus Ellen White) cu pasajul citat. Vom da în continuare patru pasaje biblice, care susţin ce a spus Ellen White:
1 Cor. 15:21,22: “Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos”
1 Cor. 15:14-18: “Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi.”
Romani 8:1-4: “Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pământească“.) o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimeţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”
Romani 5:10-19: “Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul, a adus osânda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.”

25. A fost ispăşirea pentru păcat terminată la cruce?
E.W. NU “Profeţia din Dan. 8:14 nu se referea la curãţirea pãmântului, iar acum era clar cã aceasta arãta cãtre încheierea lucrãrii Marelui nostru Preot din ceruri, încheierea ispãşirii şi pregãtirea poporului pentru a sta în picioare în ziua venirii Sale.” – Mărturi, volumul 1, pagina 58.

E.W. NU „…a intrat Isus în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, la sfârşitul celor 2300 de seri şi dimineţi din Daniel 8, în 1844, pentru a face o ispãşire finalã pentru toţi cei care puteau fi binecuvântaţi prin mijlocirea Sa şi, în acest fel, pentru a curãţi Sanctuarul.” – Scrieri Timpuri, pagina 253.

S.S. DA „Cînd a luat Isus oţetul, a zis: ,,S-a isprăvit!“ Apoi şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul”.- Ioan 19:30.

S.S. DA „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii-şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu.” – Romani 3:21-25.

S.S. DA „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.” – Romani 5: 9-11.

S.S. DA „Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.” – Romani 5:11.

R: Textele biblice enumerate de către critici nu au nimic de-a face cu ceea ce spune Ellen White şi anume lucrarea lui Isus ca Mare Preot în ceruri. Cele patru texte de mai sus spun următoarele:
1. Prin cuvintele “S-a sfârşit”, Isus vrea să zică faptul că lucrarea pe care o avea de făcut pe pământ este terminată. Şi-a trăit viaţa în ascultare de Dumnezeu şi acum această viaţă avea să fie sacrificată pentru om.
2. Este singurul text dintre cele citate de critici în care apare cuvântul ispăşire, dar nici acesta nu are de-a face cu lucrarea lui Isus ca Mare Preot. Textul spune că Isus a fost un sacrificiu de ispăşire şi că eliberarea vine prin Isus.
3. Cel de-al treilea şi al patrulea text spune că noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin Isus.
Toate aceste texte sunt apreciate şi îmbrăţişate întocmai de Biserica Adventistă şi desigur şi de Ellen White aşa după cum se vede în scrierile ei. Aceste texte sunt în perfectă armonie cu doctrina Judecăţii de investigare începută în 1844 (nu există nici o contradicţie între ele). Subiectul investigării nu contrazice Biblia, ci din contră este o apropiere mai avansată de adevărurile ei. Din lipsă de spaţiu şi pentru că nu aceasta este preocuparea noastră, nu vom dezbate subiectul judecăţii de investigare. Cei care doresc să cunoască subiectul mai îndeaproape pot apela la scrierile Bisericii Adventiste. “Ispăşirea” face ca Isus să ia toate păcatele noastre, prin sângele Său, atunci când ne rugăm pentru iertare, le mărturisim şi căutăm să ne corectăm. Ellen White este de acord cu acest fapt după cum se poate vedea în scrierile ei, din care dăm aici doar două exemple: Review and Herald, Nov. 11, 1890; The Youth’s Instructor, Sept. 20, 1900. Dar cu toate aceste problema păcatului nu este rezolvată, iar Dumnezeu are un plan pentru a o termina. Creştinii recunosc că munca lui Isus în favoarea omului nu este încheiată în toate aspectele, deoarece Biblia spune că Isus mijloceşte pentru noi: Evrei 7:25, Romani 8:34. El încă are o judecată de efectuat Fapte 17:31; Romani 14:10, încă trebuie să îşi salveze copiii de pe o planetă care moare Ioan 14:3; Matei 24:30. Isus încă lucrează şi lucrarea Lui este foarte importantă. Reamintindu-ne întrebarea criticilor: “A fost ispăşirea pentru păcat terminată la cruce?”, am putea pune şi noi o întrebare: “ A fost ispăşirea pentru păcat terminată atunci când omul jertfea mielul?”. Leviticul 4:27-31 spune: “Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri cari nu trebuiesc făcute şi s-a făcut astfel vinovat, şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire, şi s-o junghie în locul unde se junghie arderile de tot. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celalalt sânge să-l verse la picioarele altarului. Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţămire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta.”. Răspunsul la această întrebare este în mod clar DA, dar atunci ce rol avea Ziua Ispăşirii? Leviticul 23:28 “Să nu faceţi nici o lucrare în ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru.”. Ce să se mai ierte Dumnezeu dacă totul era iertat, şi era!? . Păcatele erau aduse prin preot asupra sanctuarului şi primul rol al Zilei Ispăşirii era curăţirea sanctuarului. Lucrarea lui Isus se face după modelul din timpul lui Israel. Pentru o înţelegere mai clară a însemnătăţii Zilei Ispăşirii atât în Vechiul Testament cât şi în noul se pot studia cărţile: 1844 Made simple scrisă de Clifford Goldstein, disponibilă în limba engleză pe următorul site: www.ellen-white.com, şi cartea Chemarea altarului disponibilă în limba română şi editată de editura Majesty Press, Arad. (www.majestypress.com)

26. Sângele lui Isus anulează păcatul?
E.W. NU ” Sângele lui Hristos, ce era menit sã-L elibereze pe pãcãtosul pocãit de condamnarea Legii, nu avea sã şteargã pãcatul; acesta avea sã rãmânã scris în sanctuar pânã la ispãşirea finalã.” – Patriarhi şi profeţi, pagina 357.

S.S. DA Efeseni 1:7, 1 Ioan 1:7, Romani 4:7-8.

R: “Contradicţia” aceasta are de-a face tot cu Ziua Ispăşirii, o zi foarte importantă pentru evrei. Sărbătorile religioase date de Dumnezeu poporului evreu aveau un scop-indicau spre lucrarea pe care o va face Isus pentru salvarea omului. Dumnezeu nu a dat acele sărbătorii numai pentru a oferii evreilor ocazii de divertisment sau orice altceva, ci ele erau un simbol al lucrării Domnului Isus. Ellen White spune în continuarea citatului de mai sus: “… tot astfel în simbol, sângele jertfei pentru pãcat îndepãrta pãcatul de la cel pocãit, dar rãmânea în sanctuar pânã la ziua cea mare a ispãşirii”. Păcatul nu este sterş definitiv decât la curăţirea Sanctuarului ceresc. Biserica Adventistă respinge convingerea “odată salvat, pentru totdeauna salvat” pentru că ea nu este biblică.

27. Păcatele mărturisite sunt transferate în Sanctuarul din cer prin sângele lui Hristos?

E.W. DA „ După cum păcatele oamenilor erau în vechime transferate asupra sanctuarului pământesc prin sângele jertfei pentru păcat, tot aşa păcatele noastre, sunt în fapt, transferate asupra sancruarului ceresc de sângele lui Hristos” – Tragedia veacurilor, pagina 266, 1886
„Dupã cum pãcatele poporului din vechime erau aşezate prin credinţã asupra jertfei pentru pãcat şi, prin sângele ei, transferate în simbol asupra sanctuarului pãmântesc, tot aşa şi în noul legãmânt, pãcatele celor care se pocãiesc sunt aşezate prin credinţã asupra lui Hristos şi transferate, în fapt, asupra Sanctuarului ceresc.” – Tragedia veacurilor, pagina 421, 1911

S.S. NU “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” – 1 Ioan 1:7, “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” – Efeseni 1:7

R: Subiectul este din nou legat de lucrarea de ispăşire. Textele prezentate de criticii sunt departe de a spune contrariul a ceea ce spune Ellen White.

28. Cine poartă păcatele noastre?
E.W. Satan “S-a mai înţeles cã, în timp ce jertfa pentru pãcat arãta cãtre Hristos ca fiind jertfa, iar marele preot Îl reprezenta pe Hristos ca Mijlocitor, ţapul de trimis îl simboliza pe Satana, autorul pãcatului, asupra cãruia vor fi aşezate, în cele din urmã, pãcatele celor cu adevãrat pocãiţi… Hristos va pune toate aceste păcate pe Satana…astfel Satana…în cele din urmă va suferii pedeapsa pentru toate păcatele.” – Tragedia Veacurilor, paginile 422, 485, 486.

S.S. Hristos “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” – 1 Petru 2:24

R: Acesta este tot un subiect legat de judecata de investigare. Pentru cei care resping acest adevăr biblic este evident să pară că Ellen White contrazice Biblia, pentru că, spre exemplu şi unor creştini care recunosc dumnezeirea lui Hristos li se pare că, cei care nu o recunosc, contrazic Scriptura. Ce rol aveau sărbătorile poporului evreu, care a fost scopul lor, cât timp trebuiau ţinute?, etc. sunt întrebări la care, dacă s-ar dori să se caute răspuns în Biblie s-ar găsi şi atunci lucrarea lui Dumnezeu prin Isus Hristos se va desfăşura în faţa ochilor noştri într-o lumină demnă de slava lui Dumnezeu. Isus a plătit preţul pentru răscumpărarea noastră, El poartă păcatele noastre, dar în cele din urmă ele vor fi puse pe capul celui prim-vinovat de ele – Satana.

29. Ne cere Dumnezeu o jertfă pentru păcat înainte de a ne ierta?

E.W. DA “Nu poţi îndrepta fiecare caz, pentru cã unii pe care i-ai rãnit au mers în mormintele lor, şi socoteala stã scrisã în dreptul tãu. În aceste cazuri, tot ce poţi face mai bine este sã aduci o jertfã pentru pãcat pe altarul Domnului şi El o va primi şi te va ierta.” – Mărturi, volumul 5, pagina 339.

S.S. NU “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” – 1 Ioan 1:9.

R: Pentru a înţelege în mod explicit ceea ce vrea Ellen White să spună se recomandă citirea întregului context în care ea a scris. Contextul va fi redat în cele ce urmează: “Ambiţie lumeascã
Scumpul meu frate I: De când te-am întâlnit la adunarea de tabãră din Maine, am simţit cã nu este prea târziu sã-ţi pui inima şi casa în ordine. Eu ştiu cã ai fost impresionat de Duhul lui Dumnezeu; întrebarea care se pune acum este: „Ca rãspuns la aceastã invitaţie la pocãinţã, îţi vei supune cu bucurie inima lui Dumnezeu?” Cazul tãu mi-a fost prezentat în viziune; dar, în timp ce erai pe deplin sub controlul vrãjmaşului sufletelor, n-am avut curajul sã-ţi trimit solia ce mi-a fost datã din partea Domnului. M-am temut cã ai sã-ţi baţi joc de ea şi cã Duhul Sfânt va fi întristat şi va pleca pentru ultima datã. Dar acum mã simt îndemnatã sã-ţi trimit aceastã mãrturie, care se va dovedi a fi pentru tine o mireasmã de viaţã spre viaţã sau de moarte spre moarte.
Dacã eşti hotãrât sã alegi mai degrabã întunericul decât lumina, sã-i slujeşti lui Mamona, mai degrabã decât Domnului Hristos, atunci nu citi aceastã mãrturie. Dar dacã într-adevãr vrei sã faci voia lui Dumnezeu şi eşti dispus sã fii mântuit pe calea Sa deosebitã stabilitã pentru aceasta, atunci citeşte-o; dar nu o citi pentru a o critica, nici pentru a o deforma, a-ţi bate joc de ea sau a o dispreţui; cãci, în cazul acesta, ea va fi pentru tine o mireasmã de moarte spre moarte şi o mãrturie împotriva ta în ziua judecãţii. Mai înainte de a citi aceastã solie de avertizare, mergi singur înaintea lui Dumnezeu şi cere-I sã îndepãrteze de la tine spiritul de sfidare, de rãzvrãtire şi necredinţã şi sã topeascã şi sã supunã inima ta de piatrã.
Noi nu înţelegem mãreţia şi maiestatea lui Dumnezeu şi nici nu ne amintim de distanţa de nemãsurat dintre Creator şi creaturile modelate de mâinile Sale. Cel care stã în ceruri, ţinând în mâinile Sale sceptrul Universului, nu judecã dupã standardele noastre limitate şi nici nu socoteşte dupã modul nostru de a socoti. Greşim dacã gândim cã ceea ce este mare pentru noi trebuie sã fie mare şi pentru Dumnezeu şi ceea ce este mic pentru noi trebuie sã fie mic şi pentru El. El n-ar fi cu nimic mai presus de noi, dacã ar avea numai aceeaşi putere ca a noastrã.
Dumnezeu nu considerã toate pãcatele ca fiind de aceeaşi gravitate; sunt grade de vinovãţie dupã estimãrile Sale, la fel ca şi în acelea ale omului, cu limitele lui. Dar oricât de neînsemnat ar pãrea rãul acesta sau acela în ochii oamenilor, nici un pãcat nu este mic înaintea lui Dumnezeu. Pãcatele asupra cãrora oamenii sunt dispuşi sã priveascã şi sã le socoteascã a fi mici pot sã fie unele pe care Dumnezeu le socoteşte ca fiind crime mari. Beţivul este dispreţuit şi se spune cã pãcatul sãu îl va exclude din ceruri, în timp ce mândria, egoismul şi lãcomia trec nemustrate. Dar pentru Dumnezeu,acestea sunt pãcate în mod deosebit jignitoare. El „stã împotriva celor mândri”, iar Pavel ne spune cã lãcomia este idolatrie. Aceia care sunt profund cunoscãtori ai condamnãrii idolatriei în Cuvântul lui Dumnezeu vor înţelege imediat cât de gravã este vinovãţia acestui pãcat.
Dumnezeu vorbeşte prin profetul Sãu: „Sã se lase cel rãu de calea lui, şi omul nelegiuit sã se lase de gândurile lui, sã se întoarcã la Domnul, care va avea milã de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând. Cãci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi cãile voastre nu sunt cãile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile faţã de pãmânt, atât de sus sunt cãile Mele faţã de cãile voastre şi gândurile Mele faţã de gândurile voastre”. Avem nevoie de un discernãmânt clar, ca sã mãsurãm pãcatul dupã mãsurãtoarea Domnului, şi nu dupã a noastrã. Sã nu ne luãm ca regulã de comportare pãrerile oamenilor, ci Cuvântul divin.
Noi ne aflãm pe marele câmp de bãtãlie al vieţii şi niciodatã sã nu uitãm cã suntem în mod personal rãspunzãtori pentru problema pentru care ne luptãm; pentru cã, dacã Noe, Iov şi Daniel ar fi „în mijlocul ei, ei n-ar scãpa nici pe fiu, nici pe fiicã” prin neprihãnirea lor. Tu, fratele meu, nu te-ai gândit la acest lucru. Dar ţi-ai îndreptãţit purtarea pentru cã ai crezut cã fraţii nu fac ce este bine. Uneori, ai acţionat asemenea unui copil favorit şi rãsfãţat şi ai rostit cuvinte de necredinţã şi îndoialã pentru a-i necãji pe alţii; dar se meritã acest lucru? Este ceva în familia ta, în bisericã sau în lume care sã îndreptãţeascã indiferenţa ta faţã de cerinţele lui Dumnezeu? Va fi oare de vreun folos oricare din scuzele tale, când vei sta faţã în faţã cu Judecãtorul întregului pãmânt? Cât de nebuneascã şi pãcãtoasã va apãrea atitudinea ta egoistã şi avarã! Cât de nejustificat ţi se va pãrea sã laşi ca opiniile lumeşti şi câştigul lumesc sã întunece rãsplata ce va fi acordatã celui credincios – o veşnicie de binecuvântãri în Paradisul lui Dumnezeu!
Când te aflai într-o grea suferinţã fizicã şi iscusinţa omeneascã nu te putea ajuta, Domnul şi-a fãcut milã de tine şi în mod milostiv a îndepãrtat boala. Satana a încercat sã te facã sã suferi, sã te ruineze şi chiar sã-ţi ia viaţa; dar Mântuitorul tãu te-a ocrotit din nou, ca nu cumva sã fii rupt în douã când inima ta era plinã de frenezie fanaticã şi limba ta rostea cuvinte de amãrãciune şi necredinţã împotriva Bibliei şi împotriva adevãrului pe care l-ai apãrat cândva. Când Satana a protestat în cazul tãu, pretinzând cã eşti al lui, Domnul Hristos l-a respins pe vrãjmaşul tãu crud şi rãu cu cuvintele: „Eu nu Mi-am retras Duhul Meu de la el. Mai are încã doi paşi de fãcut înainte sã treacã peste graniţa milei şi iubirii Mele. O, Satano, Domnul sã te mustre!”
Am fost dusã înapoi în viaţa ta şi mi-ai fost arãtat când adevãrul a gãsit un rãspuns în inima ta. Duhul lui Dumnezeu te-a convins de mersul vieţii pe care trebuie sã-l urmezi şi ai avut o luptã dârzã cu eul. Ai fost un om aspru, viclean. Nu ai fãcut altora aşa cum ai fi dorit ca ei sã-ţi facã ţie, dar ai profitat de ei ori de câte ori ai putut. Ai o luptã aprigã şi severã de dus pentru a-ţi supune eul şi a-ţi înfrânge mânia; numai prin harul lui Dumnezeu s-a putut realiza aceastã lucrare. În loc sã faci o reformã deplinã, te-ai alãturat bisericii cu un caracter cârpit, care nu va rezista ispitei. Tu n-ai început prin a cãuta pe Dumnezeu cu o inimã zdrobitã şi pocãitã şi sã îndrepţi rãul în bine. Dacã ai fi fãcut astfel, nu te-ai fi împiedicat şi n-ai fi cãzut în capcana vrãjmaşului. A fost un amestec de egoism în motivele tale, pe care tu însuţi nu l-ai vãzut aşa de clar. Argumentele scoase din interesele lumeşti, poziţia socialã şi moralitatea comparativã te-au influenţat şi te-au hotãrât sã nu faci o lucrare plinã de zel, serioasã, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Umblarea dupã standardele lumeşti, aceasta a dãunat sinceritãţii şi puritãţii caracterului tãu creştin, iar tu nu ai adus roade vrednice de pocãinţã.
Zacheu a declarat: „Dacã am nãpãstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împãtrit”. Puteai, cel puţin, sã faci eforturi pentru a-ţi corecta nedreptãţile fãcute concetãţenilor tãi. Nu poţi îndrepta fiecare caz, pentru cã unii pe care i-ai rãnit au mers în mormintele lor, şi socoteala stã scrisã în dreptul tãu. În aceste cazuri, tot ce poţi face mai bine este sã aduci o jertfã pentru pãcat pe altarul Domnului şi El o va primi şi te va ierta. Dar, acolo unde poţi, trebuie sã repari rãul fãcut.
Dacã cei necredincioşi, cu care eşti asociat, ar vedea în tine puterea transformatoare a adevãrului, ar avea un argument în favoarea creştinismului, pe care nu l-ar putea combate. În felul acesta, poţi reflecta o luminã clarã, pãtrunzãtoare, asupra lumii; dar, în loc sã faci astfel, tu te-ai amestecat cu lumea şi ai fost îmbibat de spiritul ei. Fratele meu, tu trebuie sã te naşti din nou. Numai o formã de creştinism nu are nici cea mai micã valoare. Ea este lipsitã de puterea mântuitoare, neavând în ea nici o putere reformatoare. O religie care se rezumã numai la adorarea Sabatului nu trimite nici o razã de luminã asupra altora. Te somez sã-ţi cercetezi mai îndeaproape inima. Ai un spirit combativ, certãreţ, şi, în loc sã reprimi acest spirit, îl promovezi. Tu trebuie sã faci o schimbare hotãrâtã şi sã cultivi blândeţea, credinţa, umilinţa şi iubirea. Sufletul tãu este în pericol; cu siguranţã vei fi supus înşelãciunilor puternice ale lui Satana, dacã nu te opreşti acolo unde eşti şi nu te împotriveşti curentului lumesc şi ambiţiei. Legãtura ta cu lumea trebuie sã fie schimbatã şi trebuie sã aibã loc o hotãrâtã separare de ea. Poziţia pe care o ocupi, şi care ţine în mod continuu uşile ispitelor deschise înaintea ta, trebuie sã fie abandonatã. Evitã politica; evitã discordia, lupta. Fereşte-te de fiecare slujbã care ar încuraja acele trãsãturi în caracterul tãu, care au nevoie sã fie doborâte şi înfrânte.
Fratele meu, trebuie sã faci un efort puternic, hotãrât, dacã nu, nu vei fi niciodatã în stare sã pãrãseşti lucrãrile întunericului. Satana te priveşte ca fiind al lui. Când asculţi mãrturiile slujitorilor Domnului, ca de exemplu la ultima adunare de tabãrã, eşti profund convins. Dar tu nu rãspunzi influenţei Duhului lui Dumnezeu; şi în vreme ce te amesteci cu cele lumeşti, bei din spiritul lor şi eşti dus la fund de curentul lumesc, neavând puterea moralã de a rezista influenţei ei. Tu devii una cu cel ce iubeşte lumea şi spiritul tãu este mai rãu decât al lor, cãci alegerea ta este voluntarã. Iubeşti lauda din partea oamenilor şi averile lumeşti mai presus de Isus. Iubirea lui Mamona a fost ţesutã în fiecare fibrã a fiinţei tale şi a devenit copleşitoare. Dezrãdãcinarea ei este la fel ca scoaterea ochiului drept sau tãierea mâinii drepte. Dar îţi vorbesc ca una care cunoaşte. Dacã nu vei birui aceastã intensã iubire de bani, lucrul acesta te va costa mântuirea sufletului şi atunci ar fi fost mai bine pentru tine dacã nu te-ai fi nãscut niciodatã.
„Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona.” În mãsura în care iubeşti şi nutreşti spiritul lumii,vei avea un spirit de sfidare, vei ridica semne de întrebare şi vei gãsi greşeli la aceia care îţi aduc solia adevãrului. Îţi vei bate joc de adevãr şi vei deveni un martor fals, un acuzator al fraţilor. Talentele ce ţi-au fost date de Dumnezeu sã fie dezvoltate spre slava Sa vor fi, în mod activ, folosite împotriva lucrãrii şi cauzei Sale. Nu existã nici o armonie între Hristos şi Belial. Tu ai ales deja prietenia lumii, de aceea eşti în mod hotãrât de partea lui Satana. Inima fireascã este în vrãjmãşie împotriva lui Dumnezeu şi ea va rezista celei mai clare dovezi a adevãrului. Cei rãi nu vor suporta lumina care condamnã mersul rãu al acţiunilor lor.
Tu ţi-ai deschis inima îndoielii şi scepticismului, dar nu vei fi niciodatã în stare sã fii un necredincios cinstit. Te vei mândri cu faptul cã nu crezi în Biblie; dar te vei înşela singur totdeauna, cãci tu ştii mai bine lucrul acesta.
Te implor sã faci o zeloasã lucrare pentru viaţa veşnicã. Rupe cursa ispitelor lui Satana; acţioneazã împotriva planurilor lui. Iatã care trebuie sã fie limbajul sufletului tãu: „Nu este nimic în Univers de care mã tem atât de mult, decât de faptul de a nu-mi cunoaşte toate îndatoririle sau, cunoscându-le, sã dau greş în a le aduce la îndeplinire.” „Staţi pentru Hristos”, erau cuvintele sfinţilor muribunzi. Da, Frate I., stai pentru Isus! Pentru a face acest lucru, se cere totul. Trebuie sã-ţi schimbi poziţia în lume; dar un nume, o distincţie, o slujbã sunt pentru tine o cursã, punându-ţi în primejdie sufletul. O înţelepciune calculatã, lumeascã, încearcã mereu sã te îndepãrteze de Mântuitorul. Un necredincios îndrãzneţ, sfidãtor şi blasfemiator va cãuta sã zdrobeascã Evanghelia ta, nu numai din sufletul tãu, ci din lume. Dar stai tare pentru Hristos! În prezenţa rudelor şi prietenilor tãi, în toate legãturile tale de afaceri, în tovãrãşiile tale cu lumea, oriunde şi oricând, în orice împrejurãri, ia poziţie pentru Isus.”
Ellen White scrie această mărturie unui om care avea probleme cu banii şi necinstea. Se pare că el greşise financiar faţă de mulţi oameni şi datorită treceri anilor unii dintre aceştia au murit. Ellen White face referire la Zacheu şi la felul lui creştinesc de a privi lucrurile. Dacă cineva a obţinut beneficii financiare, de pe urma unor oameni, în mod greşit, încălcând poruncile lui Dumnezeu, atunci el trebuie să dea înapoi tot ce a luat, iar dacă acei oameni nu mai există atunci banii trebuie restituiţi Domnului. Nu putem înşela oamenii şi să păstrăm ceea ce am luat pe căi greşite şi totuşi să spunem că suntem urmaşii lui Hristos. Ellen White spune că bani trebuie să se întoarcă de unde au fost luaţi, iar dacă nu este posibil banii să fie aduşi Domnului. Ellen White nu vrea să spună că noi trebuie să aducem jertfe lui Dumnezeu pentru a fi iertaţi. O astfel de ideea nu s-a găsit niciodată în mintea ei. Critici concluzionează:
“ Dumnezeu îţi spune ţie să îţi mărturiseşti păcatele şi vei fi iertat şi curăţat. EGW contrazice Biblia spunându-ţi ţie să aduci o jertfă pentru păcat pentru ca să fi iertat.”. Nu este adevărat! Ellen White nu îţi spune ţie, ea se referea la un om anume care avea o problemă anume şi nicidecum nu intenţionează să-i spună acelei persoane să aducă un animal ca jertfă.

30. Putem să spunem chiar acum că suntem salvaţi prin harul lui Hristos?

E.W. NU “Cei care îl acceptă pe Mântuitorul, oricât de sinceră le-ar fi convingerea, nu ar trebui niciodată să se gândească sau să se simtă ca şi cum ar fi salvaţi.. .Aceia care îl acceptă pe Hristos, şi care în prima lor confidenţă, spun, sunt salvat , sunt în pericolul de a se încrede în sine.” – Christ’s Object Lessons, pagina 155

S.S. DA “V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cari credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vecinică.” – 1 Ioan 5:13.

R: Cu siguranţă că putem contrazice multe scrieri creştine şi necreştine dacă scoatem anumite propoziţii din contextual lor. Acest fenomen destul de des întâlnit in lumea ateista este prezent şi în acest caz. Să urmărim ce spune Ellen White în pasajul de unde este extras citatul: “ Căderea lui Petru nu a fost instantanee, ci graduală. Încrederea în sine l-a dus la convingerea că a fost salvat şi pas după pas a fost făcut în jos, până când şi-a putut renega Stăpânul. Niciodată nu ne putem pune cu siguranţă încrederea în noi înşine sau să simţim această parte a cerului, că suntem siguri înaintea ispitei. Cei care îl acceptă pe Mântuitorul, oricât de sinceră le-ar fi convingerea, nu ar trebui niciodată să se gândească sau să se simtă ca şi cum ar fi salvaţi. Aceasta este inducere în eroare. Fiecare ar trebui nutrească un sentiment de speranţă şi credinţă: dar chiar şi atunci când ne predăm lui Hristos şi ştim că El ne acceptă nu suntem în afara ispitei. Cuvintele lui Dumnezeu declară: „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi (Daniel 12:10). Doar cel care va îndura încercările va primi coroana vieţii (Iacov 1:12)”. Aceia care îl acceptă pe Hristos, şi care în prima lor confidenţă, spun, sunt salvat , sunt în pericolul de a se încrede în sine. Ei pierd vederea propriei lor slăbiciuni şi a nevoii constante după putere divină. Ei sunt nepregătiţi pentru încercările Satanei şi sub ispită, mulţi, asemenea lui Petru, cad în marile abisuri ale păcatului. Noi suntem mustraţi: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”- 1 Corinteni 10:12. Singura noastră siguranţă este o continuă neîncredere în sine şi o continuă dependenţă de Hristos”.
Pasajul acesta ne arată continua noastră dependenţă de Isus. Petru, este aşa după cum spune şi Ellen White un bun exemplu a ceea ce întâmplă atunci când spunem că stăm bine ca şi cum am fi departe de cădere. Putem ştii dacă relaţia noastră de astăzi cu Dumnezeu este bună, dar noi nu ştim care ne vor fi slăbiciunile şi unde şi cum vom cădea sau să ne întoarcem împotriva lui Dumnezeu. “Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” – Ieremia 17:9. Ellen White vorbeşte împotriva ideii “odată salvat, pentru totdeauna salvat”. Ea nu spune să strigăm în gura mare, că nu putem cădea, aşa cum a căzut Petru. Pavel ne avertizează: “Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” – 1 Corinteni 10:6. De asemenea şi Isus avertzează împotriva pericolului de a crede că stai bine şi nu poţi să cazi: “Nu ori şi cine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!“ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? “ Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.“ – Matei 7: 21-23.
Ellen White nu ne îndeamnă aici să nu ne încredem în Dumnezeu şi în ce poate face El, ci ne îndeamnă să ne încredem în El întotdeauna şi niciodată în noi. Noi nu putem învinge păcatul prin puterea noastră, dar prin Hristos, cel care a ieşit biruitor, putem fi şi noi învingători în lupta împotriva ispitei.

31. Poate credinţa părinţilor credincioşi să le salveze proprii copii?

E.W. DA “Ştiu că mulţi întreabă dacă copiii cei mici ai credincioşilor ar trebui salvaţi, pentru că ei nu au trecut prin nici un test de caracter şi toţi trebuie testaţi, iar caracterul lor trebuie determinat prin încercări. Întrebarea este pusă: ”Cum pot copiii cei mici să treacă prin acest test şi încercare?”. Răspund că, credinţa părinţilor credincioşi acoperă copiii.” – Selected Messages, volumul 3, pagina 313.

S.S. NU „Sau dacă aş aduce sabie împotriva ţării acesteia, dacă aş zice să treacă sabia prin ţară, dacă i-aş nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, – zice Domnul Dumnezeu, – că n-ar mai scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei singuri ar scăpa. Sau dacă aş trimete ciuma în ţara aceasta, dacă Mi-aş vărsa urgia împotriva ei prin molimă, ca să-i nimicesc cu desăvîrşire oamenii şi vitele, şi ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea-zice Domnul, Dumnezeu-că n-ar scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor. ” – Ezechiel 14:17-20

S.S. NU “Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.” – Ezechiel 18:20.

S.S. NU “Fiindcă ziceţi: ,Calea Domnului nu este dreaptă! vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!” – Ezechiel 33:20

R: Aceste trei texte nu au nici o legătură cu copiii cei mici şi cu responsabilitatea lor. Nici chiar primul text nu face referire în mod explicit la copiii cei mici. Iată însă câteva texte care au de-a face cu responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu:
• “Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” – Iacov 4:17
• “Dacă aţi fi orbi“, le-a răspuns Isus, ,,n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: ,Vedem.` Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.” – Ioan 9:41
• “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” – Fapte 17:30
Acum să ne ocupăm de problem copiilor.
Isaia 49:25 – “Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.”

Fapte 16:31 – “Pavel şi Sila i-au răspuns: ,,Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
Textele de mai sus nu arată că fiecare credincios are o pătură ca acoperiş pentru iertare bazată pe o credinţă relativă. Dar ele nu sunt mai contradictorii şi confuze ca şi citatul lui Ellen White.
Nu e logic să crezi că Dumnezeu judecă oamenii maturi după lumina pe care au avut-o aşa cum spun textele de mai sus, dar condamnă copiii cei mici care nu ştiu nimic. Fac cumva o diferenţă în faţa lui Dumnezeu rugăciunile şi credinţa unui părinte până când copilul va creşte mare? Biblia spune că ele fac o diferenţă (vezi Iacov 5:16). Ce se întâmplă însă cu bebeluşi care mor şi a căror părinţi nu sunt consacraţi lui Dumnezeu, noi nu ştim şi poate că nu ştim pentru că nu e treaba noastră. Dumnezeu este singurul judecător drept.

32. Vor fi păcatele sclavilor puse pe seama stăpânilor lor?

E.W. DA “Am vãzut cã stãpânul de sclavi va fi nevoit sã dea socotealã pentru sufletul sclavului sãu, pe care l-a ţinut în ignoranţã; iar pãcatele sclavului vor cãdea (transferate asupra) asupra stãpânul lui.” – Scieri timpurii, pagina 276
Obs! Cuvintele din paranteză sunt adăugate de către critici nu de Ellen White.

S.S. NU “vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!“ – Ezechiel 33:20

S.S. NU “ Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.” – Ezechiel 18:20

R: Este nevoie de pasajul din limba engleză pentru o mai bună înţelegere:” I saw that the slave master will have to answer for the soul of his slave whom he has kept in ignorance; and the sins of the slave will be visited upon (transferred to) the master”. Ceea ce ne interesează în mod deosebit este însemnătatea cuvântului “visited upon” (“cădea asupra”) pe care criticii l-au interpretat în mod greşit ca însemnând “transferat pe”. După cum se vede şi în nota ix acest cuvânt nu se poate traduce prin “transferat asupra”. Există un precedent biblic referitor la “visited upon” (“ a veni asupra”,” a cădea asupra”), şi probabil că acest precedent a determinat-o pe Ellen White să folosească acest “visited upon”. Exod 20: 5 spune: “Thou shalt not bow down thyself to them, nor serve them: for I the LORD thy God am a jealous God, visiting the iniquity of the fathers upon the children unto the third and fourth generation of them that hate me.” – traducerea engleză a Bibliei KJV. În traducerea D. Cornilescu textul spune: “Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc”. În mod cert Dumnezeu nu spune prin acestea că păcatele tatălui vor fi puse în contul copilului şi nepotului până la a patra generaţie şi astfel copiii să fie pedepsiţi pentru păcatele tatălui. (Ezechiel 18:20, Ezechiel 33:20). Omul va muri în păcatul său, dar păcatul său are efecte care se văd în generaţiile care vin după el. Ellen White nu a crezut că fiii şi fiicele vor suferii pentru păcatele lor, dar foloseşte aceeaşi idee ca şi în cea ce-a doua poruncă. Va primii Dumnezeu cu braţele deschise un stăpân de sclavi care n-a lăsat ca Evanghelia să ajungă la sclavii lui. Cu siguranţă nu? Să aruncăm o privire asupra unor texte biblice ce dau foarte multă lumină în acest caz:
Ezechiel 33:8: „Cînd zic celui rău: ,Răule, vei muri negreşit! şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sîngele lui îl voi cere din mîna ta.”
Luca 17:2: “Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.”
Dumnezeu ne cere nouă socoteală (“dar sângele lui îl voi cere din mâna ta”) de influenţa pe care o exercităm în faţa păcatelor oamenilor cu care venim în contact. Am vãzut cã stãpânul de sclavi va fi nevoit sã dea socotealã pentru sufletul sclavului sãu, pe care l-a ţinut în ignoranţã; iar pãcatele sclavului vor cãdea asupra stãpânul lui. Ellen White spune acelaşi lucru ca şi Biblia.

33. Pot sclavii ignoranţi să fie salvaţi?

E.W. NU “Dumnezeu nu-l poate lua la cer pe robul care a fost ţinut în ignoranţã şi degradare, neştiind nimic de Dumnezeu sau de Biblie, netemându-se de nimic în afarã de biciul stãpânului sãu şi ocupând o poziţe inferioarã animalelor.” – Scrieri Timpuri, pagina 276

S.S. DA “Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.” – Ioan 1:9.

R: Ellen White nu vorbeşte în acest pasaj despre orice sclav ignorant, ci despre acelaşi sclav ale cărui păcate “vor cădea” peste stăpânul lui (vezi contradicţia nr. 32). Dacă o persoană (să spunem sclavul ignorant), afişează un spirit rău şi luptă împotriva conştiinţei care este în el, Dumnezeu nu-I consideră aceasta ca şi neştiinţă, chiar dacă El nu a avut cunoştinţe biblice. Ellen White explică acest lucru spunând că Dumnezeu: “face însã pentru el cel mai bun lucru pe care-l poate înfãptui un Dumnezeu plin de compasiune. El îngãduie ca acesta sã nu mai existe, ca şi cum n-ar fi fost vreodatã, în timp ce stãpânul trebuie sã suporte ultimele şapte plãgi şi apoi sã învie la cea de-a doua înviere şi sã suporte cea mai îngrozitoare moarte, moartea a doua. Atunci va fi satisfãcutã dreptatea lui Dumnezeu.” – Scrieri Timpurii, pagina 276. Cu alte cuvinte, sclavul acesta, deşi nesalvat, nu va suferi pedeapsa celor pierduţi. El va muri, în timp ce stăpânul va trebui să sufere pedeapsa. Paradoxal, textul invocat de critici împotriva lui Ellen White, îi susţine cele spuse. “Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume” – Ioan 1:9. Lumina care a fost dată fiecărui om era în conştiinţa acelui sclav. Stăpânul său l-a ţinut departe de Dumnezeu şi Biblie, aşa că atitudinea rea a sclavului nu a fost niciodată învinsă.
Întrebarea care duce la această contradicţie este inexactă. Problema nu ar trebui pusă: dacă un sclav ignorant va fi salvat sau nu. Problema este, dacă poate cineva, care nu a trăit după lumina dată, să fie salvat? La pagina 286 Ellen White spune: “L-am vãzut pe robul evlavios ridicându-se în triumf şi biruinţã şi scuturându-se de lanţurile care-l legau.”.

34. Putem noi să spunem: “Am încetat să păcătuiesc?”

E.W. DA “ Isus a murit pentru a face posibil ca noi să încetăm să mai păcătuim şi păcatul este încălcarea legii”- Review and Herald, vol. 71, No. 35, p. 1, August 28, 1894.

E.W. DA “ A fi răscumpărat înseamnă a înceta să păcătuieşti.” Review and Herald, vol. 77, No. 39, p. 1, Septembrie 25, 1900).

E.W. DA “ Doar aceia care prin credinţă în Hristos se supun tuturor legilor lui Dumnezeu vor ajunge la condiţia de neprihănire în care Adam a trăit înainte de căderea sa. Ei vor dovedi dragostea lor pentru Hristos prin ascultare de toate principiile Sale.” – Manuscript 122, 1901, citat în SDA Bible Commentary.
E.W. DA “ Celui care se predă total lui Dumnezeu îi este dat privilegiul de a trăi fără păcat, în ascultare de legea cerului… Dumnezeu cere de la noi ascultare perfectă. Noi trebuie să ne curăţăm pe noi înşine. Păzind aceste porunci, noi descoperim dragostea noastră pentru Conducătorul Suprem al universului”. – Review and Herald, September 27, 1906, p. 8.

S.S. NU “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” – 1 Ioan 1:8-9

S.S. NU “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” – Efeseni 2:8-9.

R: Pentru a putea menţine această acuzaţie în picioare criticii trebuie să renunţe la acuzaţia 30 „Putem să spunem chiar acum că suntem salvaţi prin harul lui Hristos?”, unde o acuzau pe Ellen White că susţine faptul că noi nu ne putem considera acum salvaţi. Mântuirea are legătură cu păcatul; vei fi mântuit dacă vei lăsa păcatul deoparte.
Să ne reamintim întrebarea pusă de critici: Putem noi să spunem: “Am încetat să păcătuiesc?”. Acum considerând cele de mai sus să luăm în vedere două fapte:

1). Nici unul din citatele de mai sus din scrierile lui Ellen White nu ne spun să zicem că am încetat să păcătuim.

Iată în continuare câteva pasaje din scrierile sale:
“ Cei care cu adevărat caută caracterul perfect de creştin nu vor îngădui gândul că ei sunt fără păcat. Vieţile lor pot fii ireproşabile, pot fii reprezentanţi vii ai adevărului pe care l-au acceptat; dar cu cât îşi disciplinează minţile lor pentru a trăi după caracterul lui Hristos şi cu cât se apropie de imaginea Lui divină, cu atât mai clar vor discerne perfecţiunea Lui nepătată şi cu mult mai adânc îşi vor simţi propriile defecte.” Şi din nou.
“Aceia care fac eforturi pentru a da atenţie lucrurilor lor bune, vorbind constant despre starea lor de nepăcătuire şi străduindu-se să facă realizările religioase proeminente, prin ceea ce fac doar îşi înşeală propriile suflete.” The Sanctified Life, pagina 7 şi 12.

“ Dar noi nu vom lăuda cu sfinţenia noastră. Când vom avea imagini clare asupra nepătării şi purităţii infinite a lui Hristos, , ne vom simţii aşa cum s-a simţit Daniel, atunci când a văzut slava Domnului şi a spus: “coloarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit ” Selected Messages, volumul 3, pagina. 355

“De ce aşa de mulţi pretind că sunt sfinţi şi fără păcat? Pentru că sunt aşa de departe de Hristos.” – Manuscript 5, 1885

2). Nici unul din textele biblice nu ne spune că noi nu putem învinge prin harul lui
Hristos (şi despre aceasta vorbeşte în pasajele amintite de critici Ellen White)

Primul text spune că dacă noi pretindem că nu am păcătuit, adevărul lui Dumnezeu nu-şi are locul în noi. Şi aceasta este şi ceea ce spune Ellen White aşa cum am văzut mai sus.

Al doilea text spune că noi suntem salvaţi prin har şi nu prin fapte. Ellen White în această privinţă este foarte clară.

“Clasa închinãtorilor care urmeazã pilda lui Cain cuprinde cea mai mare parte a lumii, deoarece aproape toate religiile false s-au bazat pe acelaşi principiu, şi anume cã omul se poate sprijini pe propriile sale eforturi spre a fi mântuit.” – Patriarhi şi Profeţi, pagina 73

“Cum poţi şti cã eşti acceptat de Dumnezeu? Studiazã Cuvântul Sãu cu rugãciune. Nu-l lãsa deoparte pentru nici o altã carte. Aceastã Carte convinge de pãcat. Ea descoperã clar calea mântuirii. Aduce perspectiva unei rãsplãtiri strãlucite şi glorioase. Îţi descoperã un Mântuitor desãvârşit şi te învaţã cã doar prin harul Sãu nemãrginit poţi aştepta mântuirea.” – Mărturii, volumul 1, pagina 163

În scrierile sale Ellen White a confirmat Scriptura şi a susţinut-o. În continuare vom vedea dacă Scriptura o susţine în legătură cu posibilitatea de a învinge păcatul.

“ A fi răscumpărat înseamnă a înceta să păcătuieşti.” Review and Herald, vol. 77, No. 39, p. 1, Septembrie 25, 1900).

“ Isus a murit pentru a face posibil ca noi să încetăm să mai păcătuim şi păcatul este încălcarea legii”- Review and Herald, vol. 71, No. 35, p. 1, August 28, 1894.

“ Doar aceia care prin credinţă în Hristos se supun tuturor legilor lui Dumnezeu vor ajunge la condiţia de neprihănire în care Adam a trăit înainte de căderea sa. Ei vor dovedi dragostea lor pentru Hristos prin ascultare de toate principiile Sale.” – Manuscript 122, 1901, citat în SDA Bible Commentary.

“ Celui care se predă total lui Dumnezeu îi este dat privilegiul de a trăi fără păcat, în ascultare de legea cerului… Dumnezeu cere de la noi ascultare perfectă. Noi trebuie să ne curăţăm pe noi înşine. Păzind aceste porunci, noi descoperim dragostea noastră pentru Conducătorul Suprem al universului”. – Review and Herald, September 27, 1906, p. 8.

“Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” – Apocalipsa 3:21

“Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.

Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” – 1Ioan3:3-9

Din cele prezentate mai sus se observă că Ellen White este consecventă Scripturii şi că nu o contrazice nici de această dată.

35. Ascultarea poruncilor îmi va aduce favoarea lui Dumnezeu?

E.W. DA “Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este singura cale pentru a obţine (câştiga) favoarea Lui.” – Mărturii, volumul 4, pagina 28.
Trebuie precizat paranteza este adăugată de critici, nu de Ellen White.

S.S. NU “ toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” – Isaia 64:6

S.S. NU “Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.“ – Galateni3:11

R: A obţine ceva nu înseamnă întotdeauna a câştiga ceva. “A obţine” înseamnă după Random House Webster Dictionary în mod simplu “a intra în posesie”. După citirea contextului din care este luat acest citat se poate observa că Ellen White punea în contrast pe cei care se supun lui Dumnezeu păşind în credinţă faţa de cei care aşteaptă în dubii până “umbra de nesiguranţã va fi îndepãrtatã din gândirea lor.” În cele ce urmează se redă contextul citatului de mai sus: “Tot aşa şi în vremea de acum, existã un popor pe care Dumnezeu l-a fãcut depozitarul Legii Sale. Pentru cei care ascultã de ele, poruncile lui Dumnezeu sunt ca un stâlp de foc, care conduce şi lumineazã calea spre mântuire veşnicã. Dar pentru cei care le dispreţuiesc, ele sunt ca norii de noapte. “Frica Domnului este începutul înţelepciunii.” Mai bunã decât orice altã cunoştinţã este înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. În pãzirea poruncilor lui este o mare rãsplatã şi nici o ademenire pãmânteascã nu trebuie sã clatine credinţa creştinului. Bogãţii, onoare şi pompã lumeascã sunt doar ca zgura care va pieri în faţa focului mâniei lui Dumnezeu.
Glasul Domnului, care le porunceşte credincioşilor Lui “porniţi înainte”, adesea le încearcã credinţa pânã la extrem. Dar dacã vor amâna ascultarea pânã ce orice umbrã de nesiguranţã va fi îndepãrtatã din gândirea lor şi n-a mai rãmas nici un risc de nereuşitã sau înfrângere, ei niciodatã nu se vor mişca. Cei care cred cã le este imposibil sã se supunã voinţei lui Dumnezeu şi sã aibã credinţã în fãgãduinţele Lui, pânã ce nu este totul clar şi lãmurit înaintea lor, niciodatã nu se vor supune. Credinţa nu este siguranţa cunoştinţei, ea “este o încredere neclintitã în lucrurile nãdãjduite, o puternicã încredinţare despre lucrurile care nu se vãd”. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este singura cale pentru a obţine favoarea Lui. Lozinca creştinului trebuie sã fie: “Porneşte înainte”.
Pasajul face referire la a te supune lui Dumnezeu prin credinţă în contrast cu a te îndoi de El. Ce se poate spune despre cuvintele “a obţine favoarea Lui”? Sunt corecte? Pentru a răspunde trebuie să căutăm în Biblie, iar dacă Biblia le foloseşte atunci nu putem acuza pe nimeni că le foloseşte. Iată doar câteva exemple:

“Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele.” – Geneza 26:4-5

“Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” – Evrei 11:5

“Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” – 1 Ioan 3:22

.

Cu toate că soarele luminează şi celor buni şi celor răi, cu toate că ploaia cade peste lanurile celor buni şi peste lanurile celor răi, ascultarea şi apropierea noastră de Dumnezeu ne va aduce favoarea Lui şi El va găsi plăcere în noi. Ellen White se găseşte din nou pe aceeaşi poziţie pe care este şi Scriptura şi nicidecum în altă parte.

36. Supunerea şi credinţa noastră ne împacă cu Dumnezeu?

E.W. DA “Omul, care a stricat chipul lui Dumnezeu în sufletul lui printr-o viaţã coruptã, nu poate produce o schimbare radicalã în el însuşi numai prin efort omenesc. El trebuie sã accepte prevederile Evangheliei; trebuie sã fie împãcat cu Dumnezeu prin ascultare faţã de Lega Sa şi credinţa în Isus Hristos.” – Mărturii, volumul 4, pagina 294

S.S. NU “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” – Efeseni 2:8-9.
S.S. NU “Şi pe voi, cari odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.” – Coloseni 1:21-22

R: Despre efortul personal pentru obţinerea mântuirii Ellen White vorbeşte foarte clar în prima propoziţie a citatului prezentat de critici: “Omul…nu poate produce o schimbare radicalã în el însuşi numai prin efort omenesc”. Ea continuă: “El trebuie sã accepte prevederile Evangheliei”. Prevederile Evangheliei sunt cele care ne împacă cu Dumnezeu şi aceste prevederi includ împuternicirea de a ne supune legii lui Dumnezeu. Întreaga Evanghelie aduce şi iertare şi putere, în concordanţă cu Scriptura.
Să aruncăm o privire asupra câtorva texte Biblice:

“Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima.” – 1 Petru 1:22

“Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” – Psalmi 119:9

“Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui.” – Ioan 15:10

37. Ca şi creştin mai sunt condamnat încă în faţa lui Dumnezeu?

E.W. DA “ Din momentul în care lumina reformei sanitare a rãsãrit asupra noastrã, de atunci şi pânã acum, au venit în fiecare zi întrebãrile: “Practic eu o cumpãtare adevãratã în toate lucrurile?” “Este alimentaţia mea de aşa naturã, încât sã mã aducã în situaţia în care pot face binele în cea mai mare mãsurã?” Dacã nu putem rãspunde afirmativ acestor întrebãri, stãm condamnaţi înaintea lui Dumnezeu, cãci El ne va considera rãspunzãtori pentru lumina care a strãlucit pe cãrarea noastrã.” – Dietă şi hrană, pagina 19-20

S.S. NU “Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” – Romani 8:1

S.S. NU “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” – Ioan 3:17-18

S.S. NU “Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” – Ioan 5:24

R: Textele biblice de mai sus arată limpede care sunt condiţiile ca noi să rămânem în afara condamnării:
• A fii în Isus Hristos
• A crede în Fiul şi Tatăl
Să vedem însă ce înseamnă a fii în Isus Hristos şi a crede. Pasajul din care este luat citatul face parte dintr-un material legat de sănătatea fizică a omului. În mod normal trebuie tratat în contextul sănătăţii.
Pavel adresându-se corintenilor spune în prima sa epistolă către Corinteni în capitolul 3, versetul 17 următoarele: “Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi.”. Care sau cine este Templul lui Dumnezeu în ceea ce spune Pavel? Versetul precedent ne lămureşte: “Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”.
Porunca din versetul 17 este clară. Dumnezeu spune prin apostolul Pavel că distrugerea Templul lui Dumnezeu (trupul nostru) va atrage nimicirea celui care nu s-a preocupat de trupul său. Aceasta se bazează pe porunca a şase – să nu ucizi. În lumina a ceea ce spune Pavel nu putem spune că suntem creştini în Isus Hristos (şi deci nu mai suntem sub condamnare) dacă în mod intenţionat distrugem trupul dăruit de Dumnezeu nouă. Pe de altă parte trebuie să respingem ideea “odată salvat, pentru totdeauna salvat” pentru că nu este Biblică. Isus a văzut că vor fii unii care la un moment dat Îl vor alege pe El, dar nu pentru mult timp: “Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” – Ioan 15:1-5. Relaţia şi legătura noastră cu Isus nu este una momentană ci este o relaţie pentru fiecare zi, pentru fiecare clipă.
Pentru mulţi creştini “a crede” nu implică prea multe, dar şi dracii cred, spune Scriptura, şi se înfioară (Iacov 2:19). Dumnezeu nu ne cere să credem în mod expres ca o condiţie a mântuirii că Isus a murit acum 2.000 de ani, ci El vrea ca noi să credem şi să ascultăm de orice cuvânt ieşit din gura Lui. Aceasta ne va face să trăim cu adevărat.

38. Trebuie să fiu perfect înainte ca Hristos să mă accepte?

E.W. DA “Din ceea ce mi-a fost arãtat, este o mare lucrare de adus la îndeplinire pentru tine, mai înainte sã poţi fi acceptat înaintea lui Dumnezeu.” – Mărturii, volumul 2, pagina 83.
E.W. DA “tu ai o lucrare de fãcut…Este imposibil sã fiţi mântuiţi aşa cum sunteţi.” – Mărturii, volumul 2, pagina 316

E.W. DA ”Aşa cum eşti acum, ai murdãri tot cerul. Eşti necultivat, nerafinat şi nesfinţit. Nu existã nici un loc în cer pentru un caracter ca acela pe care-l ai acum….Eşti mai departe astãzi de standardul perfecţiunii creştine, de calitãţile care ar trebui sã fie prezente la lucrãtorul evanghelic decât ai fost la câteva luni dupã ce primiseşi adevãrul.” – Mărturii, volumul 3, pagina 465

S.S. NU “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).” – Efeseni 2: 4-5

S.S. NU “Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” – Romani 15:7

S.S. NU “Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.” – Fapte 15:8-9

R: Ceea ce surprinde la această alegaţie este neconcordanţa dintre întrebarea “Trebuie să fiu perfect înainte ca Isus să mă accepte?” şi textele lui Ellen White, care din trei, doar unul conţine cuvântul “perfecţiune” şi nici măcar acesta nu spune că perfecţiunea este o stare care trebuie să existe înainte ca Isus să accepte pe păcătos. Celelalte două texte nu vorbesc despre perfecţiune ci despre condiţii, condiţii care vor fii înţelese când vom citi pasajele în contextele lor.
Pentru cititorii cărţilor lui Ellen White este cunoscut faptul că ea de foarte multe ori a repetat faptul că noi nu ne putem transforma singuri şi de aceea trebuie să venim la Isus aşa cum suntem pentru ca El să producă orice transformare în bine în noi. În remarcabila carte Calea către Hristos, la pagina 31 ea spune: ” Dacă ajungi să-ţi dai seama de păcătoşenia ta, nu aştepta să te faci singur mai bun. Sunt mulţi aceia care gândesc că nu sunt destul de buni pentru a veni la Domnul Hristos. Aştepţi să devii mai bun prin propriile tale eforturi? “Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-ţi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ieremia 13,23). Ajutorul nostru este numai în Dumnezeu. Noi nu trebuie să aşteptăm convingeri mai temeinice sau ocazii mai bune sau caractere mai sfinte. Prin noi înşine nu putem face nimic. Noi trebuie să venim la Hristos aşa cum suntem .”.
Este foarte clară poziţia lui Ellen White în această chestiune aşa după cum reiese din citatul de mai sus şi din celelalte scrieri ale ei, dar pentru a duce lucrurile până la capăt să aruncăm o privire asupra citatelor extrase de critici. În primul rând trebuie menţionat că în aceste pasaje ea se adresează unor anumite persoane.

1. “Din ceea ce mi-a fost arãtat, este o mare lucrare de adus la îndeplinire pentru tine, mai înainte sã poţi fi acceptat înaintea lui Dumnezeu.” – Mărturii, volumul 2, pagina 83. Să urmărim ceea ce spune Ellen White acestei persoane.
“Frate M: Din ceea ce mi-a fost arătat, este o mare lucrare de adus la îndeplinire pentru tine, mai înainte să poţi fi acceptat înaintea lui Dumnezeu. Eul este prea pronunţat. Tu ai un temperament iute, furios şi eşti arbitrar şi autoritar în familia ta. Sora M. este neglijentă şi dezordonată în căminul ei. Ea nu are noţiunile de bază ale ordinei şi ale meticulozităţii în organizare. Totuşi, ea poate îmbunătăţi aceste lucruri. Frate M., îţi critici soţia, eşti dictatorial şi n-ai acea iubire pe care ar trebui să o ai. Ea se teme de spiritul tău dur, dar nu face ceea ce ar putea face spre a-şi corecta obiceiurile rele, care fac căminul neplăcut şi dezagreabil.
Frate M., tu n-ai apucat pe o cale chibzuită pentru familia ta. Copiii tăi nu te iubesc. Ei au mai multă ură decât iubire. Soţia nu te iubeşte. Nu alegi o cale pe care să fii iubit. Eşti extremist, aspru, pretenţios, şi arbitrar faţă de copiii tăi. Le vorbeşti despre adevăr, dar nu aduci la îndeplinire principiile lui în viaţa ta de fiecare zi. Nu eşti calm, răbdător şi iertător. Ai satisfăcut, timp îndelungat, plăcerea spiritului tău. Eşti gata să fii cuprins de o pasiune, dacă eşti provocat, şi se pare extrem de îndoielnic că vei face suficiente eforturi să ai gândul lui Hristos. Tu n-ai putere de rezistenţă, răbdare, blândeţe şi iubire. Aceste haruri creştine trebuie să le ai înainte de a putea fi un creştin adevărat. Îţi păstrezi cuvintele de încurajare, faptele tale amabile, pentru cei care nu sunt îndreptăţiţi la ele atât de mult ca soţia şi copiii tăi. Cultivă cuvinte amabile, priviri plăcute, laudă şi aprobare pentru familia ta, pentru că aceasta îţi va afecta în mod vital fericirea. Niciodată să nu laşi să-ţi scape de pe buze cuvinte critice sau irascibile. Supune dorinţa aceasta de a stăpâni şi a-ţi pune călcâiul de fier oriunde poţi să-l pui. Tu ai cel mai dezagreabil spirit, un spirit închis. Cu aşa ceva, eşti egoist şi avar; pentru alţii, de la care doreşti să aibă păreri înalte despre tine, tu ai sacrifica orice, chiar şi lucrurile de care are nevoie familia ta. În aceste cazuri, eşti generos, ca să poţi fi lăudat şi stimat de oameni. Dacă ai putea cumpăra cerul printr-un mare sacrificiu pentru cei faţă de care ai ales să fii generos, cu siguranţă că l-ai obţine. Tu nu obiectezi pentru faptul de a fi expus la cea mai mare incomoditate, avantajându-i pe alţii, dacă, făcând aşa, poţi să te înalţi pe tine. În aceste lucruri, îţi dai zecimea din izmă şi mărar, dar laşi nefăcute cele mai însemnate lucruri: dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.”
Pasajul acesta vorbeşte de la sine, iar dacă cineva crede că poate fii mântuit cu aceste defecte de caracter înseamnă că nu s-a apropiat prea mult de cuvintele Scripturii.

2. “Iubită soră S: Cu privire la tine, mi-au fost arătate unele lucruri. Tu n-ai simţământul adevăratei tale situaţii. Ai nevoie de o profundă şi completă lucrare a harului în inima ta. Trebuie să-ţi pui inima şi casa în ordine. Pilda ta din familie nu merită să fie imitată. Ai ajuns la un nivel scăzut, şi nu la nivelul înălţat de divinul nostru Domn. Îţi place să faci vizite, să stai de vorbă şi spui multe lucruri care nu se potrivesc unei creştine. Afirmaţiile tale sunt exagerate şi adesea sunt departe de adevăr. Cuvintele şi faptele tale te vor judeca la ziua de apoi. Prin ele, vei fi îndreptăţită sau condamnată. Educaţia ta n-a avut un caracter înnobilator, de aceea, acum cea mai mare nevoie a ta este nevoia de instruire şi de educare pentru curăţirea cugetelor şi acţiunilor. Exersează-ţi în aşa fel gândurile, încât să le fie uşor să stăruiască asupra lucrurilor curate şi sfinte. Cultivă iubirea pentru spiritualitate şi evlavie adevărată.
Adesea, conversaţia ta este de un nivel scăzut. Tu îţi înşeli propriul tău suflet, şi această înşelare se va dovedi fatală, dacă nu te trezeşti să te vezi aşa cum eşti şi să te întorci la Dumnezeu cu adevărată umilinţă în suflet. Eşti înclinată să induci în eroare. Fiul tău n-are o cunoaştere experimentală despre Dumnezeu sau despre cerinţele sacre ale adevărului. El este flatat de voi că este un creştin, dar este cel mai nenorocit reprezentant al creştinilor care păzesc Sabatul. Ferească Dumnezeu ca noi să-l recunoaştem ca fiind asemenea lui Hristos. Tu nu-ţi instruieşti fiul. El este încăpăţânat şi ipocrit. Are un simţ foarte slab al adevăratei curtoazii sau măcar al politeţii obişnuite. Este grosolan, incult, neplăcut şi antipatic. Voi îl prezentaţi altora ca fiind creştin, şi, făcând aşa, faceţi de ocară cauza lui Hristos. Băiatul acesta se află pe cale de a deveni un ipocrit educat. El n-are stăpânire de sine şi, totuşi, voi îl flataţi că este un creştin.
Lucrarea de reformă trebuie să înceapă cu tine. Trebuie să devii curată în conversaţie şi o gospodină în cămin, căreia să-i placă îndatoririle căminului, să-şi iubească soţul şi pe copilul său. Trebuie să înveţi să economiseşti timpul, ca să nu-ţi împovărezi puterea. Sarcinile uşoare ale îndatoririlor căminului, pe care le ai de îndeplinit, le poţi purta fără să te împovărezi prea mult, dacă exersezi perseverenţa şi hărnicia potrivită. Dar tu ai o lucrare de făcut, aceea de a-ţi stăpâni limba. Ea este un mădular mic şi se laudă cu lucruri mari, dar ea are nevoie de frâul harului şi de zăbala stăpânirii de sine, spre a o feri să alerge la întâmplare. Conversaţia ta este de un nivel scăzut, şi te dedai la conversaţie ieftină. “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Ef. 4,29).
Fie ca Domnul să te convingă de aceste lucruri când citeşti aceste rânduri. Te rog stăruitor să te îmbraci cu demnitatea blândă a unei soţii şi mame. Şi asupra tatălui apasă o responsabilitate. Eforturile voastre să fie unite spre a vă controla fiul, care alunecă repede pe calea spre pierzare. Voi trebuie să căutaţi, în mod serios, podoaba lăuntrică, chiar podoaba unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Cu răbdare, har şi plăcută smerenie, îl puteţi învăţa pe sărmanul şi înşelatul vostru băiat primele principii ale creştinismului şi buna cuviinţă sau curtoazie creştină. Sunteţi adesea asprii şi violenţi. O, cât de important este să vedeţi lucrarea pe care o aveţi de făcut, înainte de a fi pentru totdeauna prea târziu! Acum Isus vă invită să veniţi la El şi să învăţaţi de la El pentru că este blând şi smerit cu inima. Făgăduinţa pe care v-a dat-o, că la El veţi găsi odihnă, este singură. Aveţi o mare lucrare de făcut. Să nu vă înşelaţi sufletele, ci cercetaţi-vă ca în lumina veşniciei. Este imposibil să fiţi mântuiţi aşa cum sunteţi.”.
Pasajul bolduit de mai sus este exact contrariul a ceea ce subliniază criticii. Ea îi invită pe aceşti doi oameni să vină la Isus pentru a fi transformaţi.

3.” Frate E., am intenţionat sã-ţi scriu de câtva timp, dar n-am avut ocazia s-o fac pânã acum. Sabatul trecut, în timp ce mã adresam poporului, am fost impresionatã într-un mod atât de clar în ce priveşte cazul tãu, încât m-am abţinut cu multã greutate sã nu-ţi pronunţ numele în public. Îmi voi despovãra acum mintea, scriindu-ţi. În ultima mea viziune, mi-au fost arãtate neajunsurile celor ce mãrturisesc cã lucreazã în cuvânt şi învãţãturã. Am vãzut cã tu nu ţi-ai folosit calitãţile şi ai devenit tot mai ineficient în propovãduirea adevãrului. Ai o voinţã puternicã, hotãrâtã, ajungând chiar pânã la încãpãţânare. Ai fi putut sã fii pregãtit pânã acum pentru lucrarea solemnã de a duce altora solia adevãrului, dacã ai fi fost mai puţin încrezãtor în tine însuţi şi mai blând şi smerit în duh.
Ţie nu-ţi este pe plac sârguinţa susţinutã şi nici practica efortului continuu. Nu ai fost un student perseverent al Cuvântului lui Dumnezeu şi nici un lucrãtor zelos în cauza lui Dumnezeu. Viaţa ta a fost departe de a o reprezenta pe aceea a lui Hristos. Nu ai discernãmânt. Nu eşti un lucrãtor înţelept, prudent. Nu studiezi pentru a câştiga suflete la Hristos, aşa cum ar trebui s-o facã orice predicator al lui Hristos. Tu ai o cale prestabilitã, un standard personal în care vrei sã-i aduci pe oameni; dar nu reuşeşti sã faci aceasta pentru cã ei nu acceptã standardul tãu. Eşti atins de bigotism şi duci adesea lucrurile în extremã şi, fãcând aşa, aduci prejudicii serioase cauzei lui Dumnezeu, întorcând suflete de la adevãr, în loc sã le câştigi la el.
Mi-a fost arãtat cã ai stricat mai multe ocazii favorabile prin modul tãu nechibzuit de a lucra; şi ce sã-ţi spun în privinţa acestei chestiuni? S-au pierdut suflete prin lipsa ta de înţelepciune în prezentarea adevãrului şi prin eşecul tãu de a-ţi înfrumuseţa chemarea de slujitor al Evangheliei, prin politeţe, blândeţe şi îndelungã rãbdare. Adevãrata politeţe creştinã ar trebui sã caracterizeze toate acţiunile unui slujitor al lui Hristos. Ah, cât de slab L-ai reprezentat pe Rãscumpãrãtorul nostru cel plin de îndurare, a cãrui viaţã a fost întruparea bunãtãţii şi a adevãratei puritãţi! Ai întors suflete de la adevãr printr-un spirit aspru, critic, tiranic. Cuvintele tale nu au fost rostite în blândeţea lui Hristos, ci în spiritul tãu. Firea ta este grosolanã, lipsitã de rafinament; şi, pentru cã n-ai simţit niciodatã necesitatea unui adevãrat rafinament şi a politeţii creştine, viaţa ta nu a fost atât de înãlţatã pe cât ar fi putut fi.
Ai rãmas pe calea bãtãtoritã a obişnuinţei. Educaţia şi pregãtirea ta nu au fost corespunzãtoare şi, prin urmare, cu atât mai susţinute ar fi trebuit sã fie eforturile tale de a progresa, de a te reforma şi de a face schimbãri hotãrâte şi profunde. Dacã nu faci modificãri hotãrâte şi depline în aproape toate privinţele, eşti cu totul inapt de a predica adevãrul; şi dacã nu poţi avea o corectã şi potrivitã elevare a caracterului, purtãrii şi vorbirii, vei face mai mult rãu decât bine. Nu ai fãcut mult în privinţa înaintãrii adevãrului; cãci ai zãbovit prea mult pe lângã comunitãţi, când nu le puteai face nici un bine, ci numai pagubã. Cãile şi manierele tale necesitã rafinament şi sfinţire. Nu ar trebui sã mai strici lucrarea lui Dumnezeu prin nedesãvârşirile tale, atâta vreme cât nu ai arãtat un progres hotãrât în transformarea ta într-un lucrãtor în cauza lui Dumnezeu.
Îţi este cu neputinţã sã-i ridici pe alţii la un standard mai înalt decât cel pe care îl atingi tu însuţi. Dacã tu nu înaintezi, cum poţi conduce biserica lui Dumnezeu cãtre un standard de evlavie şi sfinţenie mai înalt? Toţi predicatorii care se aseamãnã cu ceea ce ai fost tu timp de mai mulţi ani sunt mai mult un blestem decât o binecuvântare pentru cauza lui Dumnezeu şi cu cât avem mai puţini din aceştia, cu atât va fi mai prosperã cauza adevãrului prezent.
Nu eşti elevat în ideile tale sau plin de aspiraţii în lucrãrile tale. Te mulţumeşti sã fii banal şi sã faci lucrare ieftinã. Tu nu aspiri la perfecţiunea caracterului creştin şi la acea poziţie în lucrare pe care Hristos o pretinde de la fiecare din predicatorii Sãi aleşi. Nici unul din cei ce declarã cã duc altora adevãrul nu este pregãtit pentru aceastã lucrare plinã de rãspundere pânã nu înainteazã în cunoştinţã şi consacrare faţã de lucrare, pânã nu îşi amelioreazã manierele şi temperamentul şi nu creşte zi de zi în adevãrata înţelepciune. Fiecãrui om care doreşte sã cãlãuzeascã suflete la adevãr îi este necesarã o pãrtãşie strânsã cu Dumnezeu. Toţi cei ce iau asuprã-le povara de a conduce suflete afarã din întunecimea firii pãmânteşti în lumina cea minunatã ar trebui sã-şi aminteascã întotdeauna cã trebuie ei înşişi sã înainteze în acea luminã, cãci altfel cum îi pot cãlãuzi pe alţii? Dacã ei umblã în întuneric, pretenţia de a-i învãţa calea pe alţii este una din cele mai înfricoşãtoare responsabilitãţi pe care şi le pot asuma.
Te-ai angajat în muncã în locuri în care nu erai competent sã faci corect lucrarea pe care ai întreprins-o. Nu ai lucrat cu chibzuinţã. Ai cãutat sã-ţi acoperi lipsa adevãratei cunoştinţe, cenzurând alte denominaţiuni, cãlcându-i în picioare pe alţii şi fãcând critici grele şi amare despre calea urmatã şi starea în care se aflã aceştia. Dacã inima ta ar fi strãlucit toatã de spiritul adevãrului, dacã ai fi fost sfinţit pentru Dumnezeu şi ai fi umblat în luminã, aşa cum Hristos este în luminã, ai fi înaintat în înţelepciune şi ai fi avut la dispoziţie cãi şi mijloace suficiente pentru a menţine viu interesul fãrã sã te îndepãrtezi de calea ta şi de la lucrarea ta specificã, pentru a arunca invective împotriva altora care declarã cã sunt creştini.
Cei necredincioşi au fost dezgustaţi; ei cred cã adventiştii de ziua a şaptea au fost corect reprezentaţi prin tine şi hotãrãsc cã le este de-ajuns şi cã nu mai vor sã audã astfel de doctrine. În cel mai bun caz, credinţa noastrã este nepopularã şi este în contrast mare cu credinţa şi practicile altor denominaţiuni. Pentru a ajunge la cei ce se aflã în întunericul rãtãcirii şi al teoriilor false, trebuie sã-i abordãm cu cea mai mare precauţie şi înţelepciune, fiind de acord cu ei în orice punct am putea, fãrã sã ne încãlcãm conştiinţa.
Celor aflaţi în rãtãcire ar trebui sã li se arate toatã consideraţia şi sã li se dea creditul cuvenit pentru sinceritatea lor. Ar trebui sã ne apropiem cât se poate de mult de oameni, pentru cã atunci pot avea de câştigat de pe urma luminii şi adevãrului. Însã fratele E., asemenea multor predicatori de-ai noştri, porneşte de îndatã rãzboi împotriva rãtãcirilor îndrãgite de alţii; el le stârneşte astfel spiritul de combativitate şi încãpãţânarea, şi aceasta îi ţine închişi în spatele unei armuri a prejudecãţii egoiste pe care n-o pot înlãtura, oricât de multe dovezi ar fi aduse.
Cine, dacã nu tu însuţi, va fi vinovat pentru sufletele pe care le-ai întors de la adevãr prin eforturile tale nesfinţite? Cine poate dãrâma zidurile prejudecãţii ridicate de lucrarea ta nesãbuitã? Eu nu cunosc un pãcat mai mare împotriva lui Dumnezeu ca acela în care oamenii se angajeazã în slujire şi lucreazã prin puterea lor, nu prin Hristos. Sunt priviţi cu respect ca fiind reprezentanţii lui Hristos, când de fapt ei nu reprezintã spiritul Sãu în nici una din lucrãrile lor. Nu vãd şi nu îşi dau seama de primejdiile care însoţesc eforturile depuse de oameni neconsacraţi, neconvertiţi. Ei merg înainte ca nişte orbi, cu lipsuri în aproape toate lucrurile, şi cu toate acestea încrezãtori în ei, îngâmfaţi, ei înşişi umblând în întuneric şi poticnindu-se la fiecare pas. Ei sunt unelte ale întunericului.
Frate E., tu ai idei înguste şi lucrarea ta are tendinţa mai degrabã de a coborî decât de a înãlţa adevãrul. Aceasta nu pentru cã nu ai fi deloc înzestrat. Ai fi putut fi un bun lucrãtor, dar eşti prea indolent pentru a face efortul necesar atingerii obiectivului. Ai preferat sã tratezi într-o manierã asprã, severã pe cei care te contrazic, în loc sã-ţi dai osteneala de a ridica nivelul lucrãrii tale. Susţii anumite puncte, iar când acestea sunt puse sub semnul îndoielii, nu eşti într-atât de smerit încât sã renunţi la pãrerile tale, chiar dacã ţi se demonstreazã cã sunt eronate; te ridici în schimb în independenţa ta şi îţi susţii cu fermitate ideile, când este esenţial ca din partea ta sã vinã concesia, care ţi se cere chiar ca datorie. Ai ţinut cu îndãrãtnicie, fãrã sã cedezi, la propria ta judecatã şi la propriile tale pãreri chiar cu preţul sacrificãrii sufletelor.
Frate E., poziţiile la care nu renunţi şi voinţa ta puternicã, hotãrâtã, de a-ţi susţine pãrerile, oricare ar fi consecinţele, au fost resimţite şi deplânse de soţia ta, iar drept urmare, sãnãtatea ei a avut de suferit. Nu ai avut blândeţe şi gingãşie pentru aceastã firavã copilã a lui Dumnezeu; spiritul tãu mai puternic a învins firea ei mai blândã. Ea a suferit pentru multe lucruri. I-ai fi putut face viaţa mai fericitã dacã ai fi încercat; dar ai cãutat s-o determini sã vadã lucrurile aşa cum le vedeai tu şi, în loc sã te laşi asimilat de dispoziţia ei mai rafinatã, ai încercat s-o schimbi pe ea dupã firea ta mai grosolanã şi ideile tale radicale. Ea a fost perturbatã în felul ei de-a fi şi n-a putut sã mai fie ea însãşi. S-a ofilit ca o plantã care a fost rãsãditã într-un sol neprielnic.
Nu ar trebui sã cauţi sã modelezi mintea şi caracterele dupã modelul tãu, ci ar trebui sã laşi ca propriul tãu caracter sã fie modelat dupã modelul divin. Dacã lumea aceasta ar fi formatã din oameni asemenea ţie în caracter şi dispoziţie, ar fi vai de ea. În situaţia în care oriîncotro te-ai întoarce ai da peste acelaşi fel de oameni, ai fi dezgustat de tovarãşii tãi, copiile fidele a ceea ce eşti tu, şi ai dori sã nu mai fii în lume.
Te lauzi şi te mândreşti cu propria-ţi persoanã. Dar, ah, cât de nepotrivit este acest lucru pentru orice om, chiar de-ar avea cele mai rafinate calitãţi intelectuale şi cea mai largã influenţã! Oamenii care au calitãţi valoroase au cea mai mare înrâurire, pentru cã nu îşi cunosc valoarea şi nu ştiu exact cât bine înfãptuiesc în lume. Dar este cu totul deplasat pentru persoane ce au tipul tãu de caracter sã fie înãlţate şi lãudãroase cu propria lor persoanã.
În lucrãrile tale, porneşti adesea bine; stârneşti interesul şi asupra minţii ascultãtorilor se aşterne convingerea cã argumentele folosite nu pot fi combãtute; dar chiar în momentul în care sufletele se înclinã în favoarea adevãrului, eul se aratã atât de clar, iese atât de mult în evidenţã, încât tot ceea ce ar fi putut fi câştigat, dacã Isus ar fi strãlucit în cuvintele şi comportamentul tãu, este pierdut.
Îţi lipsesc tocmai virtuţile esenţiale pentru a câştiga suflete la Hristos şi adevãr. Poţi pleda bine, dar nu ai o cunoaştere experimentalã a voinţei divine; şi pentru cã duci lipsã tu însuţi de experienţã religioasã, nu eşti în stare sã-i conduci pe alţii la Izvorul de apã vie. Însuşi sufletul tãu nu se aflã în pãrtãşie cu Dumnezeu, ci este în întuneric; şi nimic, în afarã de lumina adevãrului, nu poate umple golul pe care îşi dau seama cã-l au sufletele ce îşi cautã drumul bâjbâind în întuneric. Dacã nu eşti pe deplin convertit, ar fi mai bine ca eforturile tale de a-i converti pe alţii sã înceteze acum decât sã lucrezi în continuare, mutilând şi pervertind standardul religios prin ideile tale înguste şi habotnice. Nu ai o cunoaştere experimentalã a voinţei divine; neprihãnirea ta proprie îţi pare preţioasã, când de fapt este lipsitã de valoare. Ai nevoie sã fii transformat înainte de a putea fi de folos în cauza lui Dumnezeu. Când eşti convertit, atunci poţi lucra astfel încât sã fii acceptat.
Tu nu ai religia lui Hristos. Trebuie sã-ţi îmblânzeşti inima şi sã mori faţã de eu, iar Hristos trebuie sã trãiascã în tine; atunci vei umbla în luminã, dupã cum El este în luminã şi, în drumul tãu cãtre Cer, vei lãsa o urmã strãlucitoare care sã lumineze cãrarea altora. Te-ai simţit mult prea mulţumit de tine însuţi. Ar trebui sã te educi şi sã-ţi învingi spiritul habotnic şi defãimãtor. Trebuie sã-ţi menţii întreaga fiinţã în supunere, pentru ca, dupã ce ai predicat altora, sã nu fii tu însuţi lepãdat.
Priveşti problemele din unghiuri înguste, te legi de fleacuri, critici şi conteşti calea altora, când ai face mult mai bine sã birui defectele din propria ta viaţã şi caracter, lucrând dintr-o perspectivã creştinã, cãutând luminã de la Dumnezeu şi pregãtindu-te sã te alãturi îngerilor curaţi în Împãrãţia Cerurilor. Aşa cum eşti acum, ai murdãri tot cerul. Eşti necultivat, nerafinat şi nesfinţit. Nu existã nici un loc în cer pentru un caracter ca acela pe care-l ai acum.
Dacã te vei apuca în mod serios de lucrare şi, fãrã sã aduci vreo scuzã pentru pãcat, îl vei condamna şi îţi vei ridica mâna pentru a primi har divin şi judecatã limpede, poţi birui acele nedesãvârşiri din caracterul tãu care te descalificã pentru lucrarea în cauza lui Dumnezeu. N-ai avansat şi nu te-ai perfecţionat timp de mulţi ani. Eşti mai departe astãzi de standardul perfecţiunii creştine, de calitãţile care ar trebui sã fie prezente la lucrãtorul evanghelic decât ai fost la câteva luni dupã ce primiseşi adevãrul.
Dumnezeu este nemulţumit de aceia care nu au pricepere în ceea ce priveşte religia creştinã şi care totuşi încearcã sã-i conducã pe alţii. Eşti corect reprezentat de omul care încerca sã scoatã un pai din ochiul fratelui sãu, când el însuşi avea în ochi o bârnã. Pune-ţi mai întâi inima ta în rânduialã şi fã reformã în propriul caracter; obţine o legãturã cu Dumnezeu şi câştigã o experienţã creştinã zilnicã; dupã aceea poţi purta o povarã pentru suflete care sunt fãrã Hristos.
Puţini sunt fraţii care au dedicat mai mult timp decât tine lecturãrii diferiţilor autori; cu toate acestea, ai lipsuri foarte mari în privinţa competenţei necesare unui predicator care propovãduieşte adevãrul. Nu poţi cita şi nici chiar citi corect Scripturile. Acest lucru nu ar trebui sã existe. Nu ai fãcut paşi înainte în cultivarea minţii şi nu ţi-ai asigurat o sporire a harului în suflet, care sã strãluceascã în cuvintele şi comportamentul tãu. Nu ai simţit necesitatea de a te îndrepta spre realizãri mai înalte, mai sfinte.
Vânturarea superficialã a cãrţilor îngreuneazã mintea şi te aduce în situaţia de a fi un dispeptic mintal. Tu nu poţi digera şi folosi nici jumãtate din ceea ce citeşti. Dacã ai lectura având în vedere unicul obiectiv de a-ţi cultiva mintea, citind numai atât cât poate cuprinde şi digera mintea, şi ai persevera cu rãbdare în acest fel de lecturã, ai ajunge la rezultate bune. Tu, ca şi alţi predicatori, ai nevoie sã mergi la şcoalã şi sã deprinzi, asemenea unui copil, primele ramuri ale cunoştinţei. Nu poţi nici sã citeşti, nici sã scrii, nici sã pronunţi corect, şi, cu toate acestea, sunt doar puţini cei care au avut de dus atâtea poveri ale rãspunderii ca tine.
Poziţia pe care o ocupã predicatorii noştri reclamã sãnãtate fizicã şi disciplinã a minţii. Un bun simţ sãnãtos, nervi tari şi o fire voioasã îl vor recomanda pretutindeni pe slujitorul Evangheliei. Aceste lucruri ar trebui cãutate şi cultivate cu perseverenţã.
Viaţa ta de pânã acum a fost nefolositoare. Ai nişte idei foarte bune, însã Duhul lui Dumnezeu nu locuieşte în inima ta. Nu eşti înviorat de puterea Lui şi nu ai o credinţã veritabilã, nãdejde şi iubire. Duhul lui Hristos care ar locui în tine te-ar face în stare sã iei din lucrurile lui Dumnezeu şi sã le descoperi altora. Nu poţi fi de vreun folos cauzei lui Dumnezeu pânã când, în mintea ta, nu va fi înãlţatã mai mult lucrarea unui slujitor credincios al lui Hristos. Din viaţa ta lipseşte scopul de a face bine pe care l-a avut Isus. Tãgãduirea de sine şi iubirea pe care o manifeşti în aceastã lucrare vor avea o înrâurire asupra vieţilor şi caracterelor altora.
Ar trebui sã te debarasezi cât mai curând posibil de formalismul tãu rece ca gheaţa. Ai nevoie sã cultivi simţãminte de gingãşie şi prietenie în viaţa de fiecare zi. Ar trebui sã dai pe faţã o deferenţã adevãratã şi politeţe creştinã. Inima care Îl iubeşte cu adevãrat pe Isus îi iubeşte şi pe aceia pentru care a murit El. Tot atât de consecvent ca acul busolei care cautã nordul va cãuta şi adevãratul urmaş al lui Hristos, într-un spirit de muncã susţinutã, sã salveze sufletele pentru care Hristos ªi-a dat viaţa. Lucrarea pentru salvarea pãcãtoşilor va menţine iubirea lui Hristos caldã în inimã şi va conferi acelei iubiri o creştere potrivitã. Fãrã o cunoaştere corectã a voinţei divine nu va exista o dezvoltare armonioasã a caracterului creştin.
Fratele meu, te conjur sã faci cunoştinţã cu Dumnezeu. “Paşii unui om bun sunt rânduiţi de Domnul.” Îngeri slujitori însemneazã fiecare pas în înaintarea ta. Dar voinţa ta nu este predatã lui Dumnezeu; gândurile tale nu sunt sfinte. Tu continui sã mergi, bâjbâind în întuneric, fãrã a şti unde sã pui piciorul. Domnul Îşi descoperã voia celor care sunt sinceri şi dornici sã fie cãlãuziţi. Motivul ineficienţei tale este cã ai renunţat la ideea de a cunoaşte şi de a înfãptui voia lui Dumnezeu, de aceea nu cunoşti nimic cu certitudine. Deşi eşti orb tu însuţi, încerci sã-i conduci pe cei orbi.
Ah, în ce poziţie te afli, tu şi mulţi alţi predicatori! Pãrãsindu-L pe Dumnezeu, Izvorul de apã vie, v-aţi sãpat singuri puţuri crãpate, care nu ţin apã. Te îndemn fierbinte sã te alarmezi şi sã te întorci la Domnul cu acea pocãinţã sincerã care îţi va acorda siguranţa iertãrii Sale şi tãria de nebiruit a atotputerniciei Lui, ca sã poţi avea într-adevãr plinãtatea lui Dumnezeu. El Se mânie vãzând calea pe care o urmezi, cãci tu ai fost asemenea unei pietre de poticnire pentru suflete. Ca sã ai succes, ai depins de propriile tale lucrãri, de propria-ţi neprihãnire, şi nu cunoşti voinţa divinã.
Fie ca Domnul sã-ţi descopere adevãratul tãu caracter şi sã te facã sã-ţi vezi nedesãvârşirile aşa cum sunt ele. Când vei fi luminat de Duhul lui Dumnezeu ca sã înţelegi aceasta, vei fi atât de pãtruns de neglijenţa ta pãcãtoasã şi de viaţa pe care nu ţi-ai îmbunãtãţit-o, încât sufletul tãu va fi cuprins de groazã şi vei avea o suferinţã care te va duce la o pocãinţã pentru care nu ai de ce sã-ţi parã rãu.”
Din nou observăm mesajul: mergi la Dumnezeu şi El va transforma caracterul tău.
Nimeni, nici Ellen White, nici Biserica Adventistă nu susţin că pentru a veni la Isus un om trebuie să fie perfect. Ellen White învaţa, aşa cum am văzut mai sus, că omul trebuie să vină la Isus aşa cum este şi Domnul va fi cel care va transforma caracterul său. Scrierile ei ne spun că omul nu se poate transforma singur ci numai Dumnezeu poate schimba caracterul unui om.
Cititorul Bibliei îi atrage privirea un pasaj al apostolului Pavel care este la prima vedere o contradicţie a celorlalte scrieri biblice, „Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.”. Vrea Pavel să spună că omul poate să obţină mântuirea prin efortul său? Citirea scrierilor lui Pavel ne arată că nu acesta este lucrul pe care vrea să îl spună aici. Dar pentru a înţelege aceste lucruri trebuie să citeşti celelalte scrieri ale lui Pavel, aşa cum trebuiesc citite şi scrierile lui Ellen White, în mod special în contextul lor.

39. A intrat Isus în Locul cel Sfânt din templul din ceruri înainte de 22 octombrie 1844?
E.W. NU “Mi-a fost arãtat cã… uşa s-a deschis în Sfânta Sfintelor, în Sanctuarul ceresc, unde se aflã chivotul, în care sunt pãstrate Cele Zece Porunci. Aceastã uşã nu a fost deschisã pânã nu s-a sfârşit mijlocirea lui Isus în prima încãpere a Sanctuarului, în 1844. Atunci S-a ridicat Isus şi a închis uşa din Locul Sfânt, a deschis uşa care ducea în Locul Preasfânt şi a trecut în cea de-a doua despãrţiturã, unde stã acum, în faţa chivotului” – Scrieri timpurii, pagina 42.

S.S. DA “Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.” – Evrei 8:1-2, scris în 60 d.H.

S.S. DA “Şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.” – Evrei 9:12, scris în 60 d.H.

R: Textul din Evrei 8:1-2 nu are nimic de-a face cu a două încăpere a Sanctuarului şi nu ne spune că Isus ar fi intrat sau nu în ea. Mai mult, nu putem spune că scaunul de domnie al lui Dumnezeu e limitat la a doua încăpere a Sanctuarului.

Pentru o înţelegere a celui de al doilea text este necesar să se studieze mai multe traduceri. Dacă vom citi textul în New International Version (NIV) vom vedea că acolo scrie “locul prea sfânt” , dacă vom citi în traducerea King James (KJ) vom observa că acolo spune doar “locul sfânt”. Este o diferenţă? Dacă da, care?
Singurul loc în care Epistola către Evrei vorbeşte despre a doua încăpere a sanctuarului este în Ev. 9:3 unde se utilizează grecescul hagia hagion, iar traducerea corectă a acestui termen este “cel mai sfânt dintre toate”. În acest text nu se spune că Isus la înălţarea Sa a intrat în el, ci versetul doar descrie sanctuarul de pe pământ. Nici unde în Epistola către Evrei nu se utilizează termenul hagia hagion pentru a se transmite faptul că Isus este acolo şi dacă Isus a intrat în hagia hagion de ce Pavel nu specifică acest lucru nici măcar o dată? Versetul 12 utilizează expresia ta hagia pentru a denumi întregul sanctuar nu numai a doua încăpere, iar traducerea ei prin “locul prea sfânt” este nu neapărat corectă. Versiunea KJ se apropie mai bine de sensul scrierii lui Pavel şi traduce expresia prin “locul sfânt”. Vom vedea în continuare de ce este corectă aceasta.
Să urmărim contextul versetului 12 din capitolul 9.
“Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul prea sfânt , nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui. Ele sînt doar nişte porunci pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuş sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.”- Evrei 9:8-12.

Drumul spre sanctuarul ceresc nu era deschis atâta timp cât sanctuarul pământesc era în funcţiune. Venirea lui Hristos şi moartea Sa determină deschiderea către sanctuarul ceresc.

40. Sunt neşterse păcatele sfinţilor până înainte de Marea zi a răsplătirii finale?

E.W. DA “Sângele lui Hristos, ce era menit sã-L elibereze pe pãcãtosul pocãit de condamnarea Legii, nu avea sã şteargã pãcatul; acesta avea sã rãmânã scris în sanctuar pânã la ispãşirea finalã; tot astfel în simbol, sângele jertfei pentru pãcat îndepãrta pãcatul de la cel pocãit, dar rãmânea în sanctuar pânã la ziua cea mare a ispãşirii.
În ziua cea mare a rãsplãtirii finale, morţii vor fi “judecaţi dupã faptele lor, dupã cele scrise în cãrţi” (Apoc.20,12). Apoi, în virtutea sângelui ispãşitor al Domnului Hristos, pãcatele tuturor celor cu adevãrat pocãiţi vor fi şterse din cãrţile cerului.”- Patriarhi şi Profeţi, pag. 357.

S.S. NU “Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor“. – Evrei 8:12

S.S. NU “Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” -Isaia 43:25

S.S. NU “le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” -Ieremia 31:34

R: Ziua judecăţi din Vechiul Testament punctează lucrarea Domnului Isus de salvare a sufletelor. Toate ceremoniile religioase ale lui Israel pe care Dumnezeu le-a rândut în Scriptură arată în mod cert lucrarea lui Isus pe pământ şi continuarea ei în ceruri. Aruncând o privire asupra ceremoniilor religioase din timpul vechi testamental se poate observa ca păcatul mărturisit de păcătos şi uciderea animalului de jertfă nu asigurau iertarea definitivă, ci păcatele erau transferate de la păcătos la animal, iar prin sângele animalului Marele Preot transfera păcatele asupra Sanctuarului, păcate care erau apoi şterse definitive în Ziua Ispăşirii. Aceste simboluri arătau înspre lucrarea pe care Isus o va face când va veni pe pământ.
Textele prezentate de critici mai sus nu reprezintă o dovadă pentru sprijinirea acuzaţiei lor deoarece nu fac referire în mod categoric la modul în care păcatele sunt iertate, ci vorbesc la modul general despre faptul că Dumnezeu iartă păcatele.

41. Pavel a învăţat Evanghelia de la oamenii din biserică?

E.W. DA “Însã exista totuşi o lucrare de înfãptuit pe care slujitorii lui Hristos o puteau face. Isus îl îndreaptã cãtre uneltele Sale din bisericã pentru cunoaşterea datoriei lui viitoare. Astfel, El dã autoritateşi aprobare bisericii Sale constituite. Hristos fãcuse lucrarea de descoperire şi convingere, Pavel aflându-se acum în condiţia de a învãţa de la aceia pe care Dumnezeu îi rânduise sã dea învãţãturã despre adevãr. Hristos îl îndreaptã pe Pavel cãtre robii Sãi aleşi, punându-l astfel în legãturã cu biserica Sa.”-Mărturii, vol.3, pag.430.

S.S. NU “Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească; pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos…să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. Dar n-am văzut pe nici unul altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.” – Galateni 1:11-12, 16-20.

R: Citatul prezentat din Ellen White vine imediat după ce ea descrie evenimentul biblic. Este greu de crezut că ea s-ar fii putut încurca sau mai grav să greşească intenţionat. S-ă vedem ce spune Biblia despre acest subiect: “Tremurând şi plin de frică, el a zis: ,,Doamne, ce vrei să fac?“ ,,Scoală-te,“ i-a zis Domnul, ,,intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” -Fapte 9:6.
Acest text nu este menţionat de critici, de fapt el susţine ceea ce spune Ellen White. Poate că citind acest text, ea a făcut această afirmaţie.
În citatele prezentate de critici Pavel spune că a primit ceea ce susţine “prin revelaţie de la Isus Hristos”. Neagă Ellen White lucrul acesta? Nu. La aceeaşi pagină de unde criticii au luat citatul ea spune: “Isus îl îndreaptã cãtre uneltele Sale din bisericã pentru cunoaşterea datoriei lui viitoare. Astfel, El dã autoritate şi aprobare bisericii Sale constituite. Hristos fãcuse lucrarea de descoperire şi convingere, Pavel aflându-se acum în condiţia de a învãţa de la aceia pe care Dumnezeu îi rânduise sã dea învãţãturã despre adevãr. Hristos îl îndreaptã pe Pavel cãtre robii Sãi aleşi, punându-l astfel în legãturã cu biserica Sa.”-Mărturii, vol.3, pag. 430.
Trebuie observat că ea afirmă că Isus este cel care făcuse lucrarea de revelaţie şi convingere. Dar poate un om care este inspirat să primească sfaturi de la un alt om? Dacă ne uităm la viaţa lui Samuel şi Eli, David şi Natan, Moise şi socrul său, răspunsul va fii, da.

42. Ce este “sigiliul lui Dumnezeu”?
E.W. Sabatul „Vrãjmaşii Legii lui Dumnezeu, de la slujitorii altarelor şi pânã la ultimul dintre ei, au o nouã înţelegere cu privire la adevãr şi datorie. Prea târziu vãd cã Sabatul poruncii a patra este sigiliul viului Dumnezeu.”-Tragedia Veacurilor, pag. 640

S.S. Duhul Sfânt „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.” – Efeseni 1:13

S.S. Duhul Sfânt „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” -Efeseni 4:30

R: Exisă o diferenţă între pecetluirea cu Duhul Sfânt despre care apostolul Pavel vorbeşte în aceste texte şi sigilarea din timpul sfârşitului şi sigilarea despre care vorbeşte Ellen White. Ucenicii, apostolii şi cei convertiţi au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt şi pecetluit cu Duhul Sfânt este orice om care se întoarce la Dumnezeu într-o pocăinţă sinceră şi-L acceptă pe Isus Hristos ca salvator personal. Sigiliul din citatul lui Ellen White este acel “semn” care îi va deosebi pe închinătorii la Dumnezeu de închinătorii la puterea şi poruncile lumeşti – SABATUL. Sigilarea aceasta este făcută prin Duhul Sfânt. În Comentariile Biblice ale Bisericii Adventiste, vol. 7 scrie: “ Sfinţirea Duhului arată diferenţa între acei care au sigiliul lui Dumnezeu şi cei care păzesc o falsă zi de odihnă”.
Poporul lui Dumnezeu din timpurile din urmă trebuie să se deosebească de cei nelegiuiţi, după cum şi poporul Israel trebuia să se deosebească de neamurile din jurul lui. Semnul distinctiv al poporului lui Dumnezeu este şi va fi Sabatul, pentru că el deosebeşte adevărata de falsa închinare.

43. Ni se cere să îngenunchem de fiecare dată când ne rugăm?

E.W. DA “ De unde au luat fraţii noştri ideea că ar trebui să stea în picioare rugându-se lui Dumnezeu ?Cineva care a fost educat timp de 5 ani la Battle Creek a fost rugat să conducă rugăciunea înainte ca sora White să vorbească oamenilor. Dar când l-am văzut stând în picioare, în timp ce buzele lui urmau să se deschidă în rugăciune către Dumnezeu, sufletul mi s-a neliniştit pentru ai da o mustrare deschisă. Strigându-l pe nume, am spus: Pune-te pe genunchi! Aceasta este cea mai bună poziţie întotdeauna.” – Selected Messages, book 2, p. 311

E.W. DA „ Atât în rugăciunea publică cât şi în cea privată, este de datoria noastră să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu când îi aducem cererile noastre.” – Selected Messages, book 2, p. 311

E.W. DA „ A îngenunchea atunci când ne rugăm lui Dumnezeu este cea mai potrivită atitudine pe care o putem lua.” – Selected Messages, book 2, p. 312

E.W. NU „ Nu trebuie să aşteptăm pentru o ocazie pentru a îngenunchea înaintea lui Dumnezeu. Putem să ne rugăm şi să vorbim cu Domnul oriunde am fii.” – Selected Messages, book 3, p. 266

E.W. NU „ Nu este întotdeauna necesar să îngenunchezi pentru a te ruga” – Selected
Messages, book 3, p. 267

S.S. NU Luca 18:13 şi Marcu 11:25

R: Acolo unde Ellen White spune „DA” ea se referă la rugăciunea publică, iar acolo unde spune „NU”, se referă la diverse locuri în care ne-am afla în treburile noastre zilnice. Apostolul Pavel ne-a spus: „ Rugaţi-vă neîncetat” ( 1 Tesaloniceni 5:17). În mod clar, Pavel ne spune aici că ar trebui să avem în fiecare clipă cel puţin o parte a minţii în rugăciune atunci când suntem la treburile noastre zilnice.
Ellen White vorbeşte despre necesitatea îngenuncherii în timpul rugăciunii, pentru că Biblia dă anumite exemple. În Selected Messages 2, p. 311 Ellen White dă 8 exemple din Noul şi Vechiul Testament unde oamenii au îngenuncheat pentru rugăciune (şi sunt multe alte exemple pe care ea nu le-a numit).
Unii argumentează că ea a stat de multe ori în picioare când s-a rugat la Biserică. Să vedem de ce.
Ellen White şi audienta stând în picioare pentru rugăciunea de consacrare -„Întreb, cine, va face un efort determinant pentru a obţine cea mai înaltă educaţie. Aceia care o veţi face manifestaţi-o ridicându-vă pe picioare [adunarea s-a ridicat]. Aici este toată adunarea. Fie ca Domnul să vă ajute să vă ţineţi angajamentul. Să ne rugăm”. – (Selected Messages 3, p. 269).
Nu este nici o diferenţă între felul în care s-a rugat Ellen şi cel în care s-a rugat predicatorul amintit mai sus? Este! Ellen White i-a rugat să se ridice pentru a-şi rosti angajamentul ca apoi să se roage ca Domnul să-i ajute în ţinerea angajamentului.
Biblia prezintă o mulţime de exemple de îngenunchere la rugăciune (Psalm 95:6; Efes. 3:14; Dan 6:10; 2 Cron. 6:13; 7:3; 29:29; Mat 8:2; 9:18; 15:25; 17:14; Luca 22:41; Fapte 20:35,36, etc).
Ce putem spune despre textele pe care criticii le invocă?
În primul text vameşul nu numai că stătea în picioare, dar se şi bătea cu pumnul în piept. Ce dorea Isus să scoată în evidenţă în acest pasaj; felul în care trebuie să ne rugăm, sau despre ce înseamnă a te considera în rugăciune neprihănit faţă de cineva care îşi vede slăbiciunile?
Cel de al doilea text se poate înţelege foarte simplu dacă acordăm atenţie cuvântului „staţi” în originalul grecesc. Termenul „steko” este folosit în oricare alt text din Biblie cu sensul de a sta firm sau staţionar nicidecum de a sta fizic. Marcu nu se referă la poziţia fizică, ci aici Isus se referă la orice moment în care ne rugăm.

Îngenuncheatul în rugăciune este un mod corect de închinare. Ellen White a încercat să readucă acest model în viaţa noastră. Model este desigur biblic, dând o reverenţă deosebită, momentului rugăciunii.

44. Vor fii oamenii pierduţi din cauză că pastorul lor este neglijent?

E.W. DA „ Pierderea unor suflete la final va fi pusă pe neglijenţa pastorului.”-
(Selected Messages, book 3, p. 25l

S.S. NU „ …vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui… „ Ezechiel 33:20

S.S. NU „ Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său şi tatăl nu va purta nelegiuirea tatălui său. Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el şi răutatea celui rău va fi peste el. „- Ezechiel 18:20

R: Ellen White nu spune că o persoană este pierdută strict din cauza pastorului neglijent, în ciuda relaţiei pe care persoana a avut-o cu Dumnezeu. În ziua judecăţii nimeni nu va putea spune că e pierdut din cauza altcuiva. Nu… Ea a spus doar că pierderea sufletului va fi pusă pe seama pastorului neglijent. Pentru o mai bună înţelegere a ceea ce a vrut să spună Ellen White să cităm Ezechiel 3:18 „Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!`, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!” . Se recomandă citirea contextului din care a fost luat acest citat.

45. Este un păcat să fi bolnav?

E.W. DA „ Este păcat să fi bolnav, pentru că toate bolile sunt rezultatul neascultării.” – Sfaturi pentru sănătate, pag. 37

S.S. NU „ Şi Satan a plecat dinaintea Domnului, apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea din talpa piciorului până în creştetul capului… În toate acestea Iov n-a păcătuit deloc cu buzele.” – Iov 2:7,10

R: Iată ce spune Ellen White imediat după această frază: „ Mulţi suferă consecinţa neascultării părinţilor lor. Ei nu pot fi condamnaţi pentru păcatele părinţilor lor” – Sfaturi pentru sănătate, pag. 37
Dacă părinţii noştri au abuzat de sănătatea lor, noi vom fi afectaţi. Aceasta este o încălcare a legii lui Dumnezeu. De fapt, dacă Adam şi Eva nu ar fi căzut în păcat noi nu am fi ştiut ce-i boala. După cum rezultă din context ne putem da seama că Ellen White nu vrea să spună că după un păcat vine boala, ci că trăirea într-o lume păcătoasă ne aduce boala. Toate bolile omenirii sunt cauzate de păcat, neascultarea de lega divină aducând omului suferinţă.
Referitor la textul citat de critici pentru a demonstra încă o nouă „contradicţie” se poate spune că este puţin cam forţat. Cel care a adus boala asupra lui Iov este în mod clar Satana, dar ultima parte a citatului biblic este de-a dreptul penibilă. Citite în contextul Bibliei cuvintele „… În toate acestea Iov n-a păcătuit deloc cu buzele.” nu vrea să spună că boala nu este din cauza păcatului, ci că în tot ceea ce a făcut Iov după ce a primit boala nu se găseşte nici un păcat.
Criticii adaugă: „ Este raportat de multe ori că Ellen White a fost foarte mult bolnavă – aceasta înseamnă că ea a păcătuit mult?
Bolile ei din copilărie se datorează accidentului pe care l-a suferit atunci, accident care o va marca apoi din punct de vedere medical pe toată durata vieţii sale. De fiecare dată când citim o carte, fie ea chiar şi Biblia trebuie să avem în vedere contextul.

46. Îi va împiedica Dumnezeu pe ticăloşi de la a ucide pe poporul Său, care a refuzat să primească semnul fiarei?

E.W. DA „ Dumnezeu nu va îngădui ca oamenii cei nelegiuiţi să-i nimicească pe cei care au aşteptat să fie luaţi la cer şi care nu au vrut să accepte decretul fiarei sau să primească semnul ei. Am văzut că, dacă celor răi li s-ar permite să-i ucidă pe sfinţi, Satana şi oştirea lui cea rea şi toţi cei care îl urăsc pe Dumnezeu ar fi satisfăcuţi…săbiile care au fost ridicate pentru ai ucide pe cei din poporul lui Dumnezeu s-au frânt şi au căzut la fel de neputincioase ca nişte paie.” – Experienţe şi Viziuni, pagina 284,285
S.S. NU „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.” – Apocalipsa 20:4

R: Biserica Adventistă crede într-un timp de încercare. În această perioadă cei nelegiuiţi se pot întoarce la Dumnezeu, dar după terminarea ei, Duhul Sfânt nu va mai lucra în favoarea oamenilor. Atunci când timpul de încercare este terminat, moartea vreunui suflet credincios nu va mai avea nici o valoare. Nimeni nu s-ar mai întoarce la Dumnezeu, timpul de har fiind închis. Sângele lor nu ar mai fi astfel o sămânţă aşa cum a fost înainte de închiderea timpului de probă (Tragedia Veacurilor, pag 634). Ellen White vorbeşte în pasajul citat despre evenimente care se vor petrece după închiderea timpului de probă şi de aceea nu există nici o contradicţie între ea şi Apocalipsa 20:4. Cei despre care versetul din Apocalipsa vorbeşte sunt cei care au fost ucişi înainte de timpul de probă, atunci când încă sângele lor mai poate fi o sămânţă.

47. În timp ce vor trece prin cele 7 plăgi, cei ticăloşi vor încerca să se pocăiască?

E.W. DA „ Plăgile cădeau asupra locuitorilor pământului. Unii îl acuzau şi-L blestemau pe Dumnezeu. Alţii se grăbeau la cei din poporul lui Dumnezeu şi implorau să fie învăţaţi cum ar putea să scape de judecăţile Sale (pocăinţă)… Aceia care nu au preţuit Cuvântul lui Dumnezeu alergau încoace şi încolo , rătăcind din mare în mare şi de la nord la est pentru a căuta Cuvântul Domnului (pocăinţă)… Ce nu ar fi dat ei pentru un cuvânt de aprobare din partea lui Dumnezeu (pocăinţă)! Dar nu, trebuie să flămânzească şi să înseteze mai departe.” – Experienţe şi Viziuni, pag. 281

Trebuie remarcată adăugarea cuvântului pocăinţă (care nu există în scrierea lui Ellen White) de trei ori în acest citat.

S.S. NU „Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor… O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.” – Apocalipsa 16:9-11, 21

R: Aici Ellen White nu vorbeşte despre o pocăinţă sinceră a unor oameni, ci despre încercarea omenească de a scăpa de pedeapsă. Iuda s-a pocăit şi el şi s-a spânzurat, Esau a regretat faptul că nu a primit binecuvântarea, dar pe aceşti oameni nu i-a durut fapta săvârşită, ci ei nu erau împăcaţi cu rezultatul faptei. Cei răi nu se vor pocăi, cuprinşi de o părere de rău pentru faptele lor, ci doar vor încerca să schimbe starea în care se găsesc.

48. Poate Satana să răspundă rugăciunilor îndreptate spre Dumnezeu?

E.W. DA „ Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut (pe creştini) privind în sus către tron şi rugându-se: . Satana sufla atunci asupra lor o influenţă nesfâtă…” – Scrieri timpurii, pag 56.

S.S. NU „Deci, dacă voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” – Matei 7:11

S.S. NU „Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” – Matei 18:19

R: Înainte de a analiza aceste afirmaţii ale criticilor ar trebui să aruncăm o privire asupra contextului din care a fost extras acest pasaj.

„ … Isus s-a ridicat de pe tron şi cei mai mulţi dintre cei care erau aplecaţi s-au ridicat împreună cu El. Din momentul în care s-a ridicat, nu am văzut nici o rază de lumină căzând de la Isus peste mulţimea nepăsătoare şi aceasta a fost lăsată în întuneric total….Cei care se ridicaseră împreună cu Isus îşi trimiteau către El credinţa în Sfânta Sfintelor şi se rugau: . Apoi, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumina, putere şi multă iubire, bucurie şi pace. M-am întors să mă uit la grupul celor care stăteau încă aplecaţi înaintea tronului; nu ştiau că Isus îi părăsise. Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privinnd în sus către tron şi rugându-se: . Satana sufla atunci asupra lor o influenţă nesfâtă; era în aceasta lumină şi multă putere, dar nu exista iubire delicată, bucurie şi pace. Scopul lui Satana era de a-i păstra în starea de amăgire…” – Scrieri Timpurii, pagina 56

Trebuie remarcat că nu creştinii sinceri sunt cei cărora Satana le răspunde, ci Satana răspunde celor care nu-l urmează pe Isus, cu toate că ei cred că îl urmează. Ei se roagă lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu îi ascultă.
Proverbe 15:29 „Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi.”
Proverbe 28:9 “Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă”
Este clar faptul că Dumnezeu ascultă rugăciunea întotdeauna şi răspunde rugăciunii, după voia Lui, dacă rugăciunea este făcută dintr-o inimă sinceră. Şi tot atât este de clar, că Dumnezeu, nu ascultă rugăciunile celor nelegiuiţi, pentru El, ele sunt o scârbă. Dar se găseşte cineva care să răspundă rugăciunilor lor şi acest cineva este Satana.

Matei 7:21-23 exemplifică foarte frumos acest fapt:
„Nu ori şi cine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!“ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi î-mi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?“ Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.“”.

Cei din pasajul din Matei credeau că se închină lui Dumnezeu, scoteau demoni în Numele Lui, prooroceau în Numele Lui şi făceau vindecări miraculoase rugându-se lui Isus pentru putere ( erau creştini, oameni care mărturiseau lumii pe Dumnezeu). Erau, credeau ei, creştini autentici. Dar dacă Isus spune că niciodată nu i-a cunoscut, cine să fie oare cel care le răspundea rugăciunilor? Oare nu chiar Satana, care doreşte să-i ţină mai departe în lanţul său, spunându-le că viaţa lor este exemplară, răspunzându-le rugăciunii înaintate spre Dumnezeu, pentru a le arăta că Dumnezeu este cu ei.

49. Vom ştii noi ziua şi ceasul sosirii lui Hristos?

E.W. DA „… am auzit vocea lui Dumnezeu asemenea unor multe ape, care ne-a spus ziua şi ceasul venirii lui Isus” – Scrieri timpurii, pag. 15, 34, 285

S.S. NU „Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” – Matei 25:13

S.S. NU „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” – Matei 24:36
R: Când a fost pe pământ Isus însuşi nu ştia ziua sau ceasul revenirii Sale, dar acum cu siguranţă ştie. Tatăl şi Fiul lucrează împreună. Ellen White nu contrazice Biblia atunci când afirmă că Dumnezeu ne va da ziua si ceasul întoarcerii lui Isus, fiindcă niciunde în Biblie nu se spune că Dumnezeu niciodată nu ne va spune ziua şi ceasul. Ucenicii nu au ştiut nimic, noi astăzi nu ştim nimic, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu ne va spune.

50. Isus se va întoarce pe pământ aproape de miezul nopţii?

E.W. DA „ Era la mijlocul nopţii când Dumnezeu a ales să salveze pe poporul Său. În timp ce cei răi îi ridiculizau, dintr-odată soarele a apărut strălucind în puterea sa, iar luna a stat nemişcată.” – Daruri Spirituale, vol. I, pag. 205

S.S. NU „ Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului. „ – Matei 25:13

S.S. NU „… nu este treaba voastră să ştiţi vremurile şi soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stapânirea Sa.” – Fapte 1:7

R: Dacă aplicăm declaraţia lui Ellen White la SUA, atunci în România ar fi ora 8 A.M, dacă am aplica declaraţia timpului din România atunci în SUA ar fi 4 P.M. Oare la ce zonă terestră trebuie aplicată declaraţia că Isus va veni la miezul nopţii? Evident, la nici o zonă, pentru că declaraţia lui Ellen White nu vrea să spună că Isus va veni la ora 24 (miezul nopţii). Această declaraţie nu este o contradicţie a Bibliei, deoarece pasajul nu declară nimic despre o anumită zi sau oră a revenirii lui Isus, Ellen White de multe ori avertizând poporul asupra pericolului de a fixa anumite date. Miezul nopţii, a fost momentul când Dumnezeu a mers prin Egipt în timpul celor 10 plăgi şi a ucis pe întâii născuţi, în parabola lui Isus despre cele zece fecioare strigătul s-a produs la miezul nopţii. Elihud îi spune lui Iov: „ Într-o clipă, ei îşi pierd viaţa. La miezul nopţii, un popor se clatină şi piere.” – Iov 34:20
Trebuie să înţelegem că „miezul nopţii” are o semnificaţie mai adâncă decât ora 24 a timpului nostru cronologic. În cartea lui Amos stă scris: „ În ziua aceea zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua în amiaza mare.” – Amos 8:9.
Ellen White prin acest pasaj şi altele similare nu vrea să spună că Isus se va întoarce la miezul nopţii; declaraţia ei ne dă informaţii profetice şi simbolice despre eliberarea din sentinţa morţii. Această declaraţie nu stabileşte ora revenirii lui Isus.

51. La înviere cei salvaţi vor avea aripi?

E.W. DA „ Ne-am adunat în jurul lui Isus şi, chiar când închidea porţile cetăţii, blestemul era rostit asupra celor răi. Porţile au fost închise. Apoi, sfinţii şi-au folosit aripile şi au urcat pe zidurile care înconjurau cetatea. „ – Scrieri timpurii, pag. 53

S.S. NU „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” – Filipeni 3:21

R: Versetul din Filipeni nu contrazice afirmaţia lui Ellen White, el nevorbind nici despre existenţa aripilor nici despre inexistenţa lor. Dumnezeu pregăteşte pentru noi lucruri pe care nu ni le putem imagina 1 Corinteni 2:9. Isaia 40:31 spune: „dar cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” – traducerea Cornilescu, iar traducerea sinodala spune: “Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.” Alte traduceri studiate aduc în discuţie subiectul existenţei aripilor, fie în sensul creşteri aripilor, cum ar fi traducerea în limba engleză BBE (The Bible in Basic English), fie doar ca utilizare a aripilor cum ar fi KJV ( King James Version).
Fie că cei mântuiţi vor avea aripi, fie că nu vor avea lucrurile pe care Isus şi Tatăl le pregătesc pentru ei sunt dincolo de orice imaginaţie umană.
Rămâne de văzut dacă afirmaţia lui Ellen White trebuie privită în mod literar, sau simbolic. Dacă este simbolică îi vom vedea înţelesul, iar dacă este literară la fel, în Biblie nefiind nici un text care ar exclude posibilitatea existenţei aripilor.

52. Putea Isus să vadă prin porţile mormântului?

E.W. NU „ Mântuitorul nu putea vedea prin porţile momântului. Speranţa nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor, şi nici nu-i spunea că Tatăl a primit sacrificiul Său.” – Hristos, lumina lumii, pagina 753

S.S. DA „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze. “ – Luca 24:7
“Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” – Ioan 2:19
“Tatăl Mă iubeşte, pentru că îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.” – Ioan 10:17
“Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” – Ioan 10:18
“,Da“, i-a răspuns Isus, ,,sunt! ,,Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” – Matei 26:24

R: La pagina 785 a aceleiaşi cărţii Ellen White spune: „… Mântuitorul ieşi din mormânt prin viaţa care era în Sine Însuşi. Acuma s-a adeverit ceea ce El spusese mai înainte: <Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau… Am puterea s-o dau şi am puterea s-o iau iarăşi>. Acum s-a împlinit profeţia pe care El o rostise în faţa preoţilor şi conducătorilor … Numai Acela care este una cu Dumnezeu putea să spună: < Am puterea să-Mi dau viaţa Mea şi am putere să o iau din nou >. În dumnezeirea Sa, Hristos avea puterea de a rupe legăturile morţii”.
Aceste pasaje sunt foarte clare şi arată că Ellen White ştia că Isus putea să vadă dincolo de mormânt. Citind declaraţia indicată de critici ca şi contradicţie putem, să ne întrebăm de ce a spus aceste cuvinte, când de fapt în mod categoric ştia că Isus cunoaşte faptul că va învia. Dacă este adevărat faptul că Isus însuşi ştia că va învia (ŞTIA), atunci de ce spune: “,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – Matei 27: 46? Nu cumva acolo diavolul îşi folosea tot arsenalul pentru al descuraja pe Hristos, pentru ai spune că Tatăl nu e dispus să primească jertfa Sa, că a luat asupra Lui pedeapsa fără de nici un folos? Cu siguranţa. Dacă Isus ar fi fost sigur în acel moment de faptul că Tatăl acceptă jertfa Sa, că moartea Lui e cu folos nu ar fi strigat “,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M’ai părăsit?”. Acest strigăt arată că doar în acel moment Isus nu putea să vadă dincolo de porţile mormântului. Suferinţa lui psihică era foarte mare.

53. Se gândea Enoh să salveze Sodoma?

E.W. DA „ El (Enoh) nu şi-a făcut locuinţa lângă cei nelegiuţi. Nu a locuit în Sodoma, gândindu-se să salveze Sodoma. S-a stabilit pe el şi familia acolo unde atmosfera ar fi fost cât mai curată cu putinţă. Apoi a mers la locuitorii pământului cu mesajul lui Dumnezeu. Fiecare vizită pe care a făcut-o a fost dureroasă pentru el. A văzut şi a înţeles ceva din lepra păcatului. După de proclama mesajul, întotdeauna aducea înapoi cu el în locul lui de retragere pe cei care au primit avertizarea. Unii dintre aceştia au devenit biruitori şi au murit înainte de venirea potopului. Dar alţii au trăit atât de mult în influenţa păgână încât nu puteau suferi neprihănirea.” – (MS 42, 1900). Comentariul Biblic AZS, Vol. 1, pag. 1087, paragraful 10.

S.S. NU Această declaraţie contrazice Scriptura, deoarece nu există nici o declaraţie referitoare la existenţa Sodomei înainte de potop. Nu este un adevăr Biblic faptul că Enoh s-a gândit să salveze Sodoma când ea nu exista în zilele lui. De ce editorii cărţii Maranatha au lăsat la o parte toate referinţele la Enoh şi Sodoma? „ El (Enoh) nu şi-a făcut locuinţa lângă cei nelegiuţi… S-a stabilit pe el şi familia acolo unde atmosfera ar fi fost cât mai curată cu putinţă. Apoi a mers la locuitorii pământului cu mesajul lui Dumnezeu…. După de proclama mesajul, întotdeauna aducea înapoi cu el în locul lui de retragere pe cei care au primit avertizarea. – Maranatha, pagina 184

R: În 1870 Ellen White scrie cartea Daruri Spirituale, vol. I, în 1890 scrie Patriarhi şi profeţi. În ambele cărţi se vede foarte clar că ea ştia cronologia lui Enoh şi a Sodomei. Ştia acest lucru cu mult timp înainte de declaraţia prezentată de critici (1900). Trebuie să ne întrebăm dacă o asemenea declaraţie poate desfiinţa tot ceea ce a scris detaliat cu câţiva ani înainte. Dorea ea ca prin această declaraţie să desfiinţeze ceea ce a spus? Dacă nu, care este explicaţia? Privind câteva pasaje în care Ellen White vorbeşte despre Sodoma putem observa că de multe ori ea se referă la Sodoma în sens simbolic.
„Să fie studiul vostru să alegeţi şi să construiţi casele voastre afară din Sodoma şi Gomora” – Căminul Adventist, pagina 139. Cartea aceasta a fost scrisă cu trei ani înainte de declaraţia citată de critici.
Se vede foarte clar utilizare în sens simbolic a Sodomei. Biblia face acelaşi lucru atunci când spune: „Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma“ şi ,,Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor.” – Apocalipsa 11:8
Faptul că editorii devoţionalului Maranatha nu au inclus tot pasajul în carte nu este din cauză că au crezut că nu este valid, nici că ei sunt înşelători. Introducerea pasajului în Comentariile Biblice arată că biserica nu a încercat să ascundă acest pasaj. Nu avea de ce. Este adevărat că pasajul sună ambiguu, dar pentru cei care sunt familiarizaţi cu scrierile ei este uşor să-şi dea seama că ea a folosit termenul nu pentru a descrie oraşul Sodoma ci pentru a descrie starea locuitorilor din timpul lui Enoh şi probabil a locului unde păcatul era ca la el acasă.

Exemplificare: „Iuda, rob al lui Isus Hristos, şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pentru Isus Hristos: îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite. Prea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mîntuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, cari schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi odată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut. El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc vecinic. Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile. Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ,,Domnul să te mustre!“ Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte. Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă deabinele; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, cari îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunerecului pentru vecie. Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, cînd a zis: ,,Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe cari le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe cari le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.” – Iuda 1:1-15. Oare chiar a proorocit Enoh pentru nelegiuiţii din timpul lui Iuda?

CONCLUZIE:

Încheiem aici seria atacurilor împotriva lui Ellen White referitoare la cele 53+2 “contradicţii” biblice. După parcurgerea evidenţelor se poate observa faptul că de multe ori au fost scoase pasaje din context, altădată cuvintele ei au fost interpretate diferit de ceea ce a vrut ea să spună. Atacatorii au renunţat la două din “contradicţiile” iniţiale, acestea fiind apoi înlocuite cu altele. Un alt lucru remarcabil este că dacă criticii susţin contradicţiile numărul 2, 7 şi 30, atunci trebuie să se renunţe la contradicţiile 3, 8 respectiv 34 sau invers.

Share this!
This entry was posted in Spiritul Profetic. Bookmark the permalink.