Biblia supusă judecăţii omeneşti

Nu poate fi o situaţie mai periculoasă decât aceea de a considera Sfintele Scripturi ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar a trăi după norma interpretărilor omeneşti. Plecând de Cain şi Abel şi până în zilele noastre, există în linii mari două clase de creştini: o clasă care stă neclinită la ceea ce STĂ SCRIS – neînsemnată numeric, iar una care afirmă cu tărie că Scriptura îi este dragă, dar care nu se conformează standardului biblic – marea masă a creştinilor, indiferent de numele bisericii din care fac parte.
Unii dintre noi se privesc pe sine ca fiind ascultători fideli ai Bibliei, iar pe alţii îi văd ca fiind călcători de lege care trebuie corectaţi. În realitate însă, foarte puţini dintre noi sunt îndrăgostiţi de Cuvânt şi-L trăiesc cu adevărat în viaţa de zi cu zi. Ne-am obişnuit să facem din Cuvânt o armă cu care să atacăm pe fraţii noştri, şi în acelaşi timp un scut prin care să ne apărăm convingerile noastre religioase despre care spunem că sunt fundamentate pe Cuvânt.În loc ca Scriptura să modeleze caracterul creştinului, acesta a găsit cu cale că ceea ce Dumnezeu a inspirat să fi scris, poate fi supus şi analizat de mintea lui – desigur fără ajutorul Duhului Sfânt pe care doar se face că îl cere, dar de fapt nu vrea să-L primească. Aceasta, pentru că Duhul Sfânt, determină înţelegerea corectă a textului Biblic, schimbă caracterul şi aduce sfinţirea – iar aceste trei lucruri încă nu le vrem. Astăzi, oameni pregătiţi, sau nepregătiţi teologic, au cele mai bune argumente şi dovezi pentru susţinerea opiniei omului în lupta împotriva Cuvântului – nu mă refer la cei ce nu mai cred, ci la cei ce cred că, cred.Pentru studierea Biblie, lumea teologică a adoptat o metodă numită hermeneutică. Acest termen defineşte ştiinţa şi arta interpretării textelor vechi, în special textul Sfintei Scripturi. Dacă hermeneutica este perfectă sunt ceva şanse să se ajungă la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune cu adevărat, dar aceasta, în niciun caz fără ajutorul Duhului Sfânt. Dacă în hermeneutică se strecoară vreun virus, atunci oricine ar fi omul care vrea să studieze Biblia folosind ca instrument hermeneutica, concluziile la care va ajunge îl vor îndepărta de Dumnezeu, din păcate, fără ca el să-şi dea seama. Şi de cele mai multe ori se întâmplă că hermeneutica este infectată.Contaminarea hermeneuticii ameninţă integritatea doctrinală a unei biserici şi misiunea ei de salvare a sufletelor. Teologul modern a devenit din ce în ce mai dependent de comentarii biblice, documentaţii, comitete de doctrină, prezentări „soap” PowerPoint, povestiri siropoase, dar neadevărate uneori, şi din ce în ce mai independent faţă de Duhul Sfânt. Acesta este principalul motiv pentru care astăzi nu mai există, decât în foarte puţine cazuri, o consacrare deplină faţă de ceea ce stă scris.În urmă cu 30 de ani în poporul lui Dumnezeu a pornit un război împotriva inspiraţiei, interpretării şi încrederii. Acest război a împărţit poporul în două mari fracţiuni: liberali şi conservatori. Acestea la rândul lor se divizează până la individ, fiecare venind cu propria lui interpretare asupra Textului Sfânt.

Liberalii au adoptat în hermeneutică un sistem de interpretare denumit ”metoda istorico-critică”. Conservatorii nu privesc însă cu ochii buni această apropriere de Cuvânt şi consideră că a interpreta în acest fel Scriptura duce la respingerea învăţăturilor biblice şi deci la îndepărtarea de Dumnezeu.
Neavând un profet lângă noi care să ne lumineze (nu că l-am şi crede) nu putem spune cu certitudine care au fost cauzele exacte ale acestei stări teologice. Un lucru însă este cert – nu l-am căutat pe Dumnezeu cu toată inima şi nu l-am găsit. Ceea ce numim noi Dumnezeul Scripturii, nu poate fi Dumnezeul din Cuvânt. Aceasta pentru că am trunchiat atât de mult Cuvântul încât nu-i mai seamănă – dar ce mai contează, important e că ne seamănă nouă.În cele ce urmează vor fi redate unele din cele mai importante probleme ale interpretării moderne.

Disecţia – în medicină, prin disecţie se înţelege deschiderea unui organ, urmată de separarea şi analizarea metodică a componentelor lui. Toate acestea prin mijloace chirurgicale. În teologie a început să se folosească o astfel de metodă pentru analizarea Cuvântului lui Dumnezeu. Fără a fi neserioasă afirmaţia, putem spune că această metodă poate fi numită „metoda deschide şi preferă”. Adică, deschid Scriptura şi dau întâietate unui anumit pasaj – acela este inspirat, spus de Dumnezeu mie şi ţie, de folos pentru viaţa mea spirituală, mă ajută să cresc în credinţă, etc. Citind mai departe dau de un alt text al Cuvântului, dar căruia nu-i pot da întâietate, pentru că lui i-a trecut vremea– acel text este doar pentru evrei, doar pentru corinteni, nu se poate ca Dumnezeu să fie aşa de îngust încât să mai ceară astăzi aşa ceva, nu se aplică astăzi, societatea s-a schimbat, etc. Vorbind în termeni teologici moderni, aceste fapte se pot traduce astfel: Scriptura uneşte în textul său, o relaţie între factorul divin şi factorul uman şi de aceea este drept, corect şi necesar, să alegem ce este uman şi ce este divin în Sfintele Scripturi, asta pentru a ne asigura că nu păzim orbeşte ceea ce Dumnezeu nu ne cere. Mai spun odată, cu alte cuvinte: folosind mintea noastră sclipitoare, precum şi pe cea foarte bine dezvoltată a teologilor moderni, trebuie să identificăm care din mesajul comunicat de Dumnezeu prin Biblie, este de natura divină (adică esenţial şi important) şi care este de natură umană (adică neesenţial şi neimportant).

Reinterpretarea – Plecând de la nivelul înalt teologic, până la omul de rând, putem vedea cum încetul cu încetul, ceea ce pentru părinţii noştri însemna lege, pentru noi e un sfat, dar un sfat de genul acelora care nu sunt principii de mântuire. Este foarte important să amintim un factor – poate cel mai important – care ne „forţează” să reinterpretăm Cuvântul. Este vorba despre argumentul condiţiei culturale. Se potriveşte ce zice Dumnezeu cu contextul cultural al secolului al XXI – lea? Nu? Cu atât mai rău pentru Dumnezeu. Nu a „scris” bine. Nu-i nimic, corectăm noi. Avem elită teologică.

Analiza gramaticală – Fără a face din cele ce le voi spune mai departe o regulă generală, voi afirma ceva, doar pentru ca regula generală făcută de opoziţie să nu mai fie valabilă – oricât de mult ne-am strădui noi de demonstrăm că gramatica textului ne defineşte dogma şi crezul, acest lucru este un fals. Am văzut oameni simpli şi credincioşi fără să cunoască ce e imperfectul sau ablativul, dar nu am găsit prea mulţi care să cunoască, dar care să fie cu adevărat credincioşi. De la analiza aceasta mă întreb dacă o fi drept şi corect să te bazezi pe gramatică pentru vedea unde trebuie să te pocăieşti, ce ai voie să faci şi ce trebuie să nu mai faci.

Scriptura a ajuns pentru mulţi ca o lampă fără ulei. Pentru că Scriptura fără călăuzirea Duhului Sfânt nu ajută la nimic, din contră, adevărul care nu mântuieşte, împietreşte.

O întoarcere sinceră la Cuvânt va aduce o înţelegere nouă şi corectă a Textului Sfânt. Dar ne putem permite riscul de a citi Biblia aşa cum a fost scrisă, fără să trebuiască să ajustăm cu mintea noastră anumite pasaje care nu se mai potrivesc cu cultura noastră?

Share this!
This entry was posted in Sfânta Scriptură. Bookmark the permalink.